La rece, cateva clarificari despre conflictul dintre primarul Timisoarei si jurnalisti

Aproape în unanimitate și într-un gest fără precedent, organismele media din Timișoara au inițiat un protest la adresa primarului Timișoarei, și, totodată, președinte al PNL Timiș. S-a ajuns la acest demers după un lung, prea lung șir de jigniri și violențe verbale pe care edilul le-a proferat la adresa jurnaliștilor. La finalul săptămânii trecute, fără a face vreo diferențiere sau a da nume, edilul a spus despre jurnaliști că sunt paraziți și practicanți ai prostituției. Aceste epitete se adaugă la mai vechile „idioți și idioate”, „penibili”, „ultrapenibili”, „nesimțiți” etc. În ultimele două zile am observat un val de reacții venite din partea cititorilor, în comentarii la articole sau pe Facebook, unele ținând partea jurnaliștilor, altele, lui Robu. Nu mi-am propus și nici nu mi-am dorit să scriu despre acest conflict, dar pentru că am observat uneori o percepție greșită asupra protestului, vreau să fac unele clarificări.

1. Cine e agresorul, cine e victima
Din unele reacții se desprinde ideea că, în acest conflict, avem de-a face cu o bandă de agresori (jurnaliștii) și o victimă inocentă (primarul). Cei care au această percepție au însă motivele lor întemeiate. De cele mai multe ori, percepția despre media vine de la televiziunile centrale, în special de știri. Or, când ai două televiziuni (Antena3 și RTV) în care se face presă (mă rog, e un fel de-a zice presă) cu ciomagul, cititorul poate să creadă că și în Timișoara există astfel de „ciomăgari”. Nu e cazul. De fapt, în acest conflict, cel care a agresat tot timpul a fost primarul, jurnaliștii doar s-au apărat. Nu contest că, uneori, tonul unor ziariști a fost mai ridicat. Dar acest lucru nu-i dă voie primarului să recurgă la o violență verbală dusă dincolo de orice limită. În plus, istoria și experiența arată că violența verbală o precede pe cea fizică. Dacă într-o zi un jurnalist va fi bătut pe motiv că e „parazit” și practică prostituția – fiindcă așa au auzit agresorii de la primarul urbei – va avea cineva și o vină morală?

2. Singur împotriva tuturor?
În fața acestui scandal, primarul are acum tendința de-a se autovictimiza, valabilă și pentru punctul precedent. Știe și el, așa cum știe toată lumea, că, apărând singur în fața mai multor jurnaliști „violenți”, opinia publică va fi de partea lui. Este în firescul lucrurilor ca atunci când un singur om se bate cu mai mulți, toată lumea să fie de partea primului. Iar primarul apare singur, pentru că efectul e mult mai spectaculos. Dar el nu e singur, având mulți oameni alături de el, și la primărie, și la partid. Mulți plătiți din bani publici, singura lor treabă fiind să-i ridice ode primarului. Unii de o probitate morală recunoscută în întregul oraș, precum Ionuț Nasleu sau Alin Popoviciu, alții de-o meritocrație indubitabilă: Bitea, Greblă, Răvășilă, Iapă etc. Cu toții formează în jurul primarului o adevărată camarilă dedulcită la sinecuri și tot felul de combinații. Ei nu apar însă în acest tablou, fiindcă astfel primarul nu s-ar mai putea autovictimiza pe modelul rapidist singur împotriva tuturor. L-ar mai putea compătimi cineva pe primar dacă ar apărea cu această gașcă de strânsură?

3. Asocieri deplasate și raționamente stupide
Acest punct l-a dezbătut și colegul Eugen Sasu, dar punctez câteva lucruri. N-am dovezi, dar poate edilul are dreptate și există printre ziariști unii care percep, vorba lui, „taxă de protecție” sau „taxă de asmuțire”. La urma urmei, presa e o oglindă a societății și nu poate fi mult mai bună decât aceasta. Dar dacă doi din zece ziariști, trei sau chiar nouă percep aceste taxe, tot nu-i bagi în aceeași găleată pe toți. Și, dacă tot te-ai aflat în treabă, ești obligat să nominalizezi cine ia taxă, cine e plătit de PSD, nu îi înjuri pe toți otova, doar fiindcă stau pe locurile rezervate presei. Pe acest gen de raționament n-am văzut niciodată un titlu în presă „Primarul interlop”. Deși are un consilier și totodată amic care frecventează cercurile interlope. Sau dacă mâna lui dreaptă de la partid a fost purtătorul de poșete al Elenei Udrea, putem titra „Primarul cărător de Louis Vuittoane ale unei infractoare”? Sau, folosind un pseudo-silogism, dacă există primari de municipii infractori, nu înseamnă că, fiind primar de municipiu, eroul nostru e infractor. Unii vor spune că e de datoria ziariștilor să-și facă curat în propria ogradă. Nu e deloc așa. Dacă există presă șantajistă, aceasta este susținută de politicieni. Fără banii primiți de la ei n-ar exista. La fel, televiziuni gen RTV sau Antena3 există doar fiindcă așa vor unii politicieni.

4. Treaba cu PSD
Nu în ultimul rând, ca un fir roșu, primarul s-a plâns că în spatele jurnaliștilor ar sta PSD. Asta, tot pentru a-și atrage simpatia anti-PSD-iștilor. Chiar așa? Toată presa timișoreană e cu PSD? Asta înseamnă că și majoritatea primarilor PNL din Timiș, unii dintre ei cu performanțe evidente în alegeri și administrație, sunt cu PSD doar fiindcă sunt în conflict cu președintele lor de organizație? Dar cei din Asociația Capitala Culturală, tot plătiți de PSD sunt? Din contră, toate aceste derapaje fac din primarul Timișoarei principalul agent electoral al PSD. Și asta n-o spune subsemnatul, ci, pe zi ce trece, tot mai mulți liberali, îngrijorați de ce se întâmplă cu organizația PNL Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

observator a spus: (martie 7th, 2018 at 12:53 )

D-le Ardelean, ați făcut o foarte pertinentă analiză a cauzelor situației conflictuale în care se găsește primarul. Trist este că derapajale sale se reflectă asupra PNL-ului care pierde din ce în ce mai mult simpatia timișorenilor. Este de datoria liberalilor să-și facă curățenie în propria ogradă înainte de a fi prea târziu. În primul rând ar trebui desființată camarila care otrăvește comunicarea dintre simplii membri și Robu. O rezolvare a conflictului cu primarii care nu îi sunt ascultători, este absolut necesară. Apoi ar trebui reluat un dialog constructiv cu Dobra pentru a rezolva problemele orașului. Și multe altele.

Poli 21 a spus: (martie 7th, 2018 at 20:30 )

Draga ino, analiza facuta de tine acopera o mare parte din adevar , dar este clar ca ai scris cele de mai sus in calitate de jurnalist mult prea implicat in aceasta disputa. Cu regret trebuie sa constat ca in ultima vreme presa timisoreana ( aici fiind inclusi si voi) se aseamana tot mai mult cu cei pe care ii consideri ca fac presa cu ciomagul. Atita timp cit intreaga viata politica din judet are aceleasi aspecte imunde, o anumita parte a esichierului ( partea cea mai din stinga) are parte de un tratament cu masaje cu apa de trandafiri, toata „minia voastra proletara” fiind indreptata intr-o singura directie. Chiar crezi ca exista un singur vinovat, asa cum chiar esti convins ca voi , jurnalistii , nu aveti nici o vina in modul in care se reflecta realitatea judetului in presa ??

++ a spus: (martie 7th, 2018 at 20:32 )

e clar ca printre ziaristi sint dulai ce mai iau cite o indemnizatie de muscat-latrat de la cite un concurent politic a dl. Robu, asta e peste tot in lume asa. dar nu asta e problema, ci faptul ca un primar trebuie sa fie educat atat de abil mediatic incit incidente din astea sa nu aiba loc. pentru asta ii recomand primarului dr. h.c. cu sireturi exclusive sa – si plateasca un curs media in care invata cum se traieste cu astfel de ziaristi. e simplu, in strainatate, la care dl. Robu se raporteaza asta e standard.

anteconbega a spus: (martie 8th, 2018 at 07:21 )

„Apoi ar trebui reluat un dialog constructiv cu Dobra pentru a rezolva problemele orașului. ” Domnule Observator, cu dl Dobra e mai greu, că domnia e ocupat să promovează turismul timişan la Bruxelles si Bucureşti, cu o tavă cu plăcinte cu ludaie şi o cotăriţă din nuiele de salcie. Omul e un adevărat promotor al civilizaţiei culturale europene cu iz rural El şi, mai nou, dl. Fane Popa’s.

G. Nicolae a spus: (martie 8th, 2018 at 17:16 )

Comportamentul șod al dlui primar e obiect de distracție pt. unii din presa locală, acesta lăsându-se inconștient incitat și răspunzând de multe ori cum nu trebuie. E un joc. dar acest joc, în ultimul timp a căpătat forma unui război. S-a petrecut în timp, nu deodată. Slăbiciunile dlui primar sunt lesne de detectat; fără nici un efort. Titlurile academice ale domniei sale, pe care le invocă repetat, ceea ce demonstrează o nevoie permanentă de a-și etala înălțimea și automat de a justifica propriile acțiuni publice, nu-i ajung pentru a-și rezolva o problemă cel puțin aparent simplă: relația cu semenii, în cadrul căreia dumnealui ar trebui să apară ca un om extrem de serios, fără „plăcerea” de a aluneca în jocuri și dispute inutile. Simt că de fapt dl primar are o plăcere în a duce acest mini-război cu o parte a presei. Se simte bine enervându-se, având o satisfacție vizibilă atunci când ne spune cât de superior le este reprezentanților acesteia. Sigur, este vizibil că unii „presari” caută motiv de a-l pune în postură nașpa, ei nu sunt greu de reperat, obsesia lor, Nicolae Robu, fiind de-a dreptul patologică. Câteodată vorbesc și acționează de-a dreptul infantil de vizibil în a ponegri imaginea edilului realmente fără motiv, dar de acolo și până la comportamentul neonorant al acestuia din urmă față de cei care nu-i sunt simpatici și cei care-i contestă de multe ori, probabil justificat sau nu, acțiunile e ceva cale care ar trebui parcursă cu creier nu întotdeauna de titrat academic ci de om ponderat și în chip frumos educat. Derapaje a avut și predecesorul actualului primar și chiar înțeleg câteodată că reacțiile oamenilor publici sunt imposibil de controlat în anumite situații. Îmi amintesc aici de episodul lui Helmut Kohl, cel cu oule primite în figură la Halle în fosta RDG, la doar un an și ceva de la schimbarea istoriei Europei. Parcă totuși e o diferență între politica lumii și cea a Timișoarei, în istoria căreia dl Nicolae Robu, ca fiu adoptat, încearcă să-i intre în istorie cu orice preț. Vom vedea în viitor dacă acest domn va fi de partea bună a istoriei orașului. Deocamdată, previziunile în ceea ce privește partea edilitară, privită din perspectiva lui Timișoara 2021 sunt sumbre. E drept, aici sunt mulți vinovați, de drept sau de conjunctură. Sunt curios dacă presa va avea atitudine în bloc și față de aceștia. Repet: ÎN BLOC!

DoarTimisoara a spus: (martie 8th, 2018 at 18:25 )

Ino , oricum tu ai loc tot timpu sa il lingi pe domnu Robu , la asta te pricepi cel mai bine.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.