Balu: „Maniera de arbitraj la jocul cu CFR Simeria a fost curveasca”

Mama Mia Becicherecu Mic s-a deplasat la Simeria pentru a nu pierde jocul cu CFR, echipa locală, dar brigada din Craiova, condusă de arbitra sexy Alina Peşu (foto), a făcut tot ce i-a stat în putinţă să spulbere dorinţa jucătorilor antrenaţi de Sorin Bălu.

Arbitrii au reușit ce pare că și-au propus, prin validarea unui gol inexistent, în minutul 10 al jocului de vineri. „Alina Peşu s-a achitat onorabil de sarcini, dar despre maniera de arbitraj a colegilor ei de la tuşă pot să spun că a fost… curvească. Nu pot să-i spun altfel când, la faza validării golului, tuşierul de pe acea parte fugea spre centrul terenului înainte ca mingea să se îndrepte spre poarta noastră”, povesteşte, supărat, Sorin Bălu despre faza singurului gol marcat la Simeria. Antrenorul bănăţenilor a subliniat că nici echipa pe care o antrenează nu a avut o evoluţie strălucită, dar crede că un rezultat de egalitate ar fi fost mai corect. Mama Mia a fost foarte aproape să restabilească egalitatea în minutul 94, dar portarul advers a avut o intervenţie incredibilă. „E păcat că depindem de arbitri la astfel de jocuri. Acest punct pierdut la Simeria s-ar putea să ne coste pe viitor în lupta pentru menţinerea în cel de-al treilea eşalon. CFR Simeria a avut o singură ocazie de gol tot jocul, prin minutul 91, iar noi am avut câteva ocazii importante, la una dintre ele Ungureanu scăpând singur cu portarul. Din păcate mingea i-a sărit prost din gazon, iar acesta a şutat alături”, a mai precizat Bălu.

Amedeo Stanciu şi Mihai Constantin sunt cei doi tuşieri care şi-au bătut joc de munca de o săptămână prestată la antrenamente de fotbaliştii de la Mama Mia Biecicherecu Mic. Mama Mia rămâne astfel cu doar 11 puncte, toate câştigate în mandatul lui Sorin Bălu, cu o etapă înainte de finalul turului.

[nggallery id=856]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișorenii vor discuta cu asistentul virtual Timi pentru a obține informații de la primărie

Am ajuns în momentul în care și Primăria Timișoara trece la folosirea tehnologiei AI pentru a relaționa cu oamenii. Municipalitatea a lansat un serviciu de asistență virtuală bazat pe tehnologie de inteligență artificială. Asistentul digital „Timi” este integrat în Contul Unic, utilizat de peste 141.000 de timișoreni. Tehnologia artificială va oferi informații 24 de ore...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii vor discuta cu asistentul virtual Timi pentru a obține informații de la primărie
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp

Secretarul general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, a anunţat, luni, că a atacat la Prefectura Timiș Hotărârea de Consiliu Local prin care a fost închiriată fosta florărie din Piața Operei Asociației Seeds of Kenosis. Acest spaţiu a fost închiriat cu 13,3 euro/mp/lună. La aproximativ 100 de metri distanţă de această locaţie, Popoviciu a primit în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În cazul florăriei din Piaţa Operei, Alin Popoviciu vorbeşte despre funie în casa spânzuratului. Liderul PNL a primit un spaţiu în centrul Timişoarei cu 0,65 euro/mp
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Grupul spaniol Inditex, care deține brand-urile Zara și Stradivarius a decis închiderea magazinelor pe care le deținea în cadrul Shopping City Timișoara. Cele două unități au fost printre primele deschise în centrul comercial din Calea Șagului. Shopping City Timișoara a fost deschis în primăvara anului 2016, de către fondul de investiții NEPI, în urma unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două importante brand-uri din domeniul textil au închis magazinele din Shopping City Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Am ajuns în momentul în care și Primăria Timișoara trece la folosirea tehnologiei AI pentru a relaționa cu oamenii. Municipalitatea a lansat un serviciu de asistență virtuală bazat pe tehnologie de inteligență artificială. Asistentul digital „Timi” este integrat în Contul Unic, utilizat de peste 141.000 de timișoreni. Tehnologia artificială va oferi informații 24 de ore...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii vor discuta cu asistentul virtual Timi pentru a obține informații de la primărie
Iluzia controlului: Bolojan crede în merit, PNL crede în funcții  În partidele românești, verticalitatea nu e o virtute. E un semn de slăbiciune. Iar când vii cu mentalitatea de primar într-un partid obișnuit să trăiască din negociere, nu conduci — provoci reacții imune. Iar PNL tocmai își activează toți anticorpii. Ilie Bolojan trăiește, poate pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce PNL își respinge propriul premier: anatomia unui sabotaj intern
Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director de la Muzeul Satului Bănățean, Radu Trifan. Aceasta după ce acolo au apărut numeroase nemulțumiri din partea angajaților vizavi de noul director. Muzeul de la Pădurea Verde este în administrarea Consiliului Județean. Simonis acuză că acei angajați nu sunt implicați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați
Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026, cel mai important circuit rezervat „veteranilor” sau mai nou cum se spune în dicționarul de specialitate, sportivilor „masters”. Așadar la Tenis Club Rogo din Dumbrăvița s-a disputat zilele trecute o etapă din circuitul mondial ITF Masters, recunoscut internațional, MT100 Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița
Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe care l-a primit, în condiții extrem de avantajoase, în zona zero a Timișoarei, fosta florărie din Piața Operei. „Nu vrem ca jocurile politice să distrugă misiunea Kenosis”. Un anunț în acest sens a fost postat pe Facebook, nu pe pagina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice
Un centru de 70 de milioane de lei, din care jumătate din bani fonduri europene nerambursabile, FORUM 01115″, un proiect pilot New European Bauhaus, va fi ridicat la ieșirea din Timișoara spre Giroc, pe terenul fostei unități militare de acolo, pe terenul deținut de zeci de ani de Consiliul Județean Timiş. Va fi un nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite toate detaliile viitorului centru FORUM 01115 de la Giroc. Investiția va fi de 70 de milioane de lei, durata de execuție trei ani
Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi ai județului din 2025. Ca de obicei, un sportiv de la CSM Timișoara este primul în topul olimpic. Nicio surpriză, el practică canotajul, la fel ca mulți din predecesorii săi, care au urcat pe prima poziție în această ierarhie. Iulian...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.