Alergare de 48 de ore la Timisoara, in Parcul Copiilor

Cei mai rezistenți alergători din România și din străinătate sunt așteptați să se înscrie la a doua ediție a evenimentului S24H, o alergare care va dura 48 de ore, dublu față de anul trecut. În 24 de ore, alergătorii cu antrenament serios pot ajunge să parcurgă chiar și 270 de kilometri!

S24H este programat în perioada 22-24 septembrie, pe suprafața pietonală din Parcul Copiilor, cu o lungime de 1.236 metri. Participanții vor putea alege să alerge între 6, 12, 24 sau 48 de ore. Înscrierile s-au deschis pe 30 ianuarie, iar numărul de locuri de limitat la 150. „Prima ediție a fost un proiect-pilot. Mi-am dorit mult să avem și noi în România acest tip de competiție și să ne așezăm astfel pe harta mondială a alergărilor de ultra-performanță. Aproape toate țările din Europa au echipe de ultra-maratoniști care participă la Campionate Mondiale și Europene. Există acest potențial și pentru România, iar acum avem o competiție omologată ale cărei rezultate sunt oficiale și incluse în statisticile internaționale. Din 30 ianuarie și până în 3 septembrie se pot face înscrieri”, spune Diana Amza, managerul evenimentului. Alergătorii de vârf pot ajunge, în 24 ore de alergare, până la 270 km! Recordurile mondiale sunt de 255.3 km la feminin, stabilit în 2011, de Mami Kudo, din Japonia, respectiv 303.5 km la masculin, stabilit în 1997, de Yiannis Kouros, din Grecia. S24H este un concurs de ultra-maraton sprijinit de Federația Română de Atletism, iar în 2016 a primit certificarea Bronze Label acordată de Asociația Internațională de Ultra-maraton. Înscrierile se pot face aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Rectorul UPT, Florin Drăgan, analiză dură a “ordonanţei trenuleţ”: “Guvernul nu înțelege că bugetul unei companii nu se face de pe o zi pe alta”

Măsurile fiscale adoptate în penultima zi a anului prin „ordonanța trenuleț” afectează majoritatea categoriilor sociale, însă din nou cel mai greu încercat este mediul antreprenorial, afirmă Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timișoara, într-o analiză la sânge privind aşa-zisa “ordonanţă trenuleţ”. Printre efectele negative ale ordonanţei ar putea fi inclusiv emigrarea tinerilor specialişti, spune Drăgan. Florin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, analiză dură a “ordonanţei trenuleţ”: “Guvernul nu înțelege că bugetul unei companii nu se face de pe o zi pe alta”
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Sezonul de primăvară în fotbalul judeţean va începe cu turul întâi al Cupei României

22 februarie este ziua în care se va relua activitatea fotbalistică judeţeană. Atunci este programat primul tur al Cupei României. S-au înscris pentru această fază echipe din Municipiu (Liga 6), Promoţie (Liga 6) şi Campionatul Judeţean (Liga 5). Iată şi programul turului 1, aşa cum a fost întocmit de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş: AS...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul de primăvară în fotbalul judeţean va începe cu turul întâi al Cupei României
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Trenul e mai ieftin pentru studenți doar până în localitatea de domiciliu și înapoi la facultate. Biletele, disponibile doar ”offline”

Drumurile pe calea ferată vor fi de acum înainte cu reducere de 90% pentru studenţi doar pe rutele dintre localitatea lor de domiciliu și localitatea unde este facultatea unde studiază. CF Călători, principalul operator feroviar din România, a anunțat cum se va acorda reducerea, care, cel puțin deocamdată, poate fi obținută doar în varianta …...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul e mai ieftin pentru studenți doar până în localitatea de domiciliu și înapoi la facultate. Biletele, disponibile doar ”offline”
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Șoferii au primit un cadou nedorit la început de an. Benzina și motorina sunt semnificativ mai scumpe

”Cadoul” otrăvit pe care cei care utilizează autovehiculele pentru deplasare îl primesc în fiecare primă zi a noului an nu a lipsit nici în acest an. Așadar, prețurile la benzină și la motorină au fost majorate semnificativ, cu câteva zeci de bani, nu pentru că e război prin vreo țară din deșert, ci pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii au primit un cadou nedorit la început de an. Benzina și motorina sunt semnificativ mai scumpe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Drumurile pe calea ferată vor fi de acum înainte cu reducere de 90% pentru studenţi doar pe rutele dintre localitatea lor de domiciliu și localitatea unde este facultatea unde studiază. CF Călători, principalul operator feroviar din România, a anunțat cum se va acorda reducerea, care, cel puțin deocamdată, poate fi obținută doar în varianta …...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul e mai ieftin pentru studenți doar până în localitatea de domiciliu și înapoi la facultate. Biletele, disponibile doar ”offline”
22 februarie este ziua în care se va relua activitatea fotbalistică judeţeană. Atunci este programat primul tur al Cupei României. S-au înscris pentru această fază echipe din Municipiu (Liga 6), Promoţie (Liga 6) şi Campionatul Judeţean (Liga 5). Iată şi programul turului 1, aşa cum a fost întocmit de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş: AS...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul de primăvară în fotbalul judeţean va începe cu turul întâi al Cupei României
După două victorii în calificări şi încă una pe tabloul principal, pentru timişoreanca Anca Todoni a venit şi momentul primei înfrângeri. Aşadar, în turul 2, sportiva din Banat a pierdut în faţa cehoaicei Linda Noskova, favorita 12 a turneului WTA Brisbane 500. Prima manşă nu a avut isoric, Noskova dominând categoric şi impunându-se în mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de drum la Brisbane pentru Anca Todoni. Aventura australiană însă va continua
La ora zero a noului an, barierele din punctul de trecere a frontierei de la Cenad, singurul pe care Timișul îl are cu Ungaria, deci cu spațul de liberă trecere Schengen, au fost ridicate, iar orice șofer poate trece liber spre Europa de Vest. Imediat după momentul important, printr-o ceremonie scurtă, polițiștii de frontieră din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Barierele la granița cu Ungaria au fost ridicate. Cenadul nu mai apare pe harta traficului de frontieră
Naționala de rugby a României se va reuni pe 2 ianuarie, la București pentru a pregăti participarea la Campionatul European de Rugby ce va debuta la sfârșitul lunii ianuarie. Stejarii se vor deplasa apoi, pe 3 ianuarie, în Franța, pentru un cantonament de două săptămâni care va avea la Soustons. Pentru această perioadă de pregătire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara dă aproape o echipă întreagă la naţională! 14 jucători merg în primul cantonament al Stejarilor
Top