Un sfert de oră. Atât s-au putut bucura de prada lor doi hoți de mașini, care au „subtilizat” un BMW chiar din fața casei proprietarului. După 15 minute au fost prinși de polițiști.
Agenții de la Secția 2 din Timișoara au reușit să prindă niște hoți de mașini la doar 15 minute după ce au fost anunțați prin 112. Proprietarul a sunat la numărul unic de urgență la ora 1,30, după ce a constatat că BMW-ul său, model X5, a dispărut din fața casei sale, pe strada Anvers.
Imediat s-au dat în consemn coordonatele vehiculului furat. După un sfert de ceas, un echipaj al Secției 2 a văzut mașina dată în urmărire și au oprit-o. În BMW erau doi bărbați, Valentin Grigore, 30 ani, și Gheorghe Mândruț, 29 ani, care au fost ridicați pentru audieri. Cei doi urmează să fie prezentați pentru audieri procurorului.
Comentarii prin facebook