Marius Craina ii scrie lui Mihai Ionac: Eu imi cer scuze, astept sa faceti acelasi lucru

Scandalul de la Spitalul Județean Timișoara intră într-o nouă fază. Medici, asistente și infirmiere de la SCJUT au reclamat reclamă limbajul nepotrivit și atitudinea superioară a șefului Secției de Chirurgie Vasculară, Mihai Ionac. Acesta spune că e victima unei înscenări, pentru că s-ar fi plâns la Ministerul Sănătății de condițiile în care este nevoie să lucreze. Directorul SCJUT, Marius Craina, a postat pe Facebook o scrisoare deschisă.

Atmosfera de la Spitalul Județean Timișoara e departe de a se liniști. Totul, după ce „buba” de la Chirurgie Vasculară a explodat, la finele săptămânii trecute, în presa centrală. Șeful acesteia, medicul Mihai Ionac, a fost acuzat de unele infirmiere și asistente că folosește un limbaj suburban și le jignește tot timpul. Femeile s-au plâns la Colegiul Medicilor. La conducerea SCJUT a ajuns și un referat semnat de mai mulți chirurgi, în frunte cu dr. Doru Vâlceanu, șeful Secției Chirurgie II, care au reclamat că Ionac ar fi monopolizat o sală de operație, deși regimul blocurilor operatorii este cu totul altul. La rândul lui, Mihai Ionac a reclamat la Ministerul Sănătății conducerea SCJUT, susținând că are prea puține paturi raportat la numărul de pacienți și că, din această cauză, ajunge să facă internări pe coridoare. El a dat și în judecată spitalul, după ce a fost sancționat cu 10% la salariu timp de trei luni. Miercuri, dr. Marius Craina a postat, pe Facebook, o scrisoare deschisă, dură și ironică pe alocuri, pentru colegul său Mihai Ionac. Iată ce scrie directorul SCJUT:

Am decis să iau atitudine și să spun, la modul cel mai direct cu putință: jignirile, amenințările, incriminările, jumătățile de adevăr și, cu atât mai mult, comportamentul și limbajul dvs. absolut discriminatoriu trebuie să înceteze, domnule profesor Mihai Ionac! Ne desfășuram, totuși, activitatea intr-un mediu public și academic, unde «fermitatea» unui astfel de comportament nu își are locul. Nu suntem nici în anii ‘50, nici pe tarlaua de la marginea satului în care a locuit bunica dvs. Astfel de metafore, comparații și epitete nu au ce cauta nici măcar pe un stadion de fotbal, la un meci din divizia a 4-a. Cu atât mai mult cu cât, în declarațiile dvs publice, domnule profesor, faceți referire la o femeie și insinuați, la modul cel mai de jos cu putință, că v-ar fi inferioară, dvs ca și «gospodar», sugerând despre colega noastră că ar fi… o țigancă, doar pentru faptul că este asistentă și nu medic! (…) De parcă nu ar fi fost deja suficient, extrapolați, insinuând că, de fapt, tot personalul medical auxiliar ar avea probleme deviante de comportament și că este slab pregătit, lucruri total aberante și neadevărate. Afirmatiile dvs, absolut inconștiente, domnule profesor, au dus la o adevărată isterie în mediul public și la o adevărată prigoană impotriva unor oameni, care își fac meseria in cel mai conștiincios mod cu putință!

Vă reamintesc că doamna pe care v-ați permis s-o gratulați cu atâta «fermitate», făcând-o semianalfabetă și sugerând că ar fi țigancă și inferioară dvs, vă este colegă de mai bine de 30 de ani, încă de pe vremea in care erați un simplu medic rezident! Dar oamenii se mai schimbă, nu-i așa?! Stimate domnule Ionac, asistenta Gina Tănasă nu e vreo semianalfabetă, cum nici dr. Doru Vâlceanu, șeful Blocului Operator, nu e vreun idiot patentat, nici dr. Dana Radu, director medical al SCJUT, nu e vreo proastă și incompetentă, așa cum nici infirmiera Claudia Nyuli nu poate fi amenințată cu bisturiul sau cu acul (…) Vă rog să rețineți un lucru simplu: niciun coleg nu poate fi «călcat pe cap», atâta timp cât eu sunt directorul Spitalului Județean Timișoara! Cu atât mai mult, niciun pacient nu poate fi folosit și plimbat cu patul pe coridoare, la poze de grup, doar pentru satisfacerea unor interese personale. Ca sa nu spun de grup!

Oricând, în orice postură, am să fiu la fel de ferm și am să taxez orice ieșire în decor de o asemenea gravitate, derapaj public care ne afectează pe noi toți, atât pe pacienți, cât și colectivul medical din care, domnule profesor Ionac, ați ales să faceți parte. Trebuie să înțelegeți că afirmațiile dvs, total iresponsabile, alarmiste, generaliste și doar într-o foarte mică măsură adevărate, pun într-o lumină proastă întreg sistemul medical românesc și instigă la ură, trezind suspiciuni și neîncredere în personalul medical, lucru total de neacceptat și incorect (…) Doamnelor și domnilor colegi, dragi pacienți, personal, eu, Marius Craina, îmi cer scuze în numele colegului meu! Consider că e un gest cavaleresc și plin de demnitate, ca șef al domniei sale, să fiu primul care face acest pas! (…) Îl aștept pe domnul profesor Ionac să facă același lucru, în mod public. La fel de… ferm! Mai exact, să-și ceară scuze față de toți colegii pe care, ani de zile și continuu, i-a tratat cu celebra lui deja «fermitate». Evident, după ce va face o analiză de text și de morfo-sintaxă chiar și asupra postării mele de pe FB, că tot se pricepe (și) la critică literară! Și, în mod clar, doar după ce va termina și cu alte statistici medicale glorioase, dar și cu număratul paturilor de pe secția de chirurgie vasculara, care fac naveta, pentru poze de grup, între salonele și coridoarele clinicii. Sincer, noi toți, cei inferiori domniei sale, ne dorim să îi iasă la număr…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (ianuarie 24th, 2018 at 16:50 )

Sa spui despre craina ca face parte dintr-un mediu academic este un eufemism. El nu este decit un luptator ( de rangul II ) al psd-ului.

anteconbega a spus: (ianuarie 24th, 2018 at 17:26 )

Dacă profesorul Craina e un luptător de rangul II al pesedeului e o treabă verificabilă în timp şi spaţiu. Nu o să ştim niciodată care sunt luptătorii de rangul I ?! Acu’, dacă un universitar face sau nu face parte dintr-un mediu academic e greu de spus aşa, în comentarii petrecute în aburii crâşmei poliste… Hai CFR-ul!

Poli 21 a spus: (ianuarie 24th, 2018 at 18:39 )

Ca de obicei acest ante si mai nu stiu cum delireaza pe site, probabil si-a terminat medicamentele .

Anca S. a spus: (ianuarie 24th, 2018 at 23:16 )

Vai, vai, cat cavalerism, ce mai gentlemen, emotionanta atata gentilete ! Cum mai lupta Cavalerul pentru dreptate, cum apara el onoarea femeilor din popor !

BenyHill a spus: (ianuarie 25th, 2018 at 07:04 )

Craina vorbeste…..Craina e un fel de Viorica Dancila

anteconbega a spus: (ianuarie 25th, 2018 at 11:01 )

Bulă 21, ia exemplu de la o doamnă, Anca S, care e o suavă declarativ. Matale ai o mentalitae de cărămidă refractară. Dacă eşti un tip inteligent, aşa cum pari de la mare distanţă, avansează o dezvăluire plauzibilă: cine sunt luptătorii de rangul I ai PSD-ului: Iapă, Greblă sau Meclă? Sigur, are şi Marius o mentalitate de Cernăteaz Haltă atunci când îl avertizează pe Ionac, precum psihologul Vasile Paraschiv pe teologul Johnny Naslau: „Nu suntem nici în anii ‘50, nici pe tarlaua de la marginea satului în care a locuit bunica dvs.” Ionac s-a născut la Oradea, la oraş, Crainea la Giarmata, la sat, ştie cu adevărat Marius unde s-a născut bunica lui Mihai? E ca şi cum cineva ar spune despre unchiul dinspre mamă al lui Crainea junior, celebrul fotbalist Emanoil MIţaru, că a fost un bulibaşă al fotbalului timişoream. Oricum, e o dispută cu adevărat neacademică între Ionac şi Crainea, dar care-i provoacă ciclicului Bulă 21 fibrilaţii orgasmice erste klasse.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.