Bere. Blondă, brună, fără alcool, ca să nu se simtă șoferii marginalizați. În supermarketuri, e și la doză, și la sticlă, și, spre oroarea cunoscătorilor, la PET. Tot românul bea bere. Întrebarea e dacă, într-adevăr, ceea ce ne binedispune când suntem acasă sau cu prietenii este bere sau doar o licoare cu pretenții. Și-au propus să găsească răspunsuri curajoșii care au scos pe piață prima revistă despre bere din România.
E riscant să-i zici românului că mai are multe de învățat despre bere. Doar consumă, în medie, câteva zeci de litri pe an, deci ce ar mai fi de spus? Și totuși… BEERocracy, prima revistă de cultura berii din România, își propune să spună povestea acestei licori, dincolo de ce se vede în reclamele TV și pe rafturile de supermarket. A ajuns la cea de-a patra ediție și, din această lună, se va găsi și la Timișoara. Inedita publicație a fost lansată la Scârț Loc Lejer, sub forma unei degustări de bere, al cărei amfitrion avizat a fost Joachim Reuling, maestru berar și degustător profesionist. Prima “lecție”: berea se degustă, la fel ca vinul. Pașii sunt identici: se studiază culoarea, se miroase și apoi se bea, ca și cum ai mesteca-o. Și, foarte important, nu se scuipă! Altfel, nu vei reuși să-i simți gustul adevărat.
Multe din berile care se găsesc pe scară largă în România nu au în comun decât numele cu adevărata băutură de acest gen. O bere adevărată nu conține nimic altceva în afară de apă, malț, hamei și drojdie, în diverse proporții și combinații. Cele mai bune beri sunt cele nepasteurizate, pentru că, spune specialistul, pasteurizarea distruge gustul.
Blondă. Pils. Brună. Nefiltrată. Fiecare bere are buchetul ei, întocmai ca vinul. O singură sorbitură, o mulțime de posibilități: dulce, blândă, cu gust pronunțat de hamei sau drojdie, amăruie, fructată. Oricât de greu ar fi de crezut, și berea se potrivește unui anume fel de mâncare, dar nu vorbim aici doar de tradiționalele grătare și nelipsiții mititei. Herr Reuling e categoric: berea “merge” și cu vânatul, și cu brânzeturile fine, și cu salatele, și chiar cu dulciurile.
Până la urmă, totul se reduce la preferințe. Dacă reușiți să vedeți dincolo de berea blondă sau pils, s-ar putea să aveți parte de o mulțime de surprize. Și e posibil să dați peste St. Georgen Kellerbier, o bere din Franconia, nefiltrată și chihlimbarie, cu un gust dumnezeiesc de hamei și drojdie. Sau de Plank Hefeweizen, neobișnuit de portocalie, cu gust pronunțat de drojdie și… banane, ideală pentru mâncărurile nepretențioase din carne. S-ar putea să vă iasă în cale și Engel Bock Dunkel, dulce și fructată, dar cu un conținut însemnat de alcool: 7,2%. Iar dacă sunteți cu adevărat interesat de berile neobișnuite, căutați Schneider Aventinus Eisbock, născută dintr-o întâmplare și devenită o licoare sofisticată, care se potrivește de minune cu un trabuc. Zice-se că-i perfectă pentru serile reci de iarnă. Probabil că, la cele 12 procente de alcool ale sale, e adevărat.
Dacă vreți să aflați mai multe, citiți, din această lună, BEERocracy. În numărul curent veți găsi inclusiv locurile din Timișoara unde puteți bea și cumpăra alt fel de bere decât cea din supermarket. Lansarea de la Scârț s-a încheiat cu un concert Acoustica, adică Daniel-Silvian Petre (care și scrie în revistă) și Emil Kindlein, în formă de zile mari.
Editorii BEERocracy au promis surprize pentru cititori. Aici e inclus și un viitor concurs de… făcut bere acasă. Se bagă careva?
Comentarii prin facebook