Democratia, frana pentru Nicolae Robu

Am aflat zilele trecute din gura primarului Robu că pedeliștii din consiliul municipal nu vor ca timișorenii să aibă legume și fructe, părăsind ședința în momentul în care edilul șef a propus spre votare un set de proiecte de hotărâri nesupuse atenției aleșilor, conform regulilor administrației locale. Nu știu despre ce inițiativă a primarului este vorba, dar este revoltător ca un partid ca PDL să nu fie de acord ca eu, timișorean cu certificat de naștere, să am fructe și legume la mine în oraș. Păi e posibil așa ceva!? Nu-i destul că guvernarea Boc ne-a „nenorocit” timp de patru ani cât au fost ai lui Băse la putere, ne mai fac viața grea și acum, în opoziție?! Cât mai trebuie să-l suport eu pe Alin Popoviciu, dacă el nu vrea ca eu să am legume și fructe?

După jumătate de oră de înjurături la adresa lui Băsescu, Blaga, Udrea, Olteanu, Anastase, Ostaficiuc, Popoviciu, Sămărtinean și alți pedeliști m-am calmat și am observat că eu, de fapt, am legume și fructe. Ba chiar am prea multe. Pe firul logicii, am tras concluzia că dacă n-aveam fructe, PDL era de vină, iar dacă am fructe de mi se strică în frigider, cine naiba să fie de vină dacă nu tot PDL? Așa am mai pornit un val de sudălmi la adresa lui Băsescu, Blaga, Udrea, Olteanu, Anastase, Ostaficiuc, Popoviciu, Sămărtinean și alți pedeliști până am ajuns să mă întreb ce-a vrut primarul Robu să spună cu chestia că eu nu am fructe și legume din cauza PDL Timiș.

Primarul Robu și-a dat și dumnealui seama, după un mandat senatorial și un an în fruntea executivului municipal, că democrația costă, ba chiar este scumpă. Americanii au constatat treaba asta cu mulți ani în urmă și au șmecherit-o pe ici pe colo. În ciuda încălcării unor frumoase principii ale libertății de exprimare, al secretului corespondenței și alte bunătăți ale democrației, mulți cetățeni au acceptat compromisul de dragul securității pe un front tot mai mlăștinos al luptei cu terorismul. Dar ce facem dacă primarul Nicolae Robu vrea să negocieze democrația pentru lucruri mult mai banale? Dacă englezul te filmează în buzunarul chilotului, iar americanul îți înregistrează toate convorbirile telefonice sau electronice, de ce n-am face și noi rabat de la democrație pentru ca aleșii PDL să nu mai poată să se împotrivească aprovizionării populației cu legume și fructe?

Instinctele ușor autocratice ale primarului Robu l-au făcut pe edil să uite că atunci când nu i-a convenit ceva în viața parlamentară, opoziția USL a apelat la boicot, la fel cum au făcut-o cei trei consilieri locali PDL Timișoara când s-a pus problema votului unor proiecte propuse „peste rând” în plenul CLT. Una peste alta, n-am înțeles de ce vinovați pentru apocaliptica lipsă de legume și fructe a timișoreanului sunt cei trei consilieri PDL și nu absenții din legislativul municipal, care au făcut prin chiulul lor ca cvorumul să se apropie de limită. Sau de ce n-ar fi de vină aparatul funcționăresc al primărie, care (sanchi) nu apucă să redacteze hotărârile și să le bage în mapele aleșilor?

Categoric, e mult mai ușor să dăm vina pe PDL? Iată că opoziția este de vină la mai bine de un an de mandat USL pentru disfuncțiile din Primăria Timișoara. Atunci de ce să mai validăm hotărâri cu două treimi din numărul consilierilor locali aleși? La ce bune regulile și legile, când tu ai un gospodar de nestăvilit în fruntea urbei? Nu mai bine să decidă tot ce se face în orașul ăsta numai primarul Robu, direct din cabinetul său, fără mofturi din astea democratice? Bună întrebarea! Oare cu cine n-o să mai votez peste trei ani? Cu ăia de nu vor să am eu legume și fructe sau cu cei care se împiedică de lege?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Remus a spus: (iulie 9th, 2013 at 19:11 )

Eu stiu doar un singur lucru: peste 3 ani n-am sa mai votez cu Robu. Nici in ruptul capului. Omul asta ne nenoroceste orasul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean

Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, un acord de colaborare cu primăria Timișoara pentru construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Județean Timișoara. Acordul urmează unui circ mediatic, în care cele două părți implicate s-au împuns reciproc pe tema parcării, mai ales a locului unde aceasta trebuie ridicată. CJT a cerut un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz

Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ziua Timișoarei se va sărbători și prin trei zile cu… mult sport!

Sport Club Municipal  pune orașul în mișcare la Ziua Timișoarei. Bulevardul Nicolae Titulescu și Uszoda devin timp de trei zile cea mai mare zonă de sport urban din Timișoara. Traficul auto lasă loc competițiilor, demonstrațiilor sportive și activităților sportive dedicate întregii comunități. Timișorenii și vizitatorii sunt invitați să participe la activități sportive pentru toate vârstele,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei se va sărbători și prin trei zile cu… mult sport!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, un acord de colaborare cu primăria Timișoara pentru construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Județean Timișoara. Acordul urmează unui circ mediatic, în care cele două părți implicate s-au împuns reciproc pe tema parcării, mai ales a locului unde aceasta trebuie ridicată. CJT a cerut un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean
Un număr de cinci oferte au fost depuse la licitația lansată de Primăria Timișoara pentru a doua componentă a complexului MultipleXity. Proiectul vizează reabilitarea clădirilor C3, C4 și C5 și reamenajarea curții fostului depou de tramvaie de pe bulevardul Take Ionescu, cu ajutorul fondurilor europene. Această parte a investiției vizează reabilitarea clădirilor adiacente halei principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru componenta a doua a MultipleXity a atras cinci oferte
Plenul Consiliului Județean Timiș a fost dominat, miercuri, de o dezbatere asupra votării aprobării unei decizii judecătorești prin care instituția este obligată să vândă un teren din parcul industrial pe care îl administrează către o societate care funcționa acolo cu activitate în domeniul panificației. Instanța ar fi cerut chiar ca decizia să fie votată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul privind vânzarea unui teren din Parcul Industrial Timișoara, decisă printr-o hotărâre judecătorească, a fost respins de consilierii județeni
Consilierii județeni au aprobat, miercuri, documentația care stabilește varianta finală a parteneriatului în cadrul căruia se va ridica noul Institut Regional de Oncologie Timișoara. Prin această documentație a fost stabilită partea de finanțare pe care CJT o va acoperi în cadrul acordului, dar este confirmată și finanțarea unității medicale. Lucrările efective ar urma să înceapă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a aprobat partea de finanțare care o va suporta în cadrul Institutului de Oncologie. Lucrările, demarate în septembrie
Cu prilejul evenimentelor organizate în cadrul Zilei Timișoarei – Timișoara City Celebration, desfășurate în perioada 31 iulie – 3 august 2026, Societatea de Transport Public Timișoara adaptează programul de transport public pentru a facilita deplasarea participanților. Astfel, în fiecare dintre cele patru seri, vor fi introduse curse suplimentare după ora 00 pe următoarele linii: 1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Programul de circulație al mijloacelor de transport în comun va fi prelungit cu ocazia Zilei Timișoarei
În dimineaţa zilei de miercuri, 29 iulie, s-a stins din viaţă fostul primar al comunei Giarmata, Gavril Roşianu. Acesta a condus destinele comunei din apropierea Timişoarei timp de 12 ani. Anunţul decesului fostul primar a fost făcut de Primăria Giarmata. “Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a domnului Gavril Roșian, fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit fostul primar al comunei Giarmata, Gavril Roşianu
Comisarii Gărzii de Mediu Timiș au efectuat un control pe șantierul stadionului aflat în lucru pe Calea Buziașului, ca urmare a sesizărilor formulate de cetățeni și apărute în presa locală privind modul de gestionare a deșeurilor. Ca urmare a verificărilor efectuate în teren au fost constatate o serie de neconformități. Deșeurile provenite din activitatea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul stadionului LEGO a fost amendat cu 50.000 de lei pentru neregulile de pe șantier, în urma unui control al Gărzii de Mediu Timiș
Lista șantierelor ample din Timișoara sporește din această săptămână cu încă unul. Municipalitatea timișoreană a semnat contractul pentru execuția lucrărilor în zona Piața Mocioni – Kuttel. Investiția municipalității prevede transformarea a peste 26.000 de metri pătrați într-un spațiu urban modern și mai verde, cu zone pietonale extinse, piste pentru biciclete, transport public prioritar și o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările de regenerare urbană a Pieței Mocioni. A fost semnat contractul de execuție
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.