Ionelas Carpaci s-a saturat de discriminare!

Ionel Sandner, alias Ionelaş Cârpaci, unul dintre cei mai bogaţi ţigani din Timişoara, se consideră nedreptăţit. El este acuzat, alături de alte nouă persoane, printre care şi funcţionari publici, de un tun imobiliar de câteva sute de mii de euro. Cârpaci susţine că e nevinovat şi că e scos drept ţap ispăşitor în această poveste.

Ionel Sandner, aşa cum se numeşte acum oficial, spune că este mereu considerat vinovat pe nedrept. Ionelaş este acuzat, printre altele, de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, falsificare şi folosire de instrumente oficial, înşelăciune şi tentativă de înşelăciune. Dosarul are peste 18.000 de pagini. „Numele Ionelaş Cârpaci este legat automat de aproape orice scandal. Nici nu ştiu cine este Ionelaş Cârpaci. Eu sunt Ionel Sandner în toate actele. Şi recent, la incidentul de pe Loga, am fost arătat cu degetul, deşi habar nu aveam despre ce a fost vorba. Sincer vă spun, m-am săturat. Mă urmăresc unii ziarişti şi la cumpărături. Nu înţeleg ce le-am făcut. Eu nu sunt o persoană publică”, spune Cârpaci. Omul e gata să jure că n-a fost implicat în viaţa lui în vreo ţeapă imobiliară. „Din 1990 mă ocup de afaceri imobiliare. Am făcut afaceri cu mai toţi oameni importanţi din Timişoara şi nimeni nu s-a plâns vreodată că i-am dat ţeapă. Sunt atâţia care ar putea vorbi. Ionel Sandner nu a păcălit pe nimeni. Dacă am cumpărat şi am vândut terenuri şi imobile, nu înseamnă că sunt mafiot. Mafioţii stau mereu în spate. Pe mine mă ştie jumătate de Timişoara. M-am săturat să fiu tratat ca un mafiot”, afirmă unul dintre cei mai influenţi ţigani din Timişoara. „Pe tot parcursul proceselor mele, am fost discriminat. Pentru prima oară în viaţă, în închisoare am înţeles că dreptatea nu înseamnă nimic. Să stai un an la puşcărie fără să faci nimic, fără să ai cea mai mică probă împotriva mea, mi s-a părut prea mult. Am fost la un pas să clachez. Am avut impresia că s-a urmărit ca toate problemele care au existat în Timişoara, în ultimii 20 de ani, vizavi de afacerile imobiliare, în care au fost cercetate mai multe personalităţi publice, să cadă în spatele meu”, spune Ionelaş.
Conform procurorilor care au instrumentat acest caz, Ionelaş ar fi obţinut ilegal două terenuri în Timişoara, unul, pe strada Romulus, celălalt, pe strada Ştefan cel Mare. Cârpaci-Sandner ar fi prejudiciat Primăria Timişoara cu peste 300.000 de euro şi o firmă cu peste 200.000 de euro. În perioada ianuarie 2006-februarie 2008, împreună cu funcţionari publici de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Serviciul de Carte Funciară, Primăria Timişoara şi notari, Ionelaş a fost beneficiarul a două dispoziţii de restituire a unor imobile. Ambele au fost emise în fals în numele primarului Gheorghe Ciuhandu şi al secretarului municipalităţii, Ioan Cojocari.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

tina a spus: (august 22nd, 2011 at 19:08 )

săracu ionelas, kktu

kuklu a spus: (august 22nd, 2011 at 23:20 )

cioroi

legionaru a spus: (august 23rd, 2011 at 07:58 )

la cort cu voi, acolo unde va este locul!

sunzone a spus: (august 23rd, 2011 at 12:37 )

Are dreptate Ionelas asta. Probabil el nu e singurul caruia Primaria i-a „restitutit” imobile. Asa ca adevaratul vinovat trebuie cautat in alta parte, tot pe Loga.

Klanul alb a spus: (august 23rd, 2011 at 17:22 )

Afara din centrul orasului, jeguri nenorocite. Ce aduc bun cioroii astia comunitatii? Infractori din nastere isi pun la produs tiganii parliti! Daca Politia nu are curaj atunci trebuie sa avem noi

OLTEANU ALY a spus: (februarie 26th, 2014 at 23:06 )

-daca erati discriminati nu genealogiile la toate gradele voastre de rudenie din romania nu cresteau numeric, -neamurile voastre din craiova reprezinta colegiu medicilor,camera notarilor,prefectura,consilu judetean,prefectura,parchetu,tribunalu,finaciaru,medicina muncii,judecatoria,politia; -boldica este fratele lui zatreanu hariton grade de rudenie cu voi iar pe BOZGAN MARIETA fetele ei si fostele ei vecine de carier si srada din craiova,bailesti sa le dati la parlamentu romaniei si ministerului de interne si externe pentru inmultirea inclusiv mamele si surorile medicilor pedriatilor si celor care pretind ca sunt de la combaterea crimei organizate ca de exemplu tov.ghe.bica infratit cu ion vacariu,dinel stancu si toate grparile criminale din crima organizata care a napadit romaniasi alte tari;

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină

Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Pentru primăvara anului viitor, AsTour Timişoara vă propune o excursie în Ţara Sorelui Răsare, plecarea fiind pe 4 aprilie 2027. Primăvara în Japonia este un adevărat spectacol al naturii, iar perioada înfloririi cireșilor japonezi – Sakura – transformă fiecare oraș într-un tablou plin de culoare și emoție. Descoperiţi farmecul tradițiilor japoneze, templele încărcate de istorie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.