Super buget pentru Poli in Liga a II-a

Conducerea lui Poli Timişoara s-a pus pe calcule financiare şi a ajuns la concluzia că, pentru a face performanţă în Liga a II-a, ar mai trebui livrați, pentru retur, 1,3 milioane de euro. Suma este cu jumătate de milion de euro mai mare decât în prima parte a campionatului.

Practic, preţul plătit de autorităţile locale şi judeţene pentru promovarea lui Poli se va ridica la aproximativ 2,2 milioane de euro, o sumă frumuşică chiar şi pentru unele echipe din Liga I. Diferenţa de jumătate de milion de euro este justificată, spun oficialii lui Poli, pentru că anul trecut, timp de două luni, până la încropirea lotului şi punerea la punct a statutului juridic a clubului, toţi angajaţii au muncit fără să primească vreun leu.

Un alt motiv pentru redimensionarea bugetului cu frumoasa sumă de 500.000 de euro este legat şi de transferurile a doi jucători. Poli urmează să plătească două contracte mari în comparaţie cu restul jucătorilor din lot lui Ovidiu Petre şi Mihai Dina, doi fotbalişti cu experienţă.

Bugetul lui Poli, conform www.acspoli.ro:

Total cheltuieli: 5.960.300 lei

Din care:
Cheltuieli de personal: 4.807.000 lei
Cheltuieli cu bunuri și servicii: 1.153.300 lei

Analiza sintetică a cheltuielilor de personal
Cheltuieli cu personalul/Total: 4.807.000 lei

Echipa I:
staff tehnic – salarii: 430.000 lei
jucători – salarii: 2.600.000 lei
prime: 1.200.000 lei

Total 1: 4.230.000 lei

Juniori:
staff tehnic: 169.000 lei
jucători: 24.000 lei
Total 2: 193.000 lei
Total activitate sportivă: T1+T2= 4.423.000 lei (92%)
Total administrativ: 384.000 lei (8%)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

sandu a spus: (februarie 16th, 2013 at 10:51 )

nu cred ca in istoria ligii a doua a mai fost o echipa cu un asemenea buget! sunt curios cati bani vom da pentru naravul lui robu dupa ce astia vor promova. cam scumpa distractia asta, domnilor. asta daca tinem cont ca activitatea este intretinuta din bani publici iar cei din conducere nu au facut nici macar o flotare pentru a atrage si ceva sponsori. domnul primar ne-a dat pana acum circul, mai trebuie sa vina si painea.

Timisorean a spus: (februarie 16th, 2013 at 12:05 )

S- ajuns ca din fonduri publice sa se plateasca activiati private. Cand se trezeste Curtea de Conturi sa sesizeze DNA asupra acestor ilegalitati. Frauda din afacerea Iancu-Poli se repeta dar acum sub alta culoare.

@sandu a spus: (februarie 16th, 2013 at 12:45 )

da sandule in toata istoria ligii a II-a si nu numai din Romania, ci din toata Europa, nu a fost asa buget !!!! Restul daca au, cel mult 10 %…..

alin giurgiu a spus: (februarie 16th, 2013 at 14:02 )

vad ca unii au si ironii fine cand vine vorba despre cum se toaca banul public. pacat, credeam ca timisoara joaca in alta liga cand vine vorba despre civilizatie fata de chiajna, urziceni sau mai stiu eu ce orasele si comune din sudul tarii.

@giurgiu a spus: (februarie 16th, 2013 at 15:39 )

ai uitat sa treci pe lista si Giurgiu !

Rumburak a spus: (februarie 16th, 2013 at 18:12 )

cristestii dau bani lui poli? sandor da bani? tender da bani? alt milionar timisorean da bani? NU

pt spitalul de copii nu e sigur ca o sa vina bani de la ponta.

pt spitalul de pe torontalului sint bani? nu cred…

nu mai dati bani publici unor „vedete” care umbla prin cluburi cu pitipoance.

adi s. a spus: (februarie 16th, 2013 at 18:39 )

poli sa fie sprijinita si cu bani dar nu cu sume de milioane de euro. poli este si va fi tot timpul o priooritate, dar mintile luminate ale orasului si judetului trebuie sa gaseasca solutii si sa atraga sponsorizari. altfel nu este posibiul sa arunci cu banii intr-o echipa iar aceasta echipa sa nu produca nimic. poli trebuie sa creasca jucatori si sa-i vanda. trebuie sa traiasca si din incasari, dar pentru asta e nevoie sa aduca spectatorii la stadion. cine stie, poate cand promoveaza va fi altfel. trebuie atrasi sponsori iar asta e treaba celor din conducere. inca nu am auzit asa ceva sa faca parte din proiectele lor de viitor. ei doar incaseaza. o condusere de incasatori. daca e asa, ar trebui sa platiti si spectatorii sa vina la stadion.

navetistu a spus: (februarie 16th, 2013 at 19:00 )

ar fi interesant daca am sti cit din bugetul de la personal reprezinta
salariile jucatorilor si cit reprezinta salariile personalului administrativ(conducerea stufoasa)ca sint cam multi in administratie care au salarii si in alta parte(bugetari si alte functii).

@navetistu a spus: (februarie 16th, 2013 at 19:14 )

bungau, ionescu, staicu, rosenblum, musat si ceilalti smecheri din conducere ar trebui sa-si faca publice salariile din bani publici, dar asta nu se va intampla niciciodata. l-ati tot injurat toti pe chivorchian. na ca au venit timisorenii si banatenii sa stoarca de bani publici echipa. ma mira indiferenta lui robu si bojin. ori sunt fraieri si nu pricep, ori sunt pe felie cu smecherii astia.

Timisorean a spus: (februarie 16th, 2013 at 23:52 )

Robu recunoaste singur ca este pe felie iar despre Bojin ce poti sa spui decit ce naste pisica soareci mananca. asa cum fiul lui a furat bani asa si Bojin senior fura si el ca doar a avut de la cine sa invete fecioru.
In scurt timp vetyi vedea ca o multime de spatii comerciale ajung pe mana Cristestilor dar nu direct ci prin intermediari
Se pare ca pretentii asupra unor spatii comerciale avea si Petrisor junior si atunci i-au aratat mitza.

ALIN a spus: (februarie 17th, 2013 at 02:20 )

ce este grav ? ca aceasta echipa nu are suporteri ,nu e iubita

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT

O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Art Encounters organizează, sâmbătă şi duminică, două evenimente dedicate copiilor. Astfel, sâmbătă va avea loc atelierul “Picasso şi formele deschise”, iar duminică un atelier de modelaj în plastilină inspirat din cubism. Ambele acţiuni implică şi vizite în expoziția Picasso en visite. Sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00–12:00, va avea loc atelierul pentru copii între 8...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.