Sf. Vasile cel Mare, sarbatoarea care deschide anul

Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare deschide noul an și peste 600.000 de români își celebrează onomastica în prima zi din 2018. Sf. Vasile cel Mare este unul dintre cei mai importanţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe şi primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, spitale şi aziluri pentru săraci.
vasile cel mare
Sfântul Vasile cel Mare provenea dintr-o familie creştină deosebită. Sora lui, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit, de asemenea, sfinţi. Sf. Vasile a urmat şcoli în Cezareea, Bizanţ şi Atena, remarcându-se de tânăr prin cunoştinţe de filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică. În iunie 370, Sfântul Vasile a ajuns episcop al Cezareii. El a depus un efort enorm în organizarea Bisericii, a luptat pentru drepturile clerului, punând mare accent pe pregătirea canonică şi spirituală a preoţilor. Sf. Vasile a murit în anul 379, când încă nu împlinise 50 de ani, iar la înmormântarea sa au participat mulţime de creştini şi păgani, dovadă a marii sale popularităţi. Înainte de moarte a săvârșit o ultimă minune. Doctorul care îl îngrijea era un păgân care refuza să se boteze. În ajun de Anul Nou, el i-a spus sfântului că, până la apusul soarelui, trebuie să se pregătească de călătoria fără întoarcere. Sfântul Vasile l-a pus să jure că va accepta să se boteze, dacă el, bolnavul aflat pe moarte, va trăi până a doua zi. În zori, doctorul a revenit, găsindu-l pe Vasile îngenuncheat la icoană.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se oficiază în Biserica Ortodoxă de zece ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în joia și sâmbăta din Săptămâna Patimilor, în ajunul Crăciunului și Bobotezei și la 1 ianuarie. Este unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari şi e considerat păzitor de duhuri rele, cu mare putere asupra dracilor. Moliftele Sf. Vasile sunt citite în cazul demonizaţilor sau, în particular, al celor care au nevoie de aceste rugăciuni. Sf. Vasile a fost primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor. În jur de 600.000 de români, în majoritate bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica de 1 ianuarie, cu ocazia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș

Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş

PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Semne bune sezonul are! Politehnica bate Chindia mult mai clar decât o arată scorul

Pentru un prim derby, Poli – Chindia, jucat la 38 de grade… meciul a arătat chiar bine. Două echipe solide, multe faze de poartă, dar până la urmă diferență de valoare în favoarea gazdelor. A fost un fragil 1-0, dar o evoluție foarte bună a alb-violeților. La ultima fază, în minutul 96, dâmbovițenii au trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune sezonul are! Politehnica bate Chindia mult mai clar decât o arată scorul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Un incendiu devastator a distrus un bloc de tip duplex din localitatea Șag, lăsând două familii fără acoperiș deasupra capului și fără bunurile acumulate într-o viață. În urma acestei calamităţi, primarul comunei Şag, Flavius Roşu a făcut un apel umanitar la solidaritatea comunităţii. “În astfel de momente critice, solidaritatea comunităţii  este singura speranţă pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Şagului, Flavius Roşu, apel umanitar după ce un incediu a distrus locuinţele a două familii
Politehnica Timișoara și-a aflat astăzi programul complet din sezonul regular al Superligii de fotbal feminin. Formația viola va începe campionatul în deplasare, pe terenul lui Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, iar primul meci acasă este programat în runda a II-a, când la Timișoara vine Gloria Bistrița. Poli va juca împotriva vicecampioanei din Miercurea Ciuc în deplasare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara începe Superliga în deplasare. Când sunt programate derby-urile pentru play-off
Prefectul de Timiș, Paul Finta, a anunțat marți sancțiunile pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, le va suferi în urma constatării conflictului de interese de către Agenția Națională de Integritate. Iar, conform deciziei luate, referatul Instituției Prefectului impune sancționarea disciplinară a lui Fritz, cu 10% din indemnizația de primar, pe o perioadă de șase luni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectura Timiș a decis sancțiunea lui Fritz: penalizare cu 10% din indemnizație, pe șase luni
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea Institutului Regional de Oncologie Timișoara. În acest condiții, poate demara construcția pentru acest obiectiv medical important. Timișoara va deveni cel mai important centru din vestul României pentru tratarea cancerului. A fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru Institutul Oncologic Timișoara
Discutată săptămâna trecută în plenul Consiliului Judeţean Timiş, posibilitatea de a plăti din bugetul județului incinerarea unor oi din cadrul unui focar de pesta micilor rumegătoare existent la o crescătorie privată a devenit realitate marți. Consilierii județeni au aprobat alocarea de la bugetul județean a sumei de 50.000 de lei pentru a se realiza incinerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș scoate din buzunarul propriu bani pentru a incinera oile unei ferme private din Giulvăz
Duminică, 9 august, între orele 19.00 și 21.00, are loc o nouă ediție a programului „Turist la tine acasă”, organizată prin proiectul Timișoara Free Tours, de către Asociația Turism Alternativ. De această dată, participanții vor descoperi o față mai puțin cunoscută a orașului, în cadrul turului tematic „Timișoara secretă: legende, mistere și simboluri”. Punctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
Artistul vizual Costin Brăteanu sub curatoriatul lui Robert Șerban va prezenta la Muzeul Apei Timișoara, în perioada 4 august – 12 septembrie, expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”. Lucrările realizate în tehnică mixtă au fost create pe parcursul unor simpozioane de creație desfășurate la Kusadasi, Volčji Grad, Beli Kamen, Kostolac, Isverna, Petrinzel, Banja...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Apei are loc expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.