Plictisul bugetarului cu leafa premium

Prins cu birocrația într-una dintre instituțiile descentralizate ale statului, am trăit o excelentă lecție de viață. Nu e atipic pentru România, ba din contra, dar întâmplarea merită povestită prin prisma majorărilor salariale de care s-au bucurat angajații bugetari. Era ora nouă fără zece. Programul la depunerea unei cereri începea la nouă fix. Lumea apărea la lucru și era momentul acela magic în care mirosul de cafea prăjită învăluie orice instituție. Poate și-o țigară. Și-o bârfă. Dar care e avantajul lucrului la stat dacă cafeaua și țigara o bei din timpul tău, înainte de program? Nu mai bine o bei după nouă și lumea mai poate aștepta? Trece un sfert de oră peste începutul programului. Mulți sunt resemnați și așteaptă să decidă măria sa funcționarul. Alții ne luăm inima-n dinți și întrebăm dacă, totuși, se preiau dosare. Femeia ridică mâna și o duce la gât: „M-am săturat până peste…”. Era nouă și-un sfert. Început de program.

Eram perplex. S-a săturat de ce? Nici n-a început ziua de lucru, în ce consta sațietatea? Știu, voi greși amar față de alți bugetari care muncesc mai mult de o oră pe zi, media statistică. Voi păcătui față de cei care au dus ultimele cincinale cu salarii mici și trăiau drame acasă în alcătuirea bugetului, dar astăzi trăim alte vremuri. Salariile au explodat. Nu știu din ce și cine le va plăti, va exploda raportul de schimb cu euro, vor crește dobânzile, vor crește taxele… Sunt eforturi făcute de întreaga România activă în câmpul muncii, și de cei cu lefuri mai mari, și de cei cu ele rămase mici. Mentalitatea însă a rămas aceeași. Poți cere demnitate umană, poți cere decență în trai, dar pentru asta trebuie să știi să nu te saturi de muncă înainte de a începe programul, la primele ore ale dimineții.

Odată cu schimbarea legii, în multe primării s-au majorat salariile. Foarte bine, am mai spus asta, dar orice activitate economică normală la cap își permite salturi salariale dintr-o bucată de 10-20, hai 30%, 50 de procente în condiții excepționale. Nimeni care lucrează cu banul drămuit nu mărește salarii cu 100%, cum s-a întâmplat la șefii de instituții din administrația publică. Se poate spune că ăștia au responsabilitate, dar nu o mai au după ce majoritatea parlamentară PSD va reuși toate dezincriminările posibile din legile penale. Recent, în presa s-a minunat un jurnalist de cât câștigă o femeie de serviciu în Prumăria Cluj. 2.700 de lei pe lună. Dar ce vorbim noi de Cluj, cel mai dinamic oraș al României! Într-o comună mai vestică a Timișului, femeii de serviciu i s-a propus un salariu de 2.600 lei, alături de cel al primarului, de peste 6.000 lei. Scandal mare în plenul consiliului local. Primarul liberal, majoritatea PSD-ALDE. Cumva invers ca la nivel central.

La guvern, PSD mărește salariile la cine vrea și la cine nu vrea. Investițiile vor ajunge la zero ca să fie bani de lefuri. Dar boala asta a cheltuielii fără măsură nu e apanajul exclusiv al PSD. În comuna la care m-am referit, PSD și ALDE erau cele care puneau piedica, deși aveau exemplele de generozitate ale lui Dragnea și Tăriceanu la guvernare. Din discuții și negocieri au scăzut salariul la fiecare câte puțin, în corul de critici al aleșilor liberali. Femeia de serviciu a ajuns la 2.200, dar asta numai după ce vreo două luni, nefiind votată hotărârea, nu s-a luat nicio leafă. Primăria era blocată, grila de salarii și ea. Întrebat un consilier liberal foarte vocal pro-majorare dacă la el la firmă îi dă femeii de serviciu 2600 de lei, ce-a răspuns omul? La fel de răstit și cu aerul firescului: „Nu, nu-i dau!”. Asta e România de azi. Privatul, că poate și nu vrea ori că nu poate și de aia nu dă, plătește o mână de angajați care se uită tot mai des și cu jind în ograda ălora din administrația publică.

„De ce femeia de serviciu de la stat ia atâta și eu iau jumătate?”, se poate întreba o femeie de serviciu, alta decât norocoasa de la bugetari. De unde să mai atragi oameni pentru angajare cu salariul care ți-l poți permite ca privat? Asta se întâmplă când statul dă cu o generozitate debordantă, culmea, din taxele și impozitele adunate de la privatul care nu-și mai poate ține muncitorii în concurența cu statul. Bravo, crește consumul, cresc importurile. Micul întreprinzător român, angajatul de la privat, ei de unde iau banul? Le-o da „Terente”?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Vic Sergiu a spus: (octombrie 18th, 2017 at 20:45 )

DRAGA EUGEN, E ADEVARAT ASA ESTE, O STIM CU TOTII, SUNT UNII BUGETARI CHIAR MULTI, CARE ORICAT SALAR LE DAI TOT ACELASI RANDAMNET IL AU, ADICA ZERO.
IN MULTE CAZURU: ADMINISTRATIE LOCALA, CENTRALA, INSTITUTII DESCENTRALIZATE SALARIILE INCEPAND CU VARA LUI 2017 S-AU DUBLAT NETUL, MA REFER, ALTII CHIAR MAI BINE. TOTUSI EXISTA DISCRIMINARE SI LA INSTITUTIILE DE STAT, NU TOTI AU SALARIILE NESIMTITE.
CUM BINE AI MENTIONAT EUGEN, NU EXISTA TARA IN LUME CARE A MAJORAT INTR-UN SINGUR AN SLARII CU 100%. NICI TARILE DIN GOLGUL ARABIC NU AU PROCEDAT ASA, DESI INCA INOATA IN PETROL.
….DAR TOTODATA NEPASAREA FATA DE CETATEAN S-A TRIPLAT.

anteconbega a spus: (octombrie 20th, 2017 at 10:09 )

Golgul arabic pare un derivat neaoş din Golgota românilor…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”

Politehnica se pregătește de prima deplasare de la revenirea în Liga 2. Alb-violeții joacă mâine, în etapa a doua, pe terenul sibienilor de la CSC 1599 Șelimbăr. „Acestea sunt condițiile, jucăm la patru zile, pentru noi important este să uităm meciul cu Chindia. Ne așteaptă o deplasare grea, în condiții diferite, pentru că la Cisnădie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica, examen în deplasare: „Mergem încrezători”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urma unei postări apărute în spațiul public și a unei sesizări telefonice adresate Poliției Locale Șag, referitoare la abandonarea mai multor saci cu diverse deșeuri pe domeniul public, în imediata vecinătate a Mănăstirii Șag–Timișeni, pe raza UAT Șag, polițiștii locali s-au deplasat de îndată la fața locului. Au fost efectuate verificări pentru identificarea unor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A abandonat deşeuri la marginea drumului, dar a fost prins de Poliția Locală Șag cu sprijinul cetățenilor şi al sistemului de supraveghere video
Furtuna de vineri a produs probleme, atât în oraș, cât și în zonă. Inundații și mai ales copaci doborâți de vijelie, cu asta au avut de a face pomăpierii salvatori. În intervalul orar 18:15 – 23:00, pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara au gestionat 21 misiuni pentru înlăturarea efectelor fenomenenelor meteorologice avertizate. S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Furtună scurtă, dar intensă! Peste 20 de intervenții ale ISU Timiș
Medalie de aur pentru Timiș la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026 desfășurată peste mări și țări. În perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan, s-a desfășurat Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI 2026), una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de inteligență artificială. România a fost reprezentată de un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită pentru un elev timișorean. Aur la o Olimpiadă dedicată A.I.
CSC Dumbrăvița se pregătește de o primă deplasare din această ediție a Ligii 2. În etapa a 2-a a campionatului, joacă în Ilfov, pe terenul nou-promovatei CSL Ștefănești. Meciul va avea loc sâmbătă, 8 august, de la ora 11.00, pe stadionul „Dumitru Mătărău” din Ștefăneștii de Jos. CSL Ștefănești, a debutat în Liga 2 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce a pierdut două puncte cu o echipă rechemată în „B”, Dumbrăvița vrea să facă mai mult pe terenul unei nou-promovate
Lucrările de modernizare a locului de joacă de pe strada Orșova sunt finalizate, a anunțat Primăria Timișoara. O suprafață de peste 1.300 de metri pătrați a fost transformată într-un spațiu modern, unde cei mici se pot juca, iar părinții și bunicii se pot bucura de timpul petrecut în aer liber. Intervențiile municipalității au vizat întreaga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Orșova /Foto
Punctul de trecere a frontierei dintre România și Serbia de la Jimbolia va trece printr-un important proces de modernizare având ca scop final reducerea consumului energetic. Finanțarea este asigurată prin intermediul programului de colaborare transfrontalieră Interreg România – Serbia, valoarea contractului de proietare și execuție fiind de 4,3 milioane de lei. Lucrările se referă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia va fi modernizat cu patru milioane de lei
Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Trupa timișoreană The Other You susține sâmbătă, 8 august, de la ora 21:00, un concert caritabil la Stage Pub din Timișoara (Strada Florimund Mercy nr. 3). Intrarea este liberă, iar toate fondurile strânse în seara respectivă, exclusiv din donațiile publicului, vor fi direcționate integral către Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Banii adunați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul The Other You cântă pentru copiii de la Spitalul „Louis Țurcanu”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.