In noiembrie vom afla de ce a stat 11 ani in santier Castelul Huniade. Se face in sfarsit expertiza

La începutul lunii noiembrie ar trebui să fie gata celebra expertiză care să spună exact ce s-a făcut și ce nu în Castelul Huniade în ultimul deceniu. Abia apoi se va putea spune care sunt pașii următori, astfel încât imaginea dezolantă a vechiului edificiu din centrul Timișoarei să devină amintire.

Castelul Huniade este, în continuare, o imagine total nepotrivită pentru centrul Capitalei Culturale Europene. Șantierul, început acum 11 ani, nu e gata și nici nu se știe ce trebuie făcut în continuare. Consolidarea părții de nord-vest a Castelului Huniade, lucrare începută în 2006, ar fi trebuit să fie gata. Ultima recepție n-a fost făcută însă nici până acum și, în aprilie 2017, reprezentanții CJ Timiș anunțau că este nevoie de o expertiză care să pună capăt tuturor speculațiilor legate de starea castelului, de lucrările făcute și de eventualele distrugeri.

Ușor de zis, foarte greu însă de făcut. Abia în august s-a găsit o firmă dispusă să se apuce această lucrare foarte complicată. Pe 16 august, CJ Timiș a semnat un contract cu firma timișoreană Crist Proiect SRL, care va primi peste 155.000 de lei și s-a angajat să prezinte expertiza în termen de 80 de zile. Altfel spus, la începutul lui noiembrie, la CJ ar trebui să ajungă un raport complet asupra stării actuale a Castelului Huniade. „Împreună cu arhitectul șef Loredana Pălălău, am fost la Muzeul Național al Banatului. Ne-am întâlnit cu directorul instituției, Claudiu Ilaș, și cu Mihai Mișca, coordonatorul echipei care a câștigat licitația privind efectuarea expertizei la Castelul Huniade. Mă aștept ca această echipa să realizeze importanța proiectului și să depună eforturi susținute în vederea realizării în termen cât mai scurt a acestei expertize. Castelul Huniade trebuie redat, după atâta vreme timișenilor”, spune vicepreședintele CJ Timiș, Roxana Iliescu.

Lucrările de consolidare a aripii de nord-vest de la Castelul Huniade au început în 2006, pe un proiect finanțat din banii CJ Timiș, în total aproximativ 12 milioane de lei. Proiectul inițial a avut probleme, iar în ziduri au început să apară fisuri, la fel ca în relația dintre constructor și finanțator. A urmat un proces întins pe trei ani, astfel că lucrările au fost reluate abia în 2010. S-au oprit din nou în 2013, iar de la începutul lui 2015 s-a lucrat din nou. În iunie 2016, în Sala Cavalerilor a plouat ca afară, imaginile făcute publice pe rețelele de socializare fiind revoltătoare. După lucrările de consolidare ar trebui să înceapă cele de recondiționare, însă acestea depind de expertiza care tocmai se face.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Ron a spus: (septembrie 7th, 2017 at 12:39 )

Nu știu ce exponate va mai găzdui Muzeul Banatului după ce va fi redeschis. Majoritatea au fost trimise la tot felul de expoziții prin vest (acesta se pare că a fost pretextul oficial) și de întors s-au întors doar niște copii cam nereușite. Așa glăsuiesc gurile rele. Mi s-a povestit concret că sabia călăului, un exponat pe care-l văzusem încă din copilărie, nici nu mai există. A dispărut odată cu plecarea la „expoziție”. Dacă este adevărat, sper ca această devalizare a muzeului să fie anchetată corespunzător. Eu tot sper că nu este adevărat și că totul este Ok cu exponatele, că le vom revedea la deschiderea Muzeului Banatului.

Uica Nitza a spus: (septembrie 8th, 2017 at 12:15 )

Ron, esti constient de faptul ca esti un bou?

jean valjean a spus: (septembrie 8th, 2017 at 16:45 )

Au trecut 11 ani, inimaginabil, pentru ca la Muzeul Banatului s-a furat ca in codru!
Vrti descoperi lucrari facute si facturate cu milioane intregi, lipsa la apel.
Intre imp, cladirea a ajuns in paragina si arata infiorator.
Sa va luati sicrie din tot ce ati furat, nemernicilor, pentru neamurile voastre de pungasi!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30

S-a aflat programul din Final 4, iar orele de disputare sunt cam ciudate! Federația Română de Handbal a anunțat țintarul turneului final al Cupei României. Turneul va avea loc în zilele de 18 și 19 aprilie, la sala Constantin Jude din Timișoara. Semifinalele programate în prima zi, sâmbătă, se vor juca după programul: 14.30: SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este parte din proiectul ROGEN

Vești bune dinspre UMF. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este partener în ROGEN – Rețeaua Națională de Genomică, un proiect care reunește 20 de instituții din toată România cu un scop nobil comun: construirea primului Genom Național de Referință al României. Ce înseamnă existența unui genom național? Înseamnă că România va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este parte din proiectul ROGEN

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vești bune dinspre UMF. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este partener în ROGEN – Rețeaua Națională de Genomică, un proiect care reunește 20 de instituții din toată România cu un scop nobil comun: construirea primului Genom Național de Referință al României. Ce înseamnă existența unui genom național? Înseamnă că România va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este parte din proiectul ROGEN
Lucrările desfășurate la reabilitarea Podului Muncii continuă într-un ritm alert. Imediat după Paști se va realiza și ridicarea tablierului vechi din plăci de beton instalat în prezent pe pod. Lucrările au făcut necesară închiderea circulației rutiere. Dar, bretelele laterale pot fi folosite pentru a ajunge pe Splaiul Vladimirescu sau pe Splaiul Titulescu, iar de aici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul pregătește ridicarea tablierului din beton de pe Podul Muncii/FOTO
În județul Timiș rata șomajului la finalul lunii martie a ajuns la 1,04%, în scădere cu 0,05% față de luna precedentă. Numărul șomerilor înregistrați este mai mic cu 182 de persoane, iar 599 de șomeri înregistați au fost încadrați în muncă. La începutul anului 2026 rata șomajului era 1,08%. Rata șomajului este de 1,26% în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șomajul este în scădere în Timiș
SCM Politehnica Timișoara a câștigat trei dintre cele patru sferturi ale întâlnirii din sala „Dumitru Popescu Colibași”, ce a contat pentru etapa a 28-a din Liga Națională de Baschet Masculin, dar nu a fost destul pentru o victorie. Gazdele s-au impus cu 98-88, diferența făcându-se în sfertul doi, adjudecat de gazde cu 31-15. Mihai Măciucă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfrângere sub panou la Brașov și un pas în spate în lupta pentru play-off
În mai puțin de șapte ani, Alianța pentru Unirea Românilor a trecut de la statutul de partid marginal, înființat în 2019, la prima opțiune în sondajele naționale. Nu mai vorbim doar despre o ascensiune electorală spectaculoasă. Vorbim despre ceva mai profund și mai incomod: frustrarea a ajuns să aibă mai multă forță politică decât partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alternativa AUR. Când frustrarea devine prima forță politică în sondaje
În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.