Primăria Timișoara judecă situații similare cu unități de măsură diferite. Profesorilor și elevilor de la Liceul de Arte li s-a permis să facă mofturi doi ani, pentru că n-au vrut să se mute din centrul orașului, în timp ce profesorilor de la Colegiul Tehnic de Vest li se spune, mai mult sau mai puțin pe ocolite, că oricum școala lor e în drum spre desființare.
Inca „verde” pentru biciclete in Piata Victoriei si strada Alba Iulia
Bicicliștii au încă „verde” să circule prin centrul Timișoarei. Vacanța i-a dat peste cap lui Nicolae Robu proiectul care interzicea pedalatul în Piața Victoriei și pe strada Alba Iulia în intervalul orar 18-22, din mai până în octombrie. Acesta a căzut marți la vot, pentru că n-au fost destui consilieri care să fie în favoarea lui.
Parcarea in buricul targului va costa trei lei pe ora
Gata cu boieria la parcare în centrul Timișoarei. Dacă vor să-și lase mașinile în parcările cu bariere, care au fost gratuite în ultimele luni, șoferii trebuie să plătească trei lei pe oră.
In sfarsit, abonatii Cosmote pot plati parcarea prin SMS
La patru luni și jumătate de când există TimPark, șoferii cu abonamente Cosmote pot plăti, în sfârșit, parcarea prin SMS. Până acum, serviciul nu era disponibil decât pentru celelalte două rețele de telefonie mobilă.
E oficial: Liceul de Arte pleaca din centru si se muta in Iosefin
Proiectul de hotărâre privind mutarea Liceului de Arte în locul Colegiului Tehnic de Vest a trecut, marți, cu 15 voturi. Singurii care s-au opus, așa cum anunțaseră de altfel, au fost consilierii PDL. Colegiul Tehnic va funcționa, din toamnă, în fosta școală generală 9, de pe Rebreanu, acolo unde artiștii nu au vrut să se mute încă de acum doi ani.
Robu a declarat oficial razboi penelor de curent ale Enel
Primăria Timișoara va încheia un nou contract cu Enel, pentru furnizarea energiei electrice. Desele întreruperi și bezna care domnește, în fiecare seară, pe multe străzi din oraș, uneori chiar și în Piața Victoriei, au dus la introducerea unei noi clauze care obligă Enel să intervină imediat, nu în… 24 de ore!
Pana in octombrie, restrictii de circulatie in Balcescu
Șantierul din Piaţa Bălcescu va începe în următoarea săptămână, iar lucrările vor dura până la începutul lunii octombrie. Vor fi instituite restricţii de circulaţie atât pentru maşini, cât şi pentru tramvaie. Primarul Nicolae Robu spune că rutele ocolitoare vor fi anunțate în această săptămână.
Liga I – Velcea si ai lui, spaima campionatului!
„Botșănii” au un debut de sezon peste așteptări. După ce în runda inaugurală au rezistat eroic, în zece oameni, în fața CFR-ului, acum au turnat gaz peste supărarea Mediașului din prima etapă, câștigând primul meci în Liga I. Nu la fel se poate spune despre Gaz Metan, care a ratat startul, rămânând cu zero puncte după două meciuri.
La Timisoara vine din nou MRU
Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, este aşteptat în judeţul Timiş la sfârşitul acestei săptămâni. Fostul premier a fost şi luna trecută într-o vizită de două zile în capitala Banatului. Programul oficial nu este încă stabilit în detaliu.
Concert de orga si donatii pentru Maria Radna
Pe 1 august, Biserica Millenium din Timișoara este gazda unui concert de binefacere în beneficiul lucrărilor de restaurare la bazilica de pelerinaj din Maria Radna. Restaurările au fost începute în primăvară și urmează să se încheie peste doi ani. lucrările urmând a se derula timp de doi ani.
Muia si Lata nu vor Politehnica Timisoara in Liga a IV-a
Deşi ecuaţia participării Politehnicii Timişoara în Liga a IV-a părea rezolvată, lucrurile s-au complicat în ultimele zile. Spartak Gottlob a anunţat că nu mai vrea să continue, urmată de Bega Belinţ, care şi-a anunţat retragerea din motive financiare. În aceste condiţii, Politehnica avea asigurată participarea în cea de-a patra ligă, dar, din câte se pare, un primar cunoscut mai degrabă pentru aventurile sale sexuale şi un personaj comparat adesea cu Mircea Sandu nu sunt de acord.
Spitalul Judetean, controlat de Ministerul Sanatatii pe motiv de Clostridium
Agitație maximă la Spitalul Județean Timișoara, unde corpul de control al Ministerului Sănătăţii face, de mai multe zile, verificări. Acestea au survenit după ce, la sfârşitul lunii trecute, un bărbat a murit din cauza unei infecţii contractate pe timpul spitalizării.
CL voteaza licitatia pentru terasa din Parcul Copiilor / FOTO
În Parcul Copiilor va apărea, în curând, prima terasă. Asta, dacă aleșii locali votează marți proiectul referitor la licitația care urmează să fie organizată și, apoi, dacă se va găsi repede un câștigător al acesteia. Pe meniu se vor regăsi merdenele, prăjituri, înghețată și sucuri, iar pentru părinți, eventual, bere fără alcool.
Intreruperi de curent
Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. I. Roată, Pomiculturii, I. Velceanu, Molidului, Ialomița, Calea Martirilor nr. 33, sc. B, orele 9 – 15; Parța,orele 9 – 12; Sinersig (Casa de Copii-Direcția Asistență Socială), Sângeorge, orele 8 – 16; Balint (gara CFR), orele 8 – 22; Comloșu Mic (p), Bulgăruș…
Jumatate de oras, fara apa calda
Colterm anunță că, din cauza unor lucrări de reîntregire a reţelei termice primare din zona Michelangelo, va opri marți, până la ora 22, furnizarea apei calde la punctele termice 6, 7A, 7B, 7C, 3TR, 4TR, 12, 13, 13A, 15, 18, SIRET, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 58, 59, 91, 92, 93, 94,…