Protestatarii au ieșit în stradă, în centrul Timișoarei, pentru a spune încă o dată: „Nu cedăm!”. Ploaia și weekendul prelungit au dat puțin peste cap planurile organizatorilor, astfel că au fost în Piața Operei în jur de 200 de oameni.
Puteți oferi unui copil dintr-un sat din Timiș o zi la școala de vară. Pentru ca la toamnă să nu renunțe
Puteți susține zeci de copii din județul Timiș să învețe la școala de vară. Provin din familii fără posibilități materiale și sunt cei mai „buni” candidați pentru abandonul școlar. Cu puțin ajutor, micuții își vor putea îmbunătăți performanțele la citire și scriere sau chiar să se pregătească pentru Evaluarea Națională. E cât se poate de simplu.
Toate drumurile au dus la Buziaș. De unde vin cele mai bune sarmale din Banat / FOTO
Zilele Veverițelor, eveniment ajuns la ediția cu numărul 4, prinde din ce în ce mai mult la timișeni și nu numai. Timp de două zile, toate drumurile au dus la Buziaș, mii de oameni bucurându-se de o vreme frumoasă, o mâncare bună și pentru toate gusturile și de vinurile deosebite din podgoria de la Silagiu.
Revolution Festival, la final, după trei zile de muzică și energie. La povești cu Graham Candy și Dub FX / VIDEO
Când energia e pozitivă și vine din multe surse, se poate opri din drum și ploaia! S-a întâmplat sâmbătă seară, la Revolution Festival, la concertul lui Dub FX. S-așternut liniștea acum la Muzeul Satului, dar mesajul, după trei zile de festival, e unul singur: muzica aduce oamenii aproape. Indiferent de gen și vârstele celor care o ascultă.
Teoria conspiraţiei: arbitrii au trimis-o pe Poli în B
Poli Timişoara a pierdut până la urmă pe mâna ei lupta cu prima ligă, dar rămân multe semne de întrebare. Printre ele, corectitudinea arbitrilor în partidele în care a fost implicată Poli.
De ce a retrogradat Poli: Din cauza arbitrilor, a „autosuficienței” și a „lipsei de suflet” a jucătorilor. Explicațiile primarului Robu
Pentru a treia oară în scurta sa existență de numai 6 ani, ACS Poli părăsește Liga I. Nicolae Robu spune că retrogradarea e nedreaptă, dar acuză și modul discreționar în care alte cluburi au putut primi bani publici. El dă vina și pe jucătorii și antrenorii care au fost preocupați „numai și numai de bani”. La club sunt încă salarii neplătite de luni bune.
Acasă în Banat. Ghid de drag, pentru păstrarea caselor, tradițiilor și a sufletului acestei părți de țară / FOTO
Au început cu trei case, sunt la a patra și nu se opresc aici. Câțiva timișoreni cu drag de istoria și poveștile Banatului au pornit un proiect care vrea ca, în anul Centenarului, să păstreze în viață case peste care timpul a lăsat urme adânci. Puteți oricând să vă alăturați lor, din postura de voluntar.
Un an de Pescada, cu somon sălbatic, vin si muzică
Pescada, restaurantul pescăresc din Timișoara unde puteți mânca cele mai gustoase preparate, de la doradă proaspătă la fructe de mare, celebrează un an de existență. Sunteți invitați la o petrecere în grădină, unde puteți încerca o nouă delicatesă.