Teatrul cucereste din nou Timisoara. Involutie – Revolutie – Evolutie, la FEST-FDR

Teatrul Național din Timișoara organizează, între 5 și 13 mai, o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești. Este ediția cu numărul 23 și se află, în acest an, sub semnul schimbării. Veți vedea cum se… vede prin ochi de artist triada Involuție – Revoluție – Evoluție.

Festivalul European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești este organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Timișoara. Secțiunea FDR propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc. Selecționerul Oana Borș a inventariat numeroasele propuneri primite, iar titlurile alese reflectă atât interesul din ce în ce mai crescut al teatrelor și al publicului pentru noua dramaturgie românească, cât și consolidarea generației anilor 2000 a dramaturgilor români. Iată între ce puteți alege:

  • Anul dispărut. 200/7, de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu (Teatrul Mic, București)
  • Familia fără zahăr, de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol (Teatrul Mic, București, în coproducție cu Centrul de Teatrul Educațional Replika)
  • 10, de Csaba Székely, regia Radu Alexandru Nica (Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu)
  • Numitorul comun, de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu (Teatrul de Comedie, București)
  • Bun de export, de Alex Tocilescu, regia Catinca Drăgănescu (POINT)
  • Bucurie și fericire, de Csaba Székely, regia Ándi Gherghe (Teatru 3G, Târgu Mureș)
  • Poveste din Transilvania / Erdélyi Mese, de George Ștefan, regia Ándi Gherghe (Centrul Multimedia Studio Act, Oradea)
  • Cea mai călduroasă zi din lume, un spectacol de Bogdan Theodor Olteanu (Teatrul Apollo 111, București)
  • Povestea păsării fără cuib, de Ada Lupu, regia Iris Spiridon (Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași)
  • Înaintea erei noastre, concept Daniel Chirilă (Teatrul LUNI & Frilensăr)
  • Shakespeare pentru Ana, un spectacol de Luminița Țîcu (Centrul de Arte Coliseum, Chișinău)

Secțiunea FEST, cu spectacolele sale în aer liber, aduce spectacole românești și internaționale de mare impact, în formule artistice inovatoare. Surpriza acestui an este un spectacol al unuia dintre cele mai recunoscute teatre din Europa, celebrul „Schaubühne” din Berlin. Nu lipsesc din programul pregătit de cei de la TNTm un spectacol semnat de un mare nume al regiei europene contemporane, Luk Perceval, și unul dintre marile texte ale dramaturgiei universale: „Regele moare”, de Eugène Ionesco. Iată ce veți putea vedea:

  • Empire, text și regie Milo Rau (Schaubühne Berlin, IIPM – International Institute of Political Murder și Zürcher Theater Spektakel )
  • The grapes of wrath / Fructele mâniei, de John Steinbeck, regia Luk Perceval (NT Gent, Belgia)
  • Regele moare, de Eugène Ionesco, regia Andreea și Andrei Grosu (Teatrul Național București)
  • Stage dogs, text de Florin Piersic jr., inspirat de „A life in the theatre” de David Mamet, regia Florin Piersic jr. (Teatrul ACT, București)
  • Wanted (eVenti Verticali, Italia)
  • Strigătele Parisului, scenariul și regia Mihai Mălaimare (Teatrul Masca București)
  • Reflection (Lightwave Theatre Company)
  • Concert Subcarpați
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
De 15 ani, fără întrerupere, în luna octombrie, FILTM devine, pentru trei zile, locul de întâlnire pentru autori români și străini cu iubitorii de literatură din capitala Banatului. “Nou, pe toate fronturile” este tema celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. O temă care pornește de la lumea în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILMT) se întoarce săptămâna viitoare cu a XV-a ediţie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.