Încă o contestație la dezinsecție, la Timișoara. Prețul prea mic pare să fie principala problemă

Epopeea dezinsecției de la Timișoara continuă, deși primarul Nicolae Robu anunța că licitația s-a încheiat cu succes. Procedura a fost însă contestată, iar de vină pare să fi fost prețul prea mic oferit de firma câștigătoare. Adică o cincime din cel estimat de PMT.
dezinsecție
Primăria Timișoara a fost obligată, în această vară, să reia licitația pentru dezinsecție și deratizare, după ce procedura a fost contestată. Ea fost demarată în primăvara lui 2018, deși acest lucru se putea face încă din toamna lui 2017. Contractul era pentru 4 ani, pentru o sumă maximă de 46,02 milioane de lei, cu TVA, adică aproape 10 milioane de euro. Pe 25 septembrie, primarul Nicolae Robu anunța finalizarea licitației. „În sfârșit, dezinsecția a ajuns la un bun sfârșit. Am reușit să ducem la bun sfârșit licitația. Am fost mereu contestați, fără câștig de cauză al contestatarilor, numai că acest câștig al nostru nu ne-a adus niciun beneficiu”, spunea edilul.

Câștigătorul era firma Deraton SRL, cea care a avut și ultimul contract de lungă durată cu Primăria Timișoara, expirat în toamna lui 2013. Interesant este însă altceva. Societatea și-a adjudecat licitația la un preț de 10,8 milioane de lei, cu tot cu TVA. Adică… 2,3 milioane de euro, cam o cincime din estimarea specialiștilor din PMT! Întrebat de unde vom avea siguranța efectuării unor proceduri eficiente, la un preț atât de redus, Robu susținea că se vor face verificări.

În februarie 2018, consilierii locali au aprobat studiul de oportunitate, caietul de sarcini, acordul-cadru şi contractul subsecvent „privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activitatea de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare pe domeniul public al Municipiului Timişoara”. Conform acestei HCL, suprafața pe care trebuie să se facă tratamente terestre include parcuri, scuaruri, spații verzi, Pădurea Verde, perdele forestiere – 1,9 milioane mp, locuri de joacă – 91.930 mp, Canalul Bega, bălți, lacuri și ștranduri – 243.600 mp și aliniamente stradale – 7,9 milioane mp. De asemenea, trebuie făcute tratamente aeriene pe 13,3 hectare. În perioada 2011-2013, municipalitatea a plătit, pentru servicii de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public 14,4 milioane de lei, sumă care include TVA.

Și totuși… Oferta prea mică din punct de vedere al prețului, cu care Deraton și-a adjudecat licitația, a blocat, din nou procedura. Edilul confirmă că nu a fost semnat contractul. „S-a depus contestație, acum așteptăm răspuns. Nu știu ce au contestat, așteptăm soluționarea de la CNSC. În mod normal, ar trebui să vină rapid, zic eu, nu cred că este ceva atât de complicat. Având în vedere sezonul, nu mai suntem chiar așa presați”, explică Nicolae Robu. Se pare că respectiva contestație vizează chiar prețul prea mic propus de Deraton și a fost depusă de aceeași firmă care a contestat, în primăvară, prima licitație din acest an.

Între timp, în vestul României, mai exact în județul Caraș-Severin, au fost confirmate două cazuri de infestare cu virusul West Nile, al cărui principal vector de transmisie este mușcătura de țânțar. Timișoara nu mai are servicii complete de dezinsecție și deratizare din toamna lui 2013, de când licitația organizată de primărie a fost contestată de firma Romprest. A urmat un proces care a durat patru ani și în care PMT a avut câștig de cauză. Între timp, în oraș s-a făcut, în 2016, dezinsecție în regim de forță majoră din cauza virusului Zika, în 2017 a fost încheiat un contract provizoriu, tot cu Deraton, iar anul acesta a fost în vigoare un alt contract, tot temporar, cu o firmă din Arad.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters

Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
O delegație formată din reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene – Autoritatea de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (AM PDDTJ) și ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au vizitat Stația de Tratare a Apei Bega din Timișoara. Aceasta este unul dintre cele mai mari obiective de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de reprezentanți ai Comisiei Europene
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, e ferm convins că la viitoarele alegeri parlamentare filiala locală a partidului nu va mai fi nevoită să pună pe listele pentru București tot felul de parașutați de la centru. Aceasta, cel puțin cât timp președinte al partidului va fi Ilie Bolojan, spune Pirtea. Ani de zile, listele trimise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea e convins că nominalizările pentru alegerile din 2028 se vor decide la nivel de Timiș
Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.