De ce-ar vrea regele sa mearga la circ?

Categoric, PDL nu face numai lucruri bune pentru macrostabilizare, ci mai ia uneori nişte decizii de te întrebi cu ce naiba gândesc oamenii ăştia „luminaţi” din fruntea partidului când Băsescu nu-i acasă. La câte legi au încălcat Roberta Anastase şi gaşca, de la număratul votului până la prezenţa electronică făcută la două mâini, taman acum şi-au găsit Radu Berceanu și Miss Vârsta a Doua Ploieşti și să-şi arate neprihănirea constituţională, când să se discute invitarea Regelui Mihai în Parlamentul României. Cică legea permite doar şefilor de stat să se adreseze de la tribuna Legislativului, cu voia dumneavoastră prim-secretarului PCR Ion Iliescu, şefului BOB pe Universitate Emil Constantinescu şi căpitanului cu sarcini dubioase la Anvers, ba chiar şi unui şef FMI cu apucături îndoielnice, nu oricărui „bâlbâilă” sau cum l-or mai fi „gratulat” pe rege toţi borfaşii din politica post-decembristă. Boc şi Anastase ar fi trebuit să fie mândri că încalcă Constituţia pentru aniversarea de 90 de ani a Regelui Mihai, nepăstrându-şi monopolul violării legilor pentru tot felul de mizilicuri de partid. Astfel au stat lucrurile luni, ziua în care aleșii pedeliști din conducerea Camerei și-au luat zi liberă la gândit. Totuși, cu ajutorul câtorva parlamentari PDL, al grupului UDMR și cel al minorităților, marți lucrurile s-au schimbat și 203 mâini au votat propunerea liberalului Tăriceanu de a-l invita pe Regele Mihai să ia cuvântul de la tribuna Parlamentului. O bilă albă pentru fostul premier exilat acum la periferia partidului, dar și pedelistului Paleologu Jr, cel care a avut bunul simț să le arate colegilor obrazul.

Întrebarea care s-ar pune în mod firesc este nu de ce PDL era să rateze întâlnirea cu înţelepciunea, ci de ce ar vrea regele Mihai să vorbească în faţa parlamentarilor români. În faţa unor dintre ei, căci în mod cert există printre aleşi şi politicieni cu faţă umană. De ce ar vrea Majestatea Sa să devină carne de tun în faţa unor clovni care nu s-ar abţine să-l ia în zeflemea pe ultimul şef de stat în viaţă contemporan cu cei care au negociat încheierea celui de-al doilea război mondial? Îţi poţi dori să fii aplaudat de pesediştii lui Ion Iliescu nu ca dovadă a respectului pe care-l impui, ci dintr-o simpatie izvorâtă tocmai din relaţia duşmănoasă dintre Casa Regală şi Traian Băsescu? Sau să te ia Ponta la o şedinţă de fotografii, cu care să se laude apoi precum o face cu măsluita poveste cu „Golaniada” din Piaţa Universităţii? Ori grimasele ipocrite venite din partea poate celui mai mare grup parlamentar, cel al pedeseriștilor care te-au declarat în 1994 „persona non grata”, al foştilor securişti în frunte cu „Felix” şi al urmăriţilor penal Monica Ridzi, Năstase Adrian sau Cătălin Voicu? Nu cred că M.S. i-ar lipsi aşa ceva. Decent cum îl ştim, regele ar putea transmite de la Palatul Elisabeta un scurt mesaj poporului care acum îl iubește cu nesaț, dar care niciodată după 1989 nu a dovedit că s-ar putea mobiliza majoritar pentru o restauraţie sănătoasă. Ca o soluţie mult mai morală, corectă şi raţională decât ce s-a întâmplat în epoca celor care n-au întinat nici de-al dracului nobilele idealuri ale comunismului.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Din august începe modernizarea liniei de tramvai din Traian. Circulația în zonă va fi afectată

Luna august va aduce și începerea modernizarii liniei de tramvai din proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Traian. Operațiunile vor începe pe data de 3 august, sunt lucrări la cel mai important tronson de infrastructură pentru tramvaie din oraș, respectiv la Bulevardul 3 August 1919 și în intersecția de la colțul Pieței Traian. Intervențiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din august începe modernizarea liniei de tramvai din Traian. Circulația în zonă va fi afectată
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa CSM Lupte Plajă aduce spectacol sportiv la Timișoara, în Parcul Rozelor

Timișoara găzduiește în perioada 25–26 iulie 2026 competiția Cupa CSM Lupte Plajă, un eveniment sportiv dedicat secției de lupte, organizat de Clubul Sportiv Municipal Timișoara în cadrul proiectului Mișcare, energie și performanță pentru Timișoara – SCM 2026. Altfel de competiție cu un plus de spectacol. Evenimentul se va desfășura la Baza sportivă CSM Parcul Rozelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa CSM Lupte Plajă aduce spectacol sportiv la Timișoara, în Parcul Rozelor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Actorul Ion Rizea a câștigat concursul de proiecte organizat de Ministerul Culturii pentru postul de director al Teatrului Național Timișoara. El ocupa ca interimar acest post încă din luna mai, atunci când fostul manager, Ada Hausvater a părăsit Timișoara pentru a prelua conducerea Teatrului Național București. Ion Rizea va avea la dispoziție un mandat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ion Rizea devine director ”plin” al Teatrului Național Timișoara
Devenit deja tradiţional, Festivalul Avioanelor – “Folk pe aeroport” se întoarce la Buziaş, cu cea de-a XI-a ediţie. Manifestarea este organizată de Primăria Buziaș şi Asociaţia Culturală “Izvoraşul” în colaborare cu Terasa „La Aeroport”. Festivalul se va desfăşura pe perioada a două zile, respectiv 18 şi 19 iulie 2026. Primăria Buziaș și Asociația Culturală „Izvorașul”, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul avioanelor revine în weekend la Buziaş cu cea de-a XI ediţie
Luna august va aduce și începerea modernizarii liniei de tramvai din proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Traian. Operațiunile vor începe pe data de 3 august, sunt lucrări la cel mai important tronson de infrastructură pentru tramvaie din oraș, respectiv la Bulevardul 3 August 1919 și în intersecția de la colțul Pieței Traian. Intervențiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din august începe modernizarea liniei de tramvai din Traian. Circulația în zonă va fi afectată
Mult discutata demolare a Morii Prohaska, de pe splaiul Titulescu, a intrat, până la urmă, în atenția unei instituții de control. Este vorba despre Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, iar controlul s-a făcut în urma sesizărilor privind praful generat de demolări. Operațiunea a avut loc în urma sesizărilor trimise de cetățeni și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demolarea vechii mori de pe bulevardul Titulescu, în control. Amenzi aplicate, de 15.000 de lei
Timișoara găzduiește în perioada 25–26 iulie 2026 competiția Cupa CSM Lupte Plajă, un eveniment sportiv dedicat secției de lupte, organizat de Clubul Sportiv Municipal Timișoara în cadrul proiectului Mișcare, energie și performanță pentru Timișoara – SCM 2026. Altfel de competiție cu un plus de spectacol. Evenimentul se va desfășura la Baza sportivă CSM Parcul Rozelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa CSM Lupte Plajă aduce spectacol sportiv la Timișoara, în Parcul Rozelor
Consiliul Județean Timiș a parafat cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din județ, cel care va fi realizat pe DJ 684, vizat fiind tronsonul dintre Luncanii de Jos și limita de județ cu Carașul. Valoarea lucrărilor va fi deo sută de milioane de euro. Tronsonul amintit face parte din Transluncani. “Am semnat contractul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din Timiș, de o sută de milioane de euro, poate începe
MedLife și clubul municipalității, SCM, au încheiat un parteneriat pentru servicii medicale. MedLife este cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, fondată în 1996. Compania oferă o gamă completă de îngrijire, incluzând clinici multidisciplinare, laboratoare de analize și spitale. Colaborarea stabilită prin contractul recent semnat se întinde în prima fază pe o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara, parteneriat pentru un viitor mai sigur cu MedLife
Doar trei unităţi de învăţământ din Timişoara se situează în clasamentul celor mai bune 50 de licee din ţară, în funcţie de media la bacalaureat, clasament realizat de ziare.com. Este vorba de Colegiul Național „CD Loga”, locul 17, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, locul m41, şi Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, locul 50. În clasamentul realizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul celor mai bune 50 de licee din ţară în funcţie de media la bacalaureat. Niciun liceu din Timişoara în primele 15
Mihai Chiș, matematician și cadru didactic al Facultății de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, a fost desemnat coordonator al lotului României la Olimpiada Internațională de Matematică (International Mathematical Olympiad – IMO) 2026, cea mai prestigioasă competiție internațională de matematică destinată elevilor de liceu. Ajunsă la cea de-a 67-a ediție, Olimpiada Internațională de Matematică se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un profesor timișorean conduce echipa de matematicieni ai României la IMO 2026
Participanții din Academia Teach for Romania au ajuns Giarmata și Cerneteaz, acolo unde au cunoscut familii, au ascultat povești, în cadruzl unei ”imersiune în comunitate”. Şcoala Gimnazială din Giarmata face parte dintr-un prooiect strategic Teach for Romania. Academia Teach for Romania  este o organizație non-guvernamentală, care de 14 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Imersiune în comunitate”. Academia Teach for Romania derulează un proiect la Giarmata
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.