Mamele singure, curajoasele care nu accepta sa se lase calcate in picioare „pentru copil”

Statistic, în România, sunt foarte puține mame singure. Conform datelor oficiale, numărul lor este sub media europeană, dar realitatea este  alta. Multe românce se tem să iasă din relațiile toxice pe care le au cu tații copiilor lor. Nu le permit să facă asta nici cutumele, nici starea financiară. Fundația Estera are grijă, în Timiș, de femeile care și-au asumat statutul de unic părinte pentru copiii lor.

De la înfiinţare, Fundația Estera a ajutat aproape 1.500 de femei din Timiş, cu vârste cuprinse între 14 şi 44 de ani. Fundația dispune inclusiv de o casă unde pot fi găzduite femeile aflate în dificultate și a găsit sponsori care asigură hrana pentru copii. Unul dintre cele mai neobișnuite cazuri este al unei mame care crește singură 13 copii!

Ana este una dintre mamele de care fundația are grijă. Femeia are 39 de ani și crește singură doi copii. Cel mai mic are numai două luni. Tații lor sunt doar pe hârtie, astfel că femeia trebuie să se descurce singură. E greu de crezut, dar reușește să aibă grijă de amândoi cu numai 1.000 de lei. Cam jumătate din sumă e chiria.

S-a măritat la 23 de ani. Șase ani mai târziu a născut-o pe fiica ei. Tot atunci, soțul ei s-a apucat de băut, iar viața i-a devenit un coșmar. „Mă lovea și dacă eram cu fata în brațe. A doua zi își cerea iertare”, povestește Ana. N-a avut însă curajul să plece decât după mai mulți ani de lângă bărbatul violent, care o bătea și o făcea în toate felurile. Și-a luat copila și s-a mutat în gazdă.

Anul trecut, a crezut că o poate lua de la început alături de un alt bărbat. L-a cunoscut pe Internet. „Ne-am văzut de două ori și am rămas gravidă. Așa a fost să fie. Îmi plac copiii, nu m-am gândit la avort. Dar nici nu mi-am imaginat că o să cresc singură doi copii”, explică Ana. Divorțul de primul soț s-a pronunțat anul trecut, în septembrie. Era deja însărcinată cu al doilea copil, când a realizat că tatăl acestuia nu avea nici cea mai mică intenție să se așeze la casa lui. „Din fericire, cumpără pamperși și lapte praf pentru copil”, mai spune femeia.

Ana se află în evidențele Fundației Estera și frecventează Centrul de consiliere pentru mame singure al acesteia. Cu ajutorul fundației a găsit o gazdă la un preț rezonabil și reușește să supraviețuiască. Povestea ei nu e singulară. Fundația Estera s-a ocupat recent de cazul unei studente venite la Timișoara dintr-un orășel din Caraș-Severin. A rămas însărcinată cu bărbat mai în vârstă decât ea, care n-a vrut să recunoască bebelușul. Nici părinții n-au mai primit-o acasă. „A decis să țină copilul. Acum, cu sprijinul nostru și al unei alte mame pe care a cunoscut-o în maternitate, locuiește într-o comună din Timiș,”, povestește Maria Alexei, asistent social la Fundația Estera.

Conform statisticilor, mamele singure reprezintă 1,7% din populația României. E mai puțin de jumătate din media europeană, dar asta nu înseamnă că aceasta este și realitatea. Multe mame nu au curajul să iasă din relațiile care nu mai funcționează. Asta, și pentru că legile din România nu le ajută pe cele care decid să facă un copil „din flori”. Dacă micuțul nu este recunoscut la naștere, mama trebuie să-l dea în judecată pe tatăl acestuia. De cele mai multe ori însă, femeile nu-și permit o acțiune în instanță.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

18 comentarii pentru acest articol

gubranszki bianca a spus: (martie 11th, 2013 at 13:28 )

si eu sunt o mamica care imi cresc baietelul singura/felicitari fundatiei si mamicilor care au puterea si curajul sa isi creasca copiii singure

Mary a spus: (septembrie 23rd, 2013 at 14:40 )

Buna. Am 20 de ani si sunt maritata de un an. Am o fetita de9 luni si sunt insarcinata in 4 luni. Cand l am cunoscut pe sotul meu se purta foarte frumos cu mine. Dupa un an de relatie ne am casatorit. A inceput sa ma bata din orice, ii spuneam ceva legat de viitorul nostru si nu voia nimic decat sa stam cu parintii lui. Eram insarcinata cu fata si ma batea. Acum la fel ma bate in fata fetitei si plange se sperie. Eu vreau sa plec nu mai suport . Acum 3 saptamani ma batut si mi a spart buza, am ramas cu semn. Ma batuse ca plangea fata era 5 dimineata. Nici macar nu si cere iertare, nu realizeaza ce rau imi face. Il iubesc dar nu mai pot continua. Vreau sa plec dar nu am nici un serviciu nimic. Nici un venit in afara de alocatia fetei. Vreau pe cineva sa ma ajute va rog

Rotaru Nicolae Viorel a spus: (ianuarie 1st, 2014 at 15:40 )

buna Mary,eu sunt Viorel,sunt singur,foarte linistit,cuminte,vreau sa va cunos!astept raspuns?0768802642.VREAU SA VA AJUT

CARPEN VASILICA a spus: (mai 19th, 2014 at 15:27 )

Buna ,
Si eu sunt mamica singura de 3 ani cu un baietel tare cuminte in clasa I , chiar daca imi este foarte greu nu ma dau batuta niciodata de noi depinde dragele mele cat de mult ne dorim sa ne fie bine noua si copiilor nostrii.Din luna ianuarie am ramas fara serviciu si mai locuesc intr-un judet … Dambovita unde orasul TGV moare pe zi ce trece, iau somaj 470 Ron dupa 20 de ani de munca asta ne ofera societatea in care traim.Incerc in fiecare zi sa-mi gasesc un loc de munca si ma lovesc de faptul ca am 42 de ani (sunt considerata batarana)de catre angajatori; cu toate ca nu arat varsta . Mai nou duc ziare la Kaufland si urc in fiecare sambata 40 de scari de bloc si sunt mandra ca pot face ceva pt. copilulu meu si uite asa ma mentin si in forma, dar cineva acolo sus ne iubeste atata timp cat nu ne pierdem pe drum si nu o luam pe cai gresite. Depinde numai si numai de noi sa fim optimiste, sa stergem in noi orice teama, orice indoiala, sa inlaturam orice obstacol prin dragostea pe care o avem fata de copiii nostri si trebuie sa credem cu tarie ca NIMIC nu se poate opune BINELUI nostru propriu .

DAN a spus: (august 5th, 2014 at 02:42 )

buna vasilica messul meu este dusa_daniel poate vb Doamne
Ajuta!

dana a spus: (iunie 24th, 2014 at 23:49 )

buna sunt iulia am 3 fetite de 4 ani de 2 ani si de 5 luni,am 23 ani si concubinul meu ma bate tot timpu si pe mine si pe cea mare e mai in varsta ca mine si e foarte gelos ma bate din orice,iar daca nu are motive cauta numa sa ma bata,si ma face in toate felurile,nu am unde sa plec cu trei fete nu am unde sa stau cu ele,imi bea toti bani de alocatie nu pot sami cumpar nimic din alocatie.va rog daca puteti sa ma ajutati si me mine,miar trebui si numai o camera sa stau cu fetele sa nu ne ploua,ca poate cu restu neom descurca,va multumesc.va rog ajutatima

boghina mariana a spus: (iunie 9th, 2015 at 20:17 )

Sunt o mama singura am 28 de ani sunt despartita de 5 ani de sotul inca nu am divortat ca nu am posibilitati el nu ne ajuta cu nimic traiesc din alocatia copilului si de salariu meu de 400 de ron Copilu meu are 7 ani si are si probleme cardiace va rog sa ma ajutati va multumesc

Ionela a spus: (iunie 30th, 2015 at 18:20 )

Buna seara tuturor,
Ma numesc Ionela,am 25 de ani si sunt si eu mamica singura de cand eram insarcinata in 4/5 luni.Vreau sa spun tututor mamicilor sa fie CURAJOASE/OPTIMISTE si sa nu renunte pentru nimik in lume la bebelusul lor.De cand s.a nascut fiul meu mi’am dat seama cata forta am in interiorul meu si ce luptatoare neinfricata sunt.Maine baietelul meu face 6 anisori nu am posibilitate sa organizez petreceri,torturi sau altele dar ma bucur ca e sanatos si eu la fel sa pot sa’l fac mare.
Sa nu credeti ca sunt asa pozitiva pentru ca am o situatie financiara buna,chiar deloc,desi pot comunica in 4 limbi straine nu am un loc de munca stabil sau cu un salariu fix,pentru ca aceasta este Romania,dar ma descurc cum pot spre exemplu in ultimul timp fac curatenie intr’o farmacie cateva ore pe zi.
IMPORTANT ESTE SA FIM SANATOSI ca restul problemelor cred cu tot sufletul ca se vor rezolva pentru fiecare in parte.
Va doresc tot ce va doriti si va salut cu caldura!
Cu stima
Ionela

Alin a spus: (mai 12th, 2016 at 01:05 )

Buna Dana!Daca inca problemele din viata ta sunt la fel,contacteaza-ma poate gasim solutii.

CRISTIANA VITONESCU a spus: (iunie 16th, 2016 at 01:06 )

Dumnezeu sa va binecuvanteze pentru ceea ce faceti!

Am si eu o colega care trece prin momente dificile si am inteles ca ar trebui sa se mute de la sotul ei cu cei doi copii, dar nu are unde si nici salariul nu-i permite sa stea in chirie As putea sa-i vorbesc despre Fundatia Estera? Ati putea sa o ajutati in vreun fel?

maria a spus: (iulie 26th, 2016 at 15:10 )

Buna ziua tuturor. Ma numesc Maria am 41 de ani si o fetita de 4 ani . Nam fost casatorita legitim locuiam la mama lui. dar intro zi a plecat si nu sa mai intors.am mare nevoie de ajutor nu stiu unde sa ma duc si ce sa fac pt ami creste fetita nam nici un venit si nici casa .va rog din suflet sa ma ajutati.va multumesc.

Veronica a spus: (august 3rd, 2017 at 08:48 )

Buna ziua! Mă numesc Veronica și am 25 de ani,sunt o mama cu trei copilași superbi,doar că am rămas fără puteri,nu mai reușesc de una singura să îi mai întrețin … Tatăl lor era și inca este un bețiv notoriu și de multe ori era și foarte violent. Am nevoie de ajutor!!!!!!

INO a spus: (august 3rd, 2017 at 09:01 )

BOY’S! BUNA VERONICA! DACA STIAI CA OMUL CU CARE TE-AI MARITAT ESTE UN BETIV NOTORIU, DE CE AI MAI FACUT 3 COPII CU EL? DE CE TREBUIE SA SUFERE EI PT PROSTIA PARINTILOR?!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Andreea timos a spus: (august 6th, 2017 at 11:50 )

Am un copil de 2 anișori ,nu mă mai înțeleg cu concubinul și vreau să îmi cresc singura copilul dar nu am la cine sa apelez .mă puteți ajuta va rog frumos .

alina a spus: (august 13th, 2017 at 10:00 )

Sunt alina va rog ajutatima

Stefania a spus: (august 19th, 2017 at 20:51 )

Buna ziua, desi nu au existat episoade de violenta eu si sotul meu am ajuns la despartire inca nu suntem divortati legal. Singurul ajutor pe care il cer este dca poate cineva sa ma ajute cu un loc de munca pe timp de nopate findca baiatul meu are sase luni si ziua nu ma pot despartii o secunda de el si nu am cu cne sa il las eu stau cu mama dar si ea muncaste si nu are posibilitatea sa ne intretina dar noapte il pot lasa cu ea
. Multumesc

Iulia a spus: (august 20th, 2017 at 20:34 )

Buna , am urgent nevoie de o solutie.
Nu vreau sa spun prea multe pe site deci încep spunând următoarele.
Am 26 de ani si sunt insarcinata in 5luni. Nu vreau sa fac avort deși am avut risc in cea dea 3a luna si jumatate din cauza stresului si a unei infecții grave,
Nu am renuntat chiar dacă medicii nu imi dădeau mari șanse din cauza ca infecția adusese cu ea si alte probleme . Risc grav de avort cu desprindere de placenta. Nici eu nici micuțul meu nu ne-am dat bătuți. Dimpotriva.
Am incercat in tot timpul acesta sa ma angajez oriunde dar peste tot am primit același raspuns si apoi a intervenit internarea de 5zile despre care spuneam mai sus, doar ca sa nu depind de tatăl copilului , care cu doar câteva zile în urmă a decis pe cont propriu ca vrea sa plece. Zis si facut. Problemă e că, eu trebuie sa urmez un tratament si deja am anulat echografia 4d din cauza lipsei banilor. Odată cu plecarea lui , inevitabil fondurile mele au dispărut. Cer o mână de ajutor pentru ca nu vreau sa il pierd pe micuțul meu si cand spun o mână de ajutor ma refer la un loc de munca. Nu contează cât e salariul , atâta timp cât pot sa imi achit medicamentele obligatorii , echografiile si mancarea .
Astept cu nerăbdare un raspuns , sper pozitiv.
Multumesc frumos.

Vesa Diana a spus: (iulie 4th, 2021 at 13:36 )

Buna ziua ! Ma numesc Diana am 35 de ani și o minune de 5 ani divorțata de 4 ani ! Doresc un loc de munca doar de dimineata sau de acasa ! Lucrez pe schimburi si momentan are grija bunica de copil cand sint la lucru dat nu stiu cat o sa mai poata ! Am tot cautat dar in zadar pe un singur schimb iar ca tatăl sa aiba grija de el este exclus pentru ca nu are o influență buna asupra copilul si am cheltuit destui bani pentru terapie comportamentala si psiholog ! Am credit cu prima casa doar atat vreau si nu am crezut ca atat de greu este să iti găsești în tm un loc de munca pe un singur schimb! Va multumesc

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.