Era ticalosilor sau Teoria conspiratiei: de la „agenturili” lui Ceausescu la „sorosienii” lui Ponta-Ghita-Tariceanu

Alegerile parlamentare din decembrie nu mai au miza de altădată a formării unui nou guvern, a schimbării sau nu a partidului/partidelor aflat(e) la putere. De această dată, miza se arată mult mai mare. Într-o anumită conjunctură, prin rămânerea lui Dacian Cioloș premier, vechiul sistem al ticăloșilor care a prăduit România în ultimii ani riscă să rămână exclus de la masa guvernului.

În fapt, după venirea lui Dacian Cioloș la Palatul Victoria, clientela dintotdeauna a tuturor partidelor a fost decuplată de la bugetul de stat. Gândul însă că vor rămâne și după alegeri deconectați de la buget îi face pe unii să se comporte precum niște animale turbate. (Vedeți, de exemplu, ce delir și isterie e la televiziunea lui Sebastian Ghiță, unul din liderii acestui sistem ticălos.)
Acum pare să nu le mai fie teamă nici măcar de DNA, după ce multă vreme făceau pe ei de spaimă numai când auzeau numele Codruței Kovesi. E drept, asta și după câteva gafe impardonabile, chiar suspecte, ale procurorilor anticorupție. Acum e totul sau nimic. Toți sunt dispuși să joace pe o singură carte. Acea carte pare a fi acum naționalismul grobian. Parcă am trăi în Kafka! Toți ticăloșii care au închegat un sistem bine articulat de spoliere a țării timp de aproape un sfert de veac se plâng acum că „sistemul” a preluat puterea în România. Cine e „sistemul”? Din nou, „putredul Occident” cu sedii la Bruxelles, Berlin, Paris sau Washington, acolo unde se complotează ocuparea bravei noastre țărișoare. Noroc însă cu acești „eroi”, acești „Țepeși” moderni, precum Ponta, Tăriceanu, Ghiță, Năstase și mulți alții ca ei, care se luptă pentru România.

Un scurt recurs la istoria recentă. În urmă cu 27 de ani, la deja celebrul proces de la Târgoviște, Nicolae Ceaușescu spunea că românii care au ieșit în stradă la Timișoara, București, Cluj, Sibiu etc. Erau, de fapt, manipulați de „agenturili” străine. Că adevărații români sunt alături de el și consoartă, iar ce s-a întâmplat în decembrie 89 a fost o lovitură de stat dată de putredul Occident prin protestatarii vânduți „agenturilor”. Nu puțini au fost „analiștii” erei postdecembriste, securiști de felul lor, care au încurajat această teorie. Aceiași „analiști” care acum vin să susțină noua teorie a conspirației.

În noiembrie 2015, un alt individ „mândru că e român”, pe numele lui Victor Ponta, părăsea guvernarea pe motiv de mișcări de stradă. Ulterior a spus că a făcut un gest „eroic”, fiindcă acele mișcări doreau să transforme România într-un nou Maidan sau Piață Taksim. Bineînțeles, cu concursul aceluiași Occident. Acum, omul din umbră este Soros, iar „cozile de topor” sunt ONG-iștii lui Soros. Nu întâmplător s-a găsit numele lui Soros, fiindcă pentru bizonul „vigilent”, dacă îi spui de-un ungur, bașca și evreu, lucrurile sunt clare: ungurii ne iau Ardealul și-l duc în pustă.

În ultimele zile, scenariul a luat o tot mai mare amploare. Am auzit de la Ghiță că și protestarii anti-Oprea erau „sorosisti”. Dacă e răzbel sare ca ars și Tăriceanu și vrea o anchetă penală privind mitingurile antiguvernamentale din 2015. În acest timp ni se tot pune placa cu „capitalul românesc”, care – vezi Doamne – este supus unor mari lovituri din partea guvernului „străin” de neam și țară. Și tot acum avem parte de o tot mai mare escaladare a discursului antieuropean și anti-Washington. Unii spun că acești „patriotarzi” ar fi agenți ai Moscovei, dar cred că e o exagerare. Aici nu e vorba de Moscova, e vorba doar de bani. De preluarea puterii și, implicit, de banii care derivă din acest lucru. Pentru unii e vorba și de libertate, fiindcă odată cu întoarcerea penalilor la putere, soarta DNA ar putea fi pecetluită.

Că se face mult rău țării cu discursul antieuropean nu prea îi interesează. Acești ticăloși fără scrupule care au jefuit țara peste 25 de ani, așa cum n-au făcut-o nici turcii și tătarii la un loc, au ajuns să ne dea lecții de patriotism cu un singur scop: banii. Au ajuns ne învețe cum e cu iubirea de patrie doar pentru banii patriei. E chiar culmea tupeului, ipocrizei și a nesimțirii. Mai mult de atât chiar nu se poate. Numai că Tudor Vladimirescu le-a răspuns de mult acestor ticăloși: „Patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

flo_tm a spus: (septembrie 27th, 2016 at 06:52 )

Câți din actualul guvern au trecut prin studii sau ong – uri cu legatura directă, sau indirectă cu soros. Acest soros a destabilizat Marea Britanie, nu un mizilic de țărișoară cum îi spui tu. Mizilic în sensul că de aici nu fură, numai cine nu vrea. Așa că, probabil tu autorule ai ceva afinitati, cand incerci sa faci legaturi intre ceausescu si ponta. Afinitati pdl-isto p(e)n(a)l(e).

Stelu a spus: (septembrie 27th, 2016 at 07:34 )

Aveți dreptate d-le Flo TM în privința fundației magnatului Soros, cel care a preluat foarte ciuntit idei din Popper și Hayek și le-a pus în practică intr-un mod foarte lucrativ. În primul rand omul este un businessman, deci nicio surpriza. Vulnerabilizarea statelor-tinta a fost o necesitate, unele tari având elite formate și stipendiate din banii lui Soros. Și în România constatam acest fenomen.

Nu aveți dreptate atunci când îl considerați pe Ino pedelist/penelist. Mie îmi place stilul sau fluent de a scrie, foarte ușor de înțeles. Scrie la cald, ca orice comentator politic normal, asta asa e. Dar exista și opțiunea reevaluării, la rece, după ce trece tumultul. Cititi-l și când scrie despre ceva din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat.

birlic a spus: (septembrie 27th, 2016 at 08:48 )

ino ,esti un bou

anteconbega a spus: (septembrie 27th, 2016 at 08:52 )

În acest moment cel mai fluent politician pare a fi rămas, din păcate, Traian Băsescu. E încolţit, adversarii îşi pierd timpul cu scuipături peste gardul PMP, iată de ce Clotilde urcă încet, dar sigur. Mai sunt două luni şi jumătate ş,i ori rămânem în rahat până la gât, ori… Ori?!

Timisoara a spus: (septembrie 28th, 2016 at 12:24 )

Nu am crezut ca in Timisoara anului 2016 inca exista destui spalati pe creier. Ce a scris Ino mi se pare pertinent. Mi s-a facut greata azi dimineata cand l-am vazut pe Ghita intr-o incercare disperata de discrediare a d-nei Kovesi,autodenuntandu-se ,vezi doamne, ca a participat la musamalizarea plagiatului acesteia la lucrarea de doctorat. Sunt disperate bestiile. Vezi aliante contra naturii gen Ghita, Ponta, Basescu. PENIBIL!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu

Zilele trecute, pe mai toate maşinile parcate în zona Blaşcovici au apărut un fel de “fluturaşi” pe care erau scrise tot felul de aberaţii, printre care şi revenirea la Constituţia de provenienţă sovietică din 1948. Fluturaşii sunt asumaţi de Comandamentul Vlad Ţepeş, o grupare paramilitară apropiată de Călin Georgescu şi ai cărei lideri au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Vrei ca Legile lui UNU şi Legile Belagine să fie cele care conduc ţara?”. Ofensivă în Timişoara a unei grupări paramilitare apropiate de Călin Georgescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii

În toamna trecută adversar, din această vară coechipier! Sebastian Lucian Itu (20 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Sebastian s-a născut pe 2 martie 2006, la Cugir (jud. Alba). Postul său de bază este cel de fundaș central, dar poate evolua și pe poziția de mijlocaș central. A crescut la Metalurgistul Cugir, care e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fost adversar din C7 vine să pună umărul la construcția Politehnicii
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un grav accident rutier mortal s-a produs miercuri, 10 iunie 2026, în jurul orei 15:30, pe DN 6, în apropierea localității Mehadia din județul Caraș-Severin. Impactul violent a avut loc între un autoturism și un autotren (TIR). O tânără de 24 de ani a decedat. Aceasta a rămas încarcerată în stare de inconștiență și, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grav accident în Banat! O femeie a murit, un bărbat este în stare gravă, iar un copil a ajuns la spital
La doar câteva ore de la lansarea propunerii administrației județene privind realizarea unei parcări subterane vizavi de Spitalul Județean, Primăria Timișoara răspunde propunerii. Și spune că în locația respectiva nu se poate face, pentru că e spațiu verde. Dar are alte două propuneri, una… destul de forțată. Elegant, municipalitatea spune că “are deschidere completă pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara răspunde propunerii CJ Timiș pentru o parcare vizavi de Județean. Nu se poate, e spațiu verde
Municipalitatea timișoreană ne anunță că portalul său de servicii publice e tot mai util cetățenilor, odată cu introducerea de noi funcționalități și a simplificării procedurilor și a fluxurilor de lucru. Reprezentanții primăriei spun că aceste modificări au fost luate în urma feedback-ului primit de la utilizatorii Portalului Unic. În fapt, anunțul municipalității este o ”recapitulare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 50.000 de cereri au fost depuse pe portalul online al Primăriei Timișoara
Finanțarea de peste un milion de euro, propusă pentru Poli Timișoara de către Consiliul Județean Timiș, din bugetul județului, a primit aprobarea consilierilor locali. Pentru anul calendaristic viitor se va propune o finanțare și mai mare, mai mult, șeful administrației județene se gândește deja la promovarea în următorul sezon și în prima ligă. Suma totală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara ia 5,8 milioane din cele 8,2 milioane acordate de județul Timiș pe agenda sportivă
Cantitatea semnificativă de deșeuri generate de Timiș, la pachet cu lipsa unui spațiu de depozitare a acestora pe plan local, i-au făcut pe cei de la Consiliul Județean Timiș să caute soluții unde nu ne-am fi așteptat. ”Porția” de depozitare de la Arad a fost acoperită, Hunedoara e aproape, dar s-a discutat despre o extindere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gunoiul din Timiș va ajunge (și) în Mehedinți. Lucrările la celula 3 de la Ghizela, în grafic
Administrația județeană cere sprijinul și acordul Primăriei Timișoara pentru a se construi o nouă parcare subterană în una dintre zonele din capitala Banatului care a cunoscut o evoluție semnificativă în ultima perioadă, cea a grupului de clădiri din cadrul Spitalului Județean. Propunerea a fost lansată în urmă cu trei luni, spune șeful CJT, Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș propune Primăriei Timișoara realizarea unei noi parcări subterane, lângă Spitalul Județean
În perioada 2–10 iunie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au organizat Școala de Vară Interdisciplinară „Urban Health – Analiza disfuncționalităților urbane cu impact asupra sănătății populației – factorilor de risc cardiovasculari”, un program academic și de cercetare dedicat relației dintre mediul urban, inginerie și management și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școală de vară interdisciplinară sub cupola UPT și UMF, care a adunat specialiști și tineri cercetători preocupați de relația dintre oraș și sănătatea populației
Titular în ultima partidă jucată de Naţionala României (2-1 cu Ţara Galilor), jucătorul lui Gaziantep, Deian Sorescu, s-a întors pentru câteva zile în comuna natală Şag. Acolo unde a şi jucat un meci amical, terminat cu scorul de… 9-9. Marţi, pentru câteva ore, angajaţii Primăriei Şag au lăsat deoparte activitatea administrativă, pentru a participa la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Internaţionalul Deian Sorescu s-a întors la Şag, jucând într-un “amical” terminat cu scorul de… 9-9
Mai multe instituții publice își dau mâna pentru a avertiza asupra pericolelor atașate folosirii iresponsabile a trotinetei eletrice. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș(AJOFM), Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș organizează joi, 11 iunie, începând cu ora 11, la Casa Tineretului din Timișoara, evenimentul de conștientizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tinerii din Timișoara vor afla despre pericolele utilizării iresponsabile a trotinetelor electrice
Top