Timisoara mai sta dupa PUG! Se lucreaza de sapte ani, iar acum Robu cere… versatilitate

Timișoara nu va avea încă un nou Plan Urbanistic General. Cel vechi a fost prelungit din nou, în ultimul plen al CL, până cel târziu la 30 decembrie 2018. La noul PUG se lucrează, teoretic, de șapte ani! Primarul Nicolae Robu le cere acum proiectanților mai multă… versatilitate.

Contractul pentru întocmirea noului Plan Urbanistic General al Timișoarei a fost semnat în octombrie 2010. El a fost semnat de o asociere condusă de Planwerk SRL din Cluj, celelalte două firme fiind Vitamin Arhitects din Timișoara și IHS România din București. Suma: 450.000 de euro. PUG-ul este documentul care stabilește condițiile în care se poate construi în oraș, delimitează zonele cu restricții și cele protejate, direcțiile privind organizarea și dezvoltarea căilor de comunicație, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii edilitare, regimul proprietății imobiliare și circulația juridică a terenurilor. Va fi obligatorie apoi aprobarea și a unui regulament local de urbanism. În ultimul plen al CL Timișoara, consilierii locali au aprobat prelungirea actualului PUG, valabil din 2002, până la 30 decembrie 2018. În acest moment, viitor plan urbanistic se află în faza avizării. Viceprimarul Dan Diaconu explică: „Procedura se va încheia după avizarea de către ministerele de resort, în etapa a patra, a variantei finale a documentaţiei, completate cu observaţiile menţionate în avize. Acest document va fi supus dezbaterii publice şi ulterior însuşit prin hotărâre de consiliu local. O astfel de documentaţie propune strategii clare, deci este o operaţiune de durată, care necesită o analiză de detaliu şi parcurgerea tuturor paşilor legali. Etapa de avizare a PUG este consumatoare de timp”.

Primarul Nicolae Robu spune, la rândul lui, că nu este nimic neobișnuit ca elaborarea unui astfel de document să dureze atât de mult. „Am cerut, deși proiectul de avizare este deja la ministere și au fost obținute câteva avize, să se mai facă o dezbatere pe acest document, una cu arhitecți, dar nu cu arhitecți teoreticieni, ci cu arhitecți implicați în proiecte de dezvoltare urbană în Timișoara, cu investitori și, evident, cu alți specialiști. Vrem să avem garanția că nu vom ajunge la un PUG care să restricționeze dezvoltarea orașului. Odată intrat în vigoare, Planul Urbanistic General nu mai poate fi încălcat. Și atunci, dacă se vine cu scheme foarte rigide, ne trezim peste cinci sau șapte ani, că nu putem răspunde nevoilor venite din viața reală”, susține edilul.

Robu afirmă că nu vrea ca la Timișoara să se repete unele situații de la Cluj-Napoca, unde există un nou PUG, care este foarte strict. „Mi s-a spus, nu știu dacă e adevărat sau nu, că, în Cluj, foarte multe lucruri care trebuie făcute acum nu mai pot fi făcute din cauza restricțiilor din PUG. Nu vreau să ajungem într-o astfel de situație, deși cuvântul de ordine pe care l-am dat în 2012, de îndată ce am devenit primar, a fost versatilitate. Vreau reguli foarte stricte în anumite privințe, dar vreau și versatilitate, ca să nu ținem orașul blocat”, a mai spus edilul. PUG-ul Clujului a intrat în vigoare în vara anului 2016, iar firma Planwerk este una dintre cele care au lucrat la realizarea lui. A costat aproximativ 630.000 de euro și a născut o mulțime de controverse. „PUG-ul are multe aberaţii pentru că hărţile au fost făcute fără a studia realitatea din teren. Există foarte multe parcele care nu se regăsesc pentru că nu s-au documentat corect cei care au făcut lucrarea. O să vedeţi că după ce va fi adoptat, PUG-ul va genera o adevărată avalanşă de procese pentru că va fi ușor contestabil. De fapt asta s-a şi urmărit! Fiecare birou mare de arhitectură a urmărit să obţină o reglementare mai bună unde are în derulare proiecte”, declara un arhitect clujean pentru presa locală.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

++ a spus: (mai 1st, 2017 at 17:19 )

deci se urmareste o lege care sa ghideze toata lumea, dar sa fie schimbatoare in functie de necesitati. vom mai sta 7 ani fara ea, poate va fi gata cu urmatorul primar.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag

Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș
Bursa locurilor de muncă de la Timișoara a ajuns vineri într-o locație nouă, un probabil mai aproape de cei care caută o slujbă. Acțiunea a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, dar de această dată la Complexul de Servicii Sociale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes pentru Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată în Kuncz. Peste o sută de persoane au fost selectate pentru angajare
Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă rolul de pilon al inovării aplicate în cadrul Salonului Internațional „Traian Vuia” 2026, unde participă cu zece invenții orientate strategic către transferul tehnologic. Evenimentul readuce în prim-plan ideea că cercetarea academică își găsește adevărata valoare atunci când părăsește laboratoarele pentru a rezolva probleme reale ale societății și industriei. Proiectele propuse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovare pentru lumea reală: Cele zece tehnologii cu care UPT cucerește Salonul „Traian Vuia”
Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT
Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.