Stirile din ziua: 1 iulie 2013

Pericol in strada: Consumatorii de droguri injectabile raman fara seringi

Pericol in strada: Consumatorii de droguri injectabile raman fara seringi

Centrele deschise în sprijinul persoanelor dependente de droguri au rămas fără finanțare. În țară sunt doar patru astfel de centre, din care unul la Timișoara. Programul „Seringa sterilă vs. HIV”s-a desfășurat timp de 36 de luni și s-a încheiat la 30 iunie. Încetarea lui ar putea avea consecințe dramatice. Ministerul Sănătății se spală însă pe mâini de această situație.

Senatorul Ilie Sarbu isi face cabinet parlamentar la 100 de kilometri de colegiul sau

Senatorul Ilie Sârbu vrea să fie mai aproape de cetățeni. Nu neapărat de localitățile din estul extrem al Timișului, pe care îi reprezintă în parlament, dar totuși aproape. Măcar de Timișoara. El participă, luni, la deschiderea cabinetului parlamentar din Giroc, dar și la inaugurarea unui „business park” al fraților Cristescu.

Primaria Timisoara nu a platit palmierii plantati in centrul orasului!

Prezentați drept o mare realizare în materie de peisagistică în Timișoara, palmierii „lui Robu” n-au fost încă achitați. Deși primarul susține că arborii au costat 10.000 de euro, cei de la Horticultura spun că prețul unui palmier este de 145 euro. La 40 de bucăți, suma totală este de 5.800 de euro și, oricum, aceasta n-a fost încă plătită.

Thassos, insula de smarald a Greciei / FOTO

Insula de smarald a Greciei, cum mai este numită Thassos, este în această vară una dintre destinaţiile de vis pentru concediu. Aceasta pentru că e un loc unde se găseşte câte ceva pentru toate gusturile: mare şi munte în acelaşi peisaj, păduri de un verde viu ce coboară prin nisipul strălucitor până în apele albastre, plaje liniştite şi curate, înconjurate doar de taverne tradiţionale, dar şi locuri unde distracţia ţine până în zori.

șoferi

Mai multe troleibuze pe liniile 15 si 16

În vederea evitării aglomeraţiei pe rutele 15 şi 16, Regia Autonomă de Transport suplimentează numărul de troleibuze. Astfel, de la 1 iulie, de luni până vineri, pe aceste linii vor circula nouă troleibuze, la un interval de 7-12 minute, de dimineaţă până la ora 20. De asemenea, în zilele de sâmbătă vor fi şase troleibuze

iÎntreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel a programat, luni, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Emil Racoviță (p), Euripide (p), Matei Millo (p), N.D.Cocea (p), Humulești (p), orele 9 – 16; Săcălaz (Radiomunicații), orele 9 – 16; Jimbolia (str. A. Iancu, T. Vladimirescu), Cenad (p), orele 10 – 15; Margina (p), Breazova, Coșava, Curtea, Românești (mănăstire),

Top