Când în Timișoara se înălța cel mai mare și mai frumos mall din țară, la Arad s-au ctitorit două astfel de centre comerciale pe același bulevard. S-au desființat terenuri de sport, zone verzi, special pentru ca pe Mureș să se facă piparca mai mare și mai frumoasă ca la Timișoara. Nici nu mai conta că unul, unul dintre mall-uri, avea să moară la nu foarte mult timp după sfeștanie, important era ca Aradul să nu se lase mai prejos. Dacă la Timișoara cântă Bob Geldof e musai ca la Arad să concerteze măcar Gabriel Iordăchioaie. În ciuda unor întâmplări ciudate, competiția dintre cele două orașe nu e un lucru rău, din contra. Unde s-a jucat primul meci de fotbal? Cine are mai multe titluri de campionă, UTA sau ASU Politehnica? Aradul sau Timișoara? Aeroport internațional? Capitală culturală europeană?
Și lupta asta infantilă venită dintr-o istorie cu primsecretari de partid a continuat la fel de dezechilibrat până la un punct. Atunci a apărut Gheorghe Falcă, finul lui Băsescu, președintele României, ginere de prim vicepremier, mare câștigător de alegeri locale, lider important în partidul din care a făcut parte, fie că acesta s-a numit PDL, fie că s-a trecut la noul PNL. Falcă a apărut ca o replică la Ilie Sârbu, varianta pesedistă a Timișului, mai apoi socru de premier și mare lider PSD. Sau invers, Ilie Sârbu ar fi putut deveni un Gheorghe Falcă pentru Timișoara, dar din motive politice n-a mai avut chef să o facă. Gheorghe Falcă nu a fost în competiție cu Gheorghe Ciuhandu ori cu Nicolae Robu. Nu, el a sărit direct la nivelul unui Ilie Sârbu pe care nu l-a mai avut Timișul niciodată în calitate de binefăcător.
Și Aradul are neîmpliniri în „era Falcă”, evident. Ca și Robu, și Falcă afișează bannere pe care scrie că guvernul nu a băgat niciun ban pentru continuarea vreunui pasaj peste calea ferată sau pentru completarea centurii lor ocolitoare. Poate Aradul are drumuri județene mai proaste, în ciuda faptului că are ditamai baronul PDL, dar în dreptul lui Falcă mai toți au contabilizat autostrada plasată chiar la intrarea-n oraș. Legenda mai spune că și Timișoara putea avea un nod de acces la A1 mult mai favorabil decât cel de la Giarmata dacă Gheorghe Ciuhandu se „sacrifica” și ducea până la capăt negocierile cu Băsescu de trecere la democrați. Dar despre cei ieșiți din politică, numai de bine.
Să nu fiu greșit înțeles. Nu consider normalitate acest mod de a face politică, ca un oraș sau altul să aibă șanse de dezvoltare în funcție de ce om trage sforile, ce neam e cu decidenții și așa mai departe. Am adus vorba de Falcă amuzându-mă de replicile dintre Sorin Grindeanu și Gheorghe Falcă pe tema unui proiect metropolitan Timișoara-Arad. Evident că nu ma așteptam să se certe în public Nicolae Robu cu Gheorghe Falcă, colegi de partid, dar parcă discuția între „tătuca” Aradului cu Sorin Grindeanu, președintele CJ Timiș, s-a purtat la alt „level”, al baronilor locali. Iar dacă dăm filmul evenimentelor electorale puțin înapoi, ne vom aminti că atunci când filiala Timiș a PNL ardea, Gheorghe Falcă era „pompierul”, deși Timișul avea senator ditamai copreședintele liberal Vasile Blaga. Lucru care l-a observat până și domnișorul Alfred Simonis de la PSD.
Poate e doar o impresie, poate că intrăm în normalitatea unor relații decente și mai puțin zgomotoase între două orașe importante ale vestului, dar mulți se pot întreba dacă doar atâta poate Timișul. Se pare că da, că de decenii trimitem puțini exponenți vizibili la București, acolo unde se fac cărțile, iar când contăm pe unul-doi, ne trezim că joacă pe invers. Ce-ar fi ca Nicolae Robu – dacă cumva, la absurd, PNL ar câștiga alegerile din această toamnă – să-l roage pe Falcă pentru centura de sud a Timișoarei? Nici nu știu dacă am făcut o glumă au ba.
Comentarii prin facebook