Timișoara Saracens va juca în Challenge Cup. Robu: Nu se poate ca o primărie să susțină totul din punct de vedere al banilor

rugby

rugby

Au pierdut în aprilie calificarea în sezonul 2018/19 al Challenge Cup în fața lui Heidelberger RK, dar rugbiștii de la Timișoara Saracens vor juca totuși în această competiție, cel puțin teoretic. Cea mai de succes echipă din Timișoara a rămas însă fără principalul finanțator, iar primarul Nicolae Robu spune că bugetul local nu-și mai poate asuma cheltuieli suplimentare.

Timișoara Saracens a pierdut, în aprilie, calificarea în Challenge Cup în fața lui Heidelberger RK, dar, având în vedere regulamentul EPCR de disputare a competițiilor europene, care specifică faptul că două echipe aflate sub același patronaj nu pot concura în același turneu, EPCR a anunțat faptul că echipa germană nu va putea participa această competiție, deoarece președintele Stade Francais Paris este și finanțatorul principal al HRK. Ca urmare, EPCR a lansat invitația de participare în sezonul 2018/19 al Challenge Cup echipei cu care germanii au concurat în playoff pentru calificare, respectiv Timișoara Saracens. „După îndelungi discuții cu managementul clubului am decis să acceptăm invitația. Această oportunitate unică nu trebuie ratată, ținând seama și de situația în care se află în această perioadă rugby-ul românesc. Considerăm că invitația EPCR și participarea noastră în Challenge Cup nu pot fi decât un semn de bun augur din partea Europei în ceea ce privește valoarea Timișoarei Saracens și implicit a jucătorilor noștri”, spune Radu Țoancă, directorul SCM Timișoara.

În urmă cu mai puțin de o săptămână însă, întrebat dacă o eventuală participare a Timișoara Saracens în cupele europene va însemna și alocarea de resurse financiare suplimentare de la bugetul local, primarul Nicolae Robu a oferit un răspuns categoric. „Eu iubesc sportul foarte mult, îl sprijin cu tot ce se poate, îi felicit pe toți sportivii, dar trebuie să se înțeleagă că nu se poate ca o primărie să susțină totul. Echipa de rugby este susținută în cea mai mare parte de primărie, cea de handbal la fel, cea de baschet la fel. Dacă nu se implică mediul economic al Timișoarei, orașul cu cei mai mulți milionari în top 100, orașul cel mai prosper din punct de vedere economic, trebuie să înțelegem că până la un anumit punct putem merge cu sprijin din partea primăriei, mai departe nu (…) Nu putem să asumăm un plus de circa 300.000 de euro minimum, să vină agenții economici alături de primărie. Dacă în orașul acesta nimeni nu participă la susținerea sportului… o să fac o analiză la SCM”, a spus edilul. Conform acestuia, anul trecut, SCM Timișoara, care avea alocată suma de 17 milioane de lei de la bugetul local, a angajat cheltuieli de 25 de milioane, pe previziuni care contau pe venituri din mediul privat care nu s-au realizat. Altfel spus, clubul s-a întins mult mai mult decât îi era „pătura”. Urmarea? „A trebuit să facem o rectificare și să facem plățile de la bugetul local. Nu este un sac fără fund! N-o să dăm mai puțin, dar nicidecum n-o să dăm 30-35 de milioane, cât ar vrea unii. Am spus 17 milioane, bun! O să mergem, dacă analizăm, până la 20 de milioane de lei putem să dăm(…) Dezamăgitor de puțin a atras din mediul privat clubul”, a completat Robu.

Timișoara Saracens joacă acasă pe arena „Gheorghe Rășcanu” din Ronaț, care însă nu poate fi omologată la nivel european. Primarul a promis din nou un stadion modern în Calea Buziașului, dar acesta nu are încă nci măcar proiect. „La stadionul din Ronaț sunt în curs de reabilitare vestiarele, atât cât putem face, civilizat, vom face în această vară. Dar nu vom face o investiție acolo, investiția va fi concentrată pe ceea ce reabilităm în Calea Buziașului”, a spus Nicolae Robu. Reamintim că dintre toate echipele din Timişoara, formaţia de rugby a atras cei mai mulţi bani din mediul privat. Chiar şi aşa, dezamăgit de promisiunile care datează din 2012, principalul finanţator al echipei, Dan Dinu, a ales să se retragă de la Timișoara Saracens.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

leo di taio a spus: (iunie 11th, 2018 at 21:19 )

SA ITI AROGI MERITE PE BANII SI MUNCA ALTORA STI, ESTI PRIMUL CARE A VENIT SA SE FOTOGRAFIEZE CU TROFEUL-MANDRU CA UN PAUN ( cu penele vopsite)
DE CE ESTI -MINCINOS? DE CAND AI PROMIS UN STADION PTR. RUGBY BAIETII ASTIA AU MAI LUAT SASE TROFEE.
SPERAM CU TOTII CA ACESTA ESTE ULTIMUL TAU MANDAT LA PRIMARIE.

Taio di tat a spus: (iunie 11th, 2018 at 22:32 )

Primarul palmierilor!
Vraiste in primarie, vraiste in oras!
Bravo Sarances!
Din pacate nu aveti sprijin in „autoritatile” HA HA HA …locale!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani

În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Președintele României Nicușor Dan, a ales să petreacă Ziua Mondială a Sănătății la Timișoara printr-o vizită efectuată pe (încă) șantierul Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din orașul de pe Bega. Unitatea medicală va fi, aproape sigur, prima de gen din România aflată în construcție care va fi deschisă cu sprijinul Băncii Mondiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ
Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în 7 aprilie, reprezentând aniversarea înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948. Tema stabilită pentru anul 2026 – „Împreună pentru sănătate. Susține știința.” – subliniază importanța cercetării științifice, a colaborării dintre specialiști și instituții și a deciziilor medicale bazate pe dovezi, pentru protejarea sănătății oamenilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
Marți dimineața, în jurul orei 7.30, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn – paraclis provizoriu- din comuna Săcălaz, str. Lacului. Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la biserica din Săcălaz în Săptămâna Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.