Din rău în mai rău: egal pentru Ripensia, eşec pentru Politehnica

Nici etapa a 17-a din Liga a II-a nu are darul de a descătuşa echipele din Timişoara. ASU Politehnica a înregistrat a patra înfrângere la rând, 0-1 la Baloteşti, în timp ce Ripensia a obţinut doar un punct, acasă, cu Mioveniul, 1-1.
liga a II-a
ASU Politehnica, cea mai bine clasată dintre echipele din Timişoara din Liga a II-a, nu se mai regăseşte. Nici în faţa echipelor bune, dar nici în faţa echipelor slabe. Sâmbătă a fost învinsă de o formaţie ce a avut pe bancă doar 4 rezerve. Golul de 3 puncte al ilfovenilor a fost înscris de Cornel Predescu, fost jucător al echipei din Banat. De remarcat, din nou, suporterii, care au făcut o deplasare lungă pentru a-şi susţine favoriţii, însă au fost iar dezamăgiţi.

ASU Politehnica: D. Munteanu – Bilia, Mera (cpt.), Coadă, Cherecheş – Nicolescu, Poparadu – Bedea, Bozian, Schieb – I. Plămadă. Au mai jucat: Bănică, Vidrăsan, Ghinescu.

Ripensia, care a jucat pentru prima dată pe teren propriu cu Alex Pelici pe bancă, s-a mutat în Ciarda Roşie, „acasă”, însă nu a fost cu noroc. S-a menţinut însă scenariul din partidele anterioare. „Ripi” este condusă, dar reuşeşte să egaleze pe final. Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă, Bădăuță marcând în minutul 77 pentru 1-1. Ripi a fost echipa mai bună din confruntarea cu Mioveniul, dar până la urmă rămâne rezultatul de pe tabelă, dar şi locul din clasament, unul retrogradabil din Liga a II-a.

Ripensia: Rădulescu – Ad. Popa, Străuţ, Hecsko, C. Toma (cpt.) – Burdeţ, Anghelina – Monea, Zaluschi, Dumiter – M. Gueye. Au mai jucat: Bădăuţă, Popovici, Apro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

ary a spus: (noiembrie 17th, 2018 at 13:58 )

Balotestiul a primt 35 de goluri pana acuma.Va dati seama ce panarame de fotbalisti sunt la aceasta echipa.Noroc ca mai dau cate un gol fundasi ca mijlocasii si atacantii sunt jucatori execabrili care ei isi spun fotbalisti.De marele Conferentiar campion la declaratii si povesti ca de fotbal……
Cu Ripesia rabdare Pelici va face treaba,cum fac cei de la Farul,Bacau,Balotesti etc care o sa vina tare din urma.Doar Conferentiarul inca doarme si viseaza.

gusti a spus: (noiembrie 17th, 2018 at 17:35 )

Echipa profilor se-ntoarce la locul pt. care a fost destinata,incet dar sigur.La detinatoarea palmarsului adevaratei Poli,va veni un investitor si in timp situatia se va redresa.Sampania e la rece.

Ciumpi a spus: (noiembrie 17th, 2018 at 20:45 )

Daca continuam sa fim caposi si orgoliosi, ramanem doar cu berea si fotbalul de la tv. Serban + Robu treziti-vaaaaa !

drucker a spus: (noiembrie 17th, 2018 at 21:14 )

ACS si ASU sunt 2 clone care nu au nimic in comun cu Poli a noastra .Timpul da dreptate celor care nu au crezut in nici una dintre ele .
ACS e in pragul desfintarii si ASU se apropie cu pasi repezi spre retrogradare .
Slogane de genul :
„Cei mai frumosi ani sunt cei ce vor urma.
Pe banii nostrii facem ce vrem
Fotbal fara patroni
Un club diferit
Obligatoriu inainte
Poli suntem noi „,
nu au nici o legatura cu realitatea .E doar propaganda ieftina , care a indepartat marea masa a suporterilor de fotbalul timisorean .Acum in ele mai cred vreo 300 .

Remember Poli Timisoara
Respect Commando Viola

Poli suntem noi! a spus: (noiembrie 17th, 2018 at 23:55 )

Obligatoriu inainte! Si cei care ne canta prohodul de 6 ani sa isi taie venele anul asta cand Recas se intoarce acasa in necunoscutul lor!!

adis a spus: (noiembrie 18th, 2018 at 05:48 )

1.sloganul obligatoriu inainte o ok,dar din pacate jocul e obligatoriu inapoi
2.nimeni nu canta prohodul nimanui ci doar observa jocul bun pe care voi il faceti
3.pe nimeni nu afecteaza cand vorbesti de ACS(am mai spus trebuiau se se desfiinteze imediat dupa retrogradare)
4.aici e vorba doar de prostia voastra si de incapatanare de a crede ca se poate fotbal fara bani
5.daca nu schimbati ceva ,nu cred ci sunt sigur la anul ……………….

@Poli suntem noi! a spus: (noiembrie 18th, 2018 at 09:10 )

Nimeni nu va canta prohodul , cum nimeni nu o sa-si taie venele daca dispare ACS .
ACS nu reprezinta nimic in fotbalul timisorean , e doar o clona avortona , care nu trebuia sa se nasca .
Faptul ca va disparea , nu va ajuta deloc .
Pt Timisoara fotbalistica , la ora actuala nici ASU nu reprezinta nimic .Sunt sporturi in oras la care vin mai multi spectatori decat la meciurile ASU-lui .Atitudinea voastra intoleranta , agresiva si veninoasa v-a izoleaza din ce in ce mai mult .Sunteti pe zi ce trece, tot mai singuri si tot mai tristi .

Proiectul ASU e un esec .Uitati-va la Petrolul sau U Cluj , la Rapid sau chiar Steaua .

anteconbega a spus: (noiembrie 18th, 2018 at 14:29 )

Parcă Ripensia lui Bihu și Mibu e mai aproape de retrogradare, conform clasamentului. Aiureala din Recaș e deja în Liga a III-a.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.