Marea tiganiada loveste iarasi Timisoara

Poate că nu la proporțiile anilor anteriori, dar, zilele trecute, Timișoara a fost din nou asaltată de hoardele de țigani și ale lor nunți sau botezuri. Nu mai insist că, pe o perioadă de criză crâncenă, pe strazile Timișoarei au defilat din nou mașini de sute de mii de euro, pe care nu le-ai vedea nici la nunta vreunui star de la Hollywood. Că maneliști plătiți la oră cu salariul unui profesor pe un an au deranjat din nou urechile celor care nu apreciază acest fin gen muzical. Cu toalete luate pe zeci de mii de euro de la Paris sau aiurea, mâncare cu care poți hrăni doi ani o casă de copii, nimic nu lipsește din aceste spectacole grotești. Sfidarea a rămas ca de obicei, drumuri au fost blocate, iar polițiștii au stat din nou „de șase”, ca nu cumva cineva să-i deranjeze pe țigani.

Spectatorii pe viu sau din fața televizoarelor ai acestor destrabălări luxoase își pun aceeași veche întrebare: „De unde au ăștia atâția bani?”. Din muncă cinstită, din afaceri profitabile pe timp de criză, din plasamente inteligente la bursele de pe Wall Street? Cam greu de crezut. În orice țară normala, când Fiscul vede că te îneci în bani, te caută puțin în intimitate, să vadă cum i-ai câștigat. Cine știe, poate e o rețetă secretă pe care ar fi invidios și George Soros. Dar nimeni nu-i curios de astfel de provocări, nici polițiștii, nici Fiscul, nici procurorii. Oare ce ar ieși dintr-o anchetă complexă vizând aceste misterioase venituri?

Ar exista riscul să găsești niște complicate rețele de tip mafiot de acaparat imobile, terenuri și bani? Există riscul ca din aceste rețele să facă parte judecători, capi ai poliției, șefi din primărie, notari, judecători, procurori, șefi de pe la Cartea Funciară etc? Nu știu, dar ar trebui căutat. Or, nu se caută tocmai pentru ca procurorii să nu aibă astfel de surprize. Să nu-și găsească amicul judecător cu care bate tablele după-amiaza îmbârligat până peste cap cu alde Vișineii și Cârpacii din oraș? Dar hai să spunem că aici ar fi vorba de o muncă complexă.

Procurorii inteligenți din România sau aiurea, dacă nu reușesc să prindă un infractor pentru fapte foarte grave, coboară ștacheta la fapte mai puțin grave, numai pentru a-l duce în fața justiției pe răufăcător. Există celebrul exemplu al lui Al Capone, iar la noi te poți gândi la Adrian Năstase, care și-a luat rația de pușcărie pentru o faptă mult mai mică față de ce se presupune că a făcut. Poate au dreptate însă și procurorii, ai nevoie de flagranturi și multă muncă pentru a demantela o grupare infracțională. Dar în cazul de față nu-i deranjează pe baștani nici măcar pentru faptul că-și căsătoresc puradeii la 10-11 ani. Ceea ce legile din România nu permit. Dar pentru aceste personaje nu există legi, se pare. Și nici polițiști sau procurori care să-i caute.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

tim a spus: (august 19th, 2012 at 13:51 )

Noi suntem vinovati. Noi le permitem asta. Noi le vindem casele parintesti din zonele centrale si ii lasam sa isi instaleze satra acolo.
La noi nu exista extrema dreapta, ei nu au frica de nimic. Televiziunile si ziarele scriu despre ei.

Ei asta cauta ….FALA. Fara aceasta fala ,banii lor murdari nu valoreaza nimic.

Faceti o campanie de presa furibunda impotriva lor, faceti presiuni asupra autoritatilor ca sa nu le mai permita sa se comporte ca niste „bastani”si o sa vedeti ca la anul nu mai vin, raman in ghermania lor.

Gabi a spus: (august 19th, 2012 at 14:29 )

Iar CNA-ul ar trebui sa emita o restrictie, ca impotriva vrajitoarelor … Televiziunile dau imagini de la petrecerile nesimtite dupa principiul daca da unul, trebuie sa dea toti. Si cum unii iau un leu cinstit ca sa-i promoveze tiganului paranghelia, ceilalti sunt obligati sa se alinieze, altfel fac sefii urat!

tim dragutule a spus: (august 19th, 2012 at 14:56 )

tim dragutule, de ce nu esti sincer pana la capat? 90% din „acele case” erau ale TOVARASILOR ACTIVISTI PCR, luate de PCR CU JAPCA! Si ca AFACEREA SA FIE DESAVARSITA, acestia LE-AU VANDUT PE BANI BUNI TIGANILOR! Tu dragule, de ce nu ai avut casa in centru?

@ultimul coment a spus: (august 19th, 2012 at 16:11 )

Nu sunt Tim si dragut nici atat . Daca nu esti vre-un „atins” de cele de relatate de Tim ,atunci sigur esti picat din cer ca nu-mi inchipui ca vre-un om normal poate crede ca vilele alea au fost vandute pe „bani buni” ci doar pe spagi bune . Referitor la ultima intrebare {retorica} , cred ca-i intrebare de retardat . I-ti doresc viata placuta si doua familii de romi ca vecini .

Ionescu a spus: (august 19th, 2012 at 18:02 )

Nu mai trebuiesc tolereti in Timisoara,,Moarte Ciorilor,,

dan radosav a spus: (august 19th, 2012 at 18:52 )

Ino, ai spus: „În orice țară normala, când Fiscul vede că te îneci în bani, te caută puțin în intimitate, să vadă cum i-ai câștigat.” daca se intampla asta, noi n-am mai avea ce comenta. Intrebarea care se pune este extrem de simpla: de ce nu se intampla asta?

@@ultimul coment a spus: (august 19th, 2012 at 20:14 )

sunt retardat, deci nici eu nu am si nu am avut vila in centru! Cat despre vanzare , se pare ca tu esti cel „atins”, caci eu stiu trei cazuri concrete: doua pe Loga si unul la Parcul Rozelor! De fapt sunt cazuri mediatizate, caci tovarasii au vandut la un tigan, iar alt tigan a castigat prin retrocedare! Cat priveste vecinii , nu am cum, caci asa cum am spus, eu nu „am ajuns” sa stau in centru!

radu victor a spus: (august 19th, 2012 at 20:20 )

sa ai multumim mult iubitului fost primar ciuhandu

mit a spus: (august 20th, 2012 at 16:35 )

pentru noul primar , problema tiganilor din Timisoara trebuie sa fie una majora. In viitor ,aceasta problema trebuie sa dispara.

Rumburak a spus: (august 20th, 2012 at 21:48 )

de vreo 2 zile este aglomeratie mare in fata unei case de linga piata maria, astazi au aparut si coroanele uriase. miine probabil traficul o sa fie bulversat de coloana de masini…

Mara a spus: (august 21st, 2012 at 17:38 )

Din pacate legea nu permite Fiscului sa le confiste ceva:(

Snape a spus: (august 23rd, 2012 at 00:32 )

Seringi umplute cu vopsele ecologice. Are cineva curaj sa creeze opere de arta abstracte, unicate, din masinile si costumele lor? Alo? Noua Dreapta? Ceva ar trebui facut ca sa inteleaga ca nu sunt bineveniti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timp de două zile, în capitala Banatului are loc Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Sesiunea de dezbateri având ca organizatori principali Primăria Timișoara și Ministerul român de externe a avut inaugurarea oficială joi, pe scena Operei, și se bucură de prezența unor oaspeți de cel mai înalt nivel. Momentul principal al evenimentului va fi acordarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Societatea a obosit. La fel și artiștii. Oboseala nu vine doar din felul în care ne organizăm timpul. Ea este produsă de munca nesigură, de costurile tot mai mari ale vieții, de instabilitate politică, de fluxul permanent de informații sau de presiunea de a rămâne disponibili și productivi indiferent de ce se întâmplă în jur....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Lucrarea de licență a lui Miroslav Maletici, absolvent al Universității Politehnica Timișoara, este una dintre cele zece premiate cu câte 2.000 de euro în concursul național „10 lucrări de 10” BRD HUB START, din 561 de lucrări înscrise. Este vorbva de o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale. Absolvent de Calculatoare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.