Laptele romanesc il „bate” pe cel nemtesc

Cumpărăm litrul de lapte din magazin de patru ori mai scump decât îl dă producătorul! De vină sunt lipsa subvenţiilor şi numărul insuficient al centrelor de colectare. Fermierii români nu pot face faţă concurenţei din UE, astfel că unii dintre ei se gândesc să renunţe la afacere.

Din cauza lipsei subvenţiilor şi a centrelor de colectare pentru lapte, doar 20% din producţia de lapte din România ajunge în industria procesatoare. Statul român acordă subvenţii pentru lapte doar în zonele defavorizate, montane şi colinare, iar de colectare se ocupă firmele care prelucrează laptele. În aceste condiţii, românii au ajuns să plătească, la raft, aproximativ patru lei pentru un litru de lapte. Producătorul îl vinde procesatorului cu un leu sau chiar 90 de bani. „Cei care prelucrează laptele îl cumpără din Polonia, Cehia sau Ungaria şi, chiar şi aşa, cu tot cu transport, îl iau mai ieftin, ajung la 80 de bani litrul. La raft ajunge mult mai scump, deoarece există o înţelegere tacită între comercianţi, care pun acelaşi preţ, pentru a avea un profit mai mare. Într-o economie de piaţă nu poţi să impui preţul. Atâta timp cât se cumpără, pot să ceară şi 1.000 de lei pentru un litru de lapte”, spune Tiberiu Lelescu, directorul Direcţiei Agricole Timiş. Puţinii fermieri care mai dau lapte procesatorilor se gândesc să renunţe la afacere, pentru că nu este rentabilă. În plus, România trebuie să respecte şi cota impusă de UE, din cauza supraproducţiei de lapte. „La noi, laptele e mai scump pentru că este totuşi un produs perisabil şi e greu să intri pe piaţă, la concurenţă cu ţările din UE, unde fermierii beneficiază şi de subvenţii. E totuşi un paradox, pentru că la supraproducţia din Europa ar trebui să bem lapte în loc de apă”, a mai spus Lelescu. La un moment dat, Ministerul Agriculturii a vrut să impună ca pe ambalajul produselor agricole să apară şi preţul producătorului, pe lângă cel final, astfel încât fiecare cumpărător să vadă care este adaosul pe care îl plăteşte. Comercianţii s-au opus, astfel că iniţiativa  legislativă a picat.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean a aprobat cofinanțarea necesară pentru acoperirea ultimelor cheltuieli necesare modernizării drumului Sânmihaiu Român – Șag

Consiliul Județean Timiș se pregătește pentru finalizarea unui nou drum care să întregească centura mică a Timișoarei. Cu ocazia ultimei ședințe de plen a fost aprobată cofinanțarea pentru plata ultimelor bani pentru lucrările pe drumul județean dintre Sânmihaiu Român și Șag. Deschiderea circulației este așteptată în luna mai. În vederea finalizării realizării acestui drum e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean a aprobat cofinanțarea necesară pentru acoperirea ultimelor cheltuieli necesare modernizării drumului Sânmihaiu Român – Șag
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Din nou, buget record la Şag, de aproape 73 de milioane de lei. Aproape 82% din buget pentru investiţii

Anul acesta, comuna Şag va avea un buget record datorită proiectelor finanțate din fonduri europene și guvernamentale. Este vorba de aproape 73 de milioane de lei, dintre care peste 53 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile. Aproape 82% din banii din buget vor fi alocaţi investiţiilor. Bugetul estimat al anului 2026 este de 72.772.650...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou, buget record la Şag, de aproape 73 de milioane de lei. Aproape 82% din buget pentru investiţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

AJF-urile din zonă s-au reunit pentru a cinsti memoria lui Adrian Lucaci, dar și pentru a juca fotbal

Plecat, dar niciodată uitat. Asociațiile Județene de Fotbal din Arad, Timiș, Sălaj, Bihor, Hunedoara, Caraș-Severin, Cluj și Alba s-au reunit la Arad pentru a aduce un omagiu lui Adrian Lucaci, care s-a stins după o boală grea la doar 53 de ani în urmă cu 6 ani, în 2020. Cu această ocazie, cele 8 asociații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF-urile din zonă s-au reunit pentru a cinsti memoria lui Adrian Lucaci, dar și pentru a juca fotbal
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Un subiect actual important, tratat cu atenție la Facultatea de Construcții a UPT

Managementului apelor pluviale în atenția inginerilor, profesorilor și studenților. Sala polivalentă a Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara a găzduit marți, 28 aprilie 2026, un nou eveniment care ilustrează preocuparea constantă a Facultății de Construcții pentru apropierea studenților de realitățile profesiei. Un workshop organizat în colaborare cu reprezentanți ai mediului privat a adus în prim-plan tema managementului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un subiect actual important, tratat cu atenție la Facultatea de Construcții a UPT

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIAT organizează a patra serie a cursului gratuit de marketing online

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online, care se va desfășura în perioada mai – iulie 2026, în format hibrid (fizic și online), cu o durată de 80 de ore (40 ore teorie și 40 ore practică). Cursul se derulează în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT organizează a patra serie a cursului gratuit de marketing online

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Managementului apelor pluviale în atenția inginerilor, profesorilor și studenților. Sala polivalentă a Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara a găzduit marți, 28 aprilie 2026, un nou eveniment care ilustrează preocuparea constantă a Facultății de Construcții pentru apropierea studenților de realitățile profesiei. Un workshop organizat în colaborare cu reprezentanți ai mediului privat a adus în prim-plan tema managementului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un subiect actual important, tratat cu atenție la Facultatea de Construcții a UPT
Consiliul Județean Timiș se pregătește pentru finalizarea unui nou drum care să întregească centura mică a Timișoarei. Cu ocazia ultimei ședințe de plen a fost aprobată cofinanțarea pentru plata ultimelor bani pentru lucrările pe drumul județean dintre Sânmihaiu Român și Șag. Deschiderea circulației este așteptată în luna mai. În vederea finalizării realizării acestui drum e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean a aprobat cofinanțarea necesară pentru acoperirea ultimelor cheltuieli necesare modernizării drumului Sânmihaiu Român – Șag
Anul acesta, comuna Şag va avea un buget record datorită proiectelor finanțate din fonduri europene și guvernamentale. Este vorba de aproape 73 de milioane de lei, dintre care peste 53 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile. Aproape 82% din banii din buget vor fi alocaţi investiţiilor. Bugetul estimat al anului 2026 este de 72.772.650...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou, buget record la Şag, de aproape 73 de milioane de lei. Aproape 82% din buget pentru investiţii
Studenții Facultății de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara au participat la prestigiosul hackathon internațional BR41N.io, organizat de g.tec, un eveniment care a reunit 150 de echipe formate din profesioniști, pasionați și inovatori din întreaga lume. Două dintre echipele Universității de Vest din Timișoara s-au remarcat prin rezultate deosebite. Echipa NoBrain, formată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes pentru echipele UVT participante la hackathonul BR41.io
Agitație mare dis-de-dimineață când infractori din mai multe județe s-au trezit cu „mascații” la ușă. Pe 29 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pun în executare 71 de mandate de percheziție domiciliară. Activitățile se desfășoară pe raza județelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 70 de percheziții, miercuri dimineață, la un grup infracțional care se ocupa cu obținere ilegală de fonduri
Nu asistăm la o mutare politică. Asistăm la o pierdere de control. Când un președinte află printr-un bilețel că se schimbă majorități, nu avem o decizie politică. Avem dovada că decizia nu mai stă unde ar trebui. Nu mai există centru. Există doar mișcare. Ceea ce vedem nu este o alianță. Este o reconfigurare grăbită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Puterea nu se mai decide. Se redistribuie
Primăria Timișoara va funcționa cu peste 200 de posturi mai puțin, după ce consilierii locali au aprobat reorganizarea aparatului administrativ, în contextul restricțiilor impuse de Guvern. Decizia vine pe fondul presiunilor privind reducerea cheltuielilor bugetare, în condițiile riscului de pierdere a unor finanțări. Potrivit proiectelor adoptate marți, 102 dintre posturile desființate sunt în prezent ocupate....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de posturi tăiate din organigrama Primăriei Timișoara. Proiectele au trecut la limită în Consiliul Local
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.