Cand ridicolul PSD-istilor nu are limite

Scriu aceste rânduri înaintea ședinței PSD în care se va decide (sau poate nu) soarta Guvernului Grindeanu. O ședință în care, oficial, se vor dezbate așa-zisele evaluări făcute membrilor Executivului. Un circ ieftin pe care PSD îl prezintă de mai bine de două săptămâni și căruia încă nu-i poate da de capăt, după informațiile care vin dinspre partid. Caraghioslâcul situației îl reprezintă însă chiar rezultatul acestor evaluări, în condițiile în care „examenul” a fost trecut de doar trei miniștri. Și ce miniștri!?

În primul rând este vorba de Olguța Vasilescu, titulara Ministerului Muncii. O activistă agresivă în fapte și limbaj, crescută de Vadim Tudor și având un comportament care ar fi invidiat prin piețe și mahalale. Dincolo însă de aceste „calități”, fosta primăriță a Craiovei a făcut varză Legea salarizării unice. Dacă în urmă cu trei luni promitea dublarea, începând cu 1 iulie, a salariilor de sub 4.000 de lei, acum, în cazul dascălilor, nici măcar 5 procente în plus n-a reușit să dea. Nu mai discut că același sinistru personaj a venit prima dată în față cu impozitul pe gospodării despre care nu știa nimic ce să explice, ci doar ce-a văzut în filmele americane, că se pot deduce unele cheltuieli. Evident, după declarația cu dublarea salariilor, ea trebuia demisă și trimisă acasă, să facă un duș cu apă rece pentru a se răcori puțin. PSD însă o scoate premiantă. Dovadă că evaluarea lui Liviu Drgnea n-a urmărit performanța guvernamentală, ci obediența.

Un alt „absolvent” cu brio al examenului Dragnea este ministrul Agriculturii, Petre Daea. Ei bine, aici avem un personaj despre care atunci când amintești te apucă instantaneu râsul. Individul este un bufon, probabil involuntar, dar tot bufon rămâne. Nu știu dacă are vreo treabă cu agricultura, dar în mod cert este un campion al umorului involuntar. Ar fi perfect pentru stand up comedy, dar a ajuns ministru. Nu insist asupra personalității sale, dar amintesc câteva „perle” pe care le-a scos în ultima perioadă. Și care pot să-i contureze și personalitatea. „Sunt spontan. Când să mă gândesc la ce spun, că n-am timp!?”; “Dacă vă conving că nu e bine, ne ferim de rău”; “Oaia e statuie vie. Lângă oaie găsești o frunză, dar lângă frunză nu găsești o oaie”; “Mie nu-mi sună mintea: ocupat!”; “Să preiei cu dibăcie conexiunea factorială, dar mai cu seamă să detașezi cu putere de percepție direcțiile de acțiune”. Dar deja se poate scoate un volum cu “zicerile” lui Daea și probabil ar avea și succes de public, la cât umor involuntar promite.

În fine, last but not least, absolvent al evaluării Dragnea este titulara de la Interne, Carmen Dan. Surprinzător, nu? Se știe, fostă secretară de școală, cu o facultate neacreditată începută după 30 de ani, Carmen Dan are imensa șansă de-a se fi născut în Teleorman și de a fi crescut la umbra “imensului” teleormănean care conduce astăzi PSD. Nimeni nu știe ca ea să fi făcut ceva în acest minister, dar măcar este destul de discretă, neavând agresivitatea și mahalagismul colegei de guvern amintite mai sus. Mai mult, în ultimul timp s-a vorbit că Dan va fi succesoarea lui Grindeanu, un afront absolut la adresa românilor, argumentat doar de slugărnicia față de bossul PSD. Pe scurt, aceasta este așa-zisa evaluare, în urma căreia – probabil – Liviu Dragnea va solicita remanierea Cabinetului Grindeanu. Nu mai insist asupra războiului Dragnea – Grindeanu, dar dacă până acum liderii PSD își desconsiderau doar propriii votanți, pe care-i știau mai grei de cap, acum vor să ne creadă proști chiar pe toți. Cu riscul de-a deveni chiar ei penibili.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (iunie 14th, 2017 at 15:50 )

Cum ar veni, Guvernul Grindeanu e de rahat, Grindeanu, în schimb e bolşevic mişto ! Ordonanţa 13, domu’ Ardelean? Davai ceas, davai palton…

PNL 9/3 a spus: (iunie 16th, 2017 at 11:29 )

petitieonline 🙂 BANAT !!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian

Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al departamentului pentru relaţia cu mediul preuniversitar din UVT, a fost cooptat în echipa ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, urmând să fie consilier al ministrului pentru învățământul preuniversitar. Numirea în această funcţie a lui Marin Popescu a fost făcută pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în inima Ardealului. Week-end-ul trecut, la Cluj-Napoca, s-a disputat turneul pentru promovare în Divizia A1, la masculin. În urma celor trei zile de concurs, CSU Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Cluj-Napoca au obținut biletele pentru prima ligă. Echipa bănățeană...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Reprezentanții CNAIR și-au dat acordul pentru partea de documentație a viitorului pasaj care va fi ridicat la intersecția dintre Centura de ocolire a Timișoarei și drumul comunal spre Urseni. Pasajul va avea lungimea totală de 550 de metri. Comisia Tehnico-Economică (CTE) a CNAIR S.A a avizat Studiul de Fezabilitate pentru realizarea pasajului denivelat pe DC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rezultatele la Simulare Evaluare Națională 2026 au fost anunțate în cursul zilei de astăzi. Datele transmise de Ministerul Educației arată că aproape o treime dintre elevii de clasa a VIII-a nu au reușit să obțină nota 5 la simularea Evaluării Naționale 2026. Conform Ministerul Educației, 30,13 % dintre elevi au luat note sub 5 la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Motive de îngrijorare! Rezultate Simulare Evaluare Națională 2026, cu o treime de note sub cinci. Nici Timișul nu face excepție
Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al departamentului pentru relaţia cu mediul preuniversitar din UVT, a fost cooptat în echipa ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, urmând să fie consilier al ministrului pentru învățământul preuniversitar. Numirea în această funcţie a lui Marin Popescu a fost făcută pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian
Lucrările care vor transforma total zona Piața Traian și străzile adiacente au demarat. Viceprimarul Ruben Lațcău a prezentat o serie de imagini cu muncitorii lucrând chiar în Piața Traian. Acolo putem vedea mai multe imagini cu utilaje și muncitori care lucrează la demontarea și transportul pietrei cubice din Piața Traian. Lucrările se vor desfășura etapizat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat primele lucrări la reabilitarea zonei Piața Traian/FOTO
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș anunță că, în contextul Sărbătorilor Pascale, calendarul de plată privind indemnizațiile de șomaj și primele, a fost modificat. Astfel, toți beneficiarii înregistrați vor primi indemnizațiile de șomaj și primele înainte de data de 12 aprilie 2026. Această măsură a fost adoptată pentru a veni în sprijinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Indemnizațiile de șomaj se plătesc mai devreme, înainte de Paști
Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în inima Ardealului. Week-end-ul trecut, la Cluj-Napoca, s-a disputat turneul pentru promovare în Divizia A1, la masculin. În urma celor trei zile de concurs, CSU Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Cluj-Napoca au obținut biletele pentru prima ligă. Echipa bănățeană...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei
Există momente care rămân marcante pentru identitatea unei instituții, iar victoria răsunătoare a echipei de fotbal fete a plasat „Școala 24” într-o galerie selectă a campioanelor județene. Fetele au cucerit recent titlul de campioane județene la fotbal pentru al patrulea an la rând, în cadrul Cupei ING (Olimpiada Națională a Sportului Școlar). Palmaresul impresionant al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De neînvins. Fetele de la Gimnaziala 24, imperiale și în competiția de fotbal
Partidul Național Liberal  are pregătite două opțiuni în cazul în care PSD decide să rupă coaliția guvernamentală, a declarat luni, pentru RFI, europarlamentarul și vicepreședintele PNL, Gheorghe Falcă. Falcă a mai spus că președintele Nicușor Dan este ”de partea bună a lucrurilor” și afirmă că vizita liderului PSD, Sorin Grindeanu, la Bruxelles a fost ”un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gheorghe Falcă despre opțiunile PNL, dacă PSD rupe coaliția: “Ori facem un guvern minoritar, ori lăsăm PSD să guverneze”
În weekend, la Sânnicolau Mare, au fost marcaţi 145 de ani de la naşterea lui Béla Bartók, considerat de mulţi cel mai important compozitor maghiar din istorie. La eveniment a fost prezent şi ministrul Culturii, András Demeter. Béla Bartók a fost omagiat prin depuneri de coroane la cele două monumente dedicate lui, dar și printr-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare au fost aniversaţi 145 de ani de la naşterea marelui compozitor Béla Bartók
Primăria Timișoara semnează cu ADR Vest și ultimul din seria de contracte de finanțare din bani europeni promovate pe repede înainte în ultimele zile. După cele pentru inelul 2 de circulație și cel pentru Magistrala Verde de pe Calea Șagului, acum a venit la rând cel pentru susținerea finalizării unui proiect vechi încă de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește 68 de milioane de lei fonduri europene Regio Vest pentru finalizarea Centrului MultipleXity
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.