Ostaficiuc nu mai candideaza la presedintia CJ Timis?

Oameni din imediatul anturaj al liderul CJT şi PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, zis şi „Brandul”, susţin un lucru destul de greu de crezut. Dar fiindcă îl susţin cu tărie şi fiind o rubrică de zvonuri, ne permitem să reproducem acest lucru.

Aşadar, se spune că Ostaficiuc s-ar fi decis să nu mai candideze la anul la preşedinţia CJ Timiş, funcţie pe care o ocupă din 2004. Mai mult, spun aceleaşi surse, Ostaficiuc ar cam pune în cui şi pantofii de politician, urmând să se ocupe de alte treburi. Mai prin România, mai prin Bruxelles. Apropiaţii „Brandului” susţin că decizia este personală şi nu este influenţată de absolut nimeni. Acest zvon vine însă după altele care susţineau acelaşi lucru, respectiv că „Brandul” nu va candida la anul. Dar aici erau motive independente de voinţa lui Ostaficiuc. Mai exact, se spunea că, deoarece PD-L nu are candidat la Primăria Timişoara, Ostaficiuc va fi obligat de liderii de la centru să candideze împotriva lui Gheorghe Ciuhandu. Asta, şi ca „pedeapsă” pentru modul în care a votat la alegerile PD-L. De aceea, singura scăpare a „Brandului” era atragerea lui Ciuhandu ca şi candidat susţinut de PD-L. Discuţii în acest sens au şi avut loc de altfel. În cazul unui eşec al negocierilor, Ostaficiuc era obligat să meargă la primărie. Un lucru pe care însă nu l-ar fi acceptat, cu riscul plecării din partid. Aceleaşi zvonuri îi dădeau drept candidaţi la preşedinţia CJT din partea PD-L pe ministrul Valeriu Tabără sau deputatul Alin Popoviciu. Ar mai fi şi deputatul Gheorghe Ciobanu, care şi-ar fi dorit o asemenea candidatură. Ar mai fi şi o altă variantă referitoare la non-candidatura lui Ostaficiuc. Şi anume, frica de o competiţie cu proaspătul aspirant la funcţia în cauză, şeful UNPR Timiş, Ion Răducanu. Fost şef al lui Ostaficiuc la Cooperaţie, Răducanu şi-a anunţat recent candidatura, după ce s-a supărat rău că n-a fost pus prefect. Hai, asta cu frica a fost o glumă!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

paul kasai a spus: (august 21st, 2011 at 17:54 )

Zvonuri intretinute chiar de Ostaficiuc ca sa aiba protectie pana la momentul cheie. O sa candideze si o sa si castige la ce concurenta se anunta ca va avea din partea USL

pavel din banat a spus: (august 21st, 2011 at 18:33 )

ostafriciuc tot o’n curca ca base a pus ochii pe el. cred ca zilele urmatoare vom avea susrprize cu ostafriciuc la…bulau.

ptdbil a spus: (august 22nd, 2011 at 09:35 )

iata o stire cool. cu 353638322920 variante.

vasi a spus: (august 22nd, 2011 at 10:12 )

alt articol „semnat”ino ardelean?ma mir ca nu ai inaintat numele sefului tau,dorel borza,ca viitor sigur castigator al cjt…degeaba tata,te chinui si tu sa bagi zanzanie,ce sa faci,la toti ne e greu

relu a spus: (august 22nd, 2011 at 11:11 )

USL sta bine! Costi o sa aiba probleme serioase….

Azazel a spus: (august 22nd, 2011 at 12:23 )

bah USRelule?la ce sta bine mah,partidu corcitura?la lauda de sine?pt ei o urmeze multe esecuri usturatoare gen chiatra neamt,unde s-au vazut pe deplin cele peste 60 de procente cu care tot o dau de 1 an incoace…in rest,numa bine

Mircea a spus: (august 22nd, 2011 at 20:00 )

De unde sunt zvonurile astea, aveti surse printre boschetari sau mai nou aceasta rubrica se va numi simplu, can-can? Si daca nu ar mai candida Ostaficiuc, naspa….parerea mea e ca are mai multe plusuri decat minusuri in activitatea sa si at in concluzie, ar fi o pierdere pt oras.

gogol a spus: (august 22nd, 2011 at 22:57 )

mircea, iti place sa o sugi? adica sa i-o sugi lui costi…

radu a spus: (august 23rd, 2011 at 01:02 )

Mircea ai norma platita de Costy?? cred ca mai de graba fuge sa i se piarda dosarele si mizeria care o lasa in urma.
Ce nu stie ca nu poate fugii ce pedeapsa care viata i-o va da ptr toate relele facute oamenilor in ultimii ai!!!! sper sa traiesc sa-l vad pe ,,Costy draga,,…

alin popo a spus: (august 23rd, 2011 at 03:41 )

Mircea, e OK, treci la casierie!

mircea a spus: (august 23rd, 2011 at 07:53 )

am inteles, sefu! acum vin sa incasez spaga ca o sluga ce sunt…

Flavius a spus: (august 23rd, 2011 at 10:09 )

ba baieti,stiu ca raducanu are ambitii mari,sa devina si el ceva important in viata,dar trebe sa va instruiasca sa comentati mai bine,daca vrea rezultate,nu astea 3 randuri ieftine pe care le scrieti voi,radu si gogol 😉

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.