Toxocaroza, o problema mondiala

Toxocaroza este o parazitoză intestinală, destul de frecventă în ultimul timp, dată de toxocara canis și/sau toxocara cati, paraziți ai câinilor și pisicilor. Paraziții adulți sunt eliminați din intestinul animalului în mediul extern pentru a se embriona. Contaminarea se face prin ingestie accidentală a ouălor, în special de copii.

După ce sunt ingerate de om, ouăle parazitului eclozează la nivel intestinului și trec în circulația sanguină, fixându-se în anumite organe: ficat, plămâni, dar mai ales sistem nervos central și ochi, sub formă de larve. Sunt două tipuri de larve, larva migrans viscerala și larva migrans ocular, care definesc tabloul clinic al acestei afecțiuni.
Manifestările clinice sunt date de organele afectate de aceste larve. Larva migrans viscerala este frecvent implicată în toxocaroza la copii sub cinci ani și determină un tablou clinic caracterizat frecvent prin febră, lipsa poftei de mâncare, oboseală, bronhospasm și simptome asemănătoare astmului bronșic (wheezing, tuse, dispnee) și urticarie și mai rar hepatomegalie (mărire a ficatului), necroză hepatică, splenomegalie.
Larva migrans oculara afectează, de obicei, copiii cu vârste cuprinse între cinci și zece ani și se caracterizează prin afectare oculară unilaterală asociată frecvent cu strabism. Cea mai serioasă consecință este fixarea de retină și formarea de granuloame periferice sau la nivelul polului posterior, care pot să ducă la dezlipire de retină și orbire.
Moartea acestor paraziți poate declanșa un răspuns imun de tipul hiperreactivitate imediată și întârziată prin formarea de granuloame eozinofilice (urticarie, bronhospasm). Studiile epidemiologice au evidențiat că afectarea oculară se poate produce în absența afectării organice și invers.
Diagnosticul se stabilește pe baza simptomelor, dar mai ales pe baza analizelor care relevă eozinofilie periferică (poate fi absentă la pacienții cu toxocaroză oculară sau ascunsă) și hipergamaglobulinemie (IgM, IgG si IgE), în special niveluri crescute de IgE. Dacă determinarea anticorpilor IgE împotriva antigenului toxocara excretor-secretor (TES-Ag) relevă un nivel crescut înseamnă că infecția este acută sau progresivă. O creștere a IgG confirmă o infecție cronică sau recentă, dar cu inflamație minimă. Examenul de fund de ochi trebuie efectuat la pacienții la care se suspicionează toxocaroza acută.
Tratamentul de primă linie constă în Albendazol (Zentel) 10 mg/kg corp/zi divizat în două prize timp de cinci zile sau 400 mg de două ori pe zi timp de cinci zile. Se asociază și un protector hepatic (Liv 52, Hepatoprotect). Ca medicație de a doua linie sunt mebendazol (Vermox) sau benzimidazol, dar acestea sunt slab absorbite în afara tractului intestinal. Tratamentul simptomatic constă în corticoterapie asociată cu antihistaminice la pacienții cu manifestări alergice și vitrectomie la pacienții cu afectare oculară.
Toxocaroza rămâne o problemă la nivel mondial ce induce o afectare multisistemică la tineri. Aglomerația și coabitarea inevitabilă cu animalele domestice, câine și pisică în mod deosebit, cresc riscul de infectare cu paraziți intestinali. Zonele publice, parcurile și locurile de joacă pentru copii au devenit locuri de infectare parazitară.