Coifan si Ardelean il sprijina pe Fenechiu

Liberalul Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Colegii lui de partid de la Timișoara spun că sentința are tentă politică și că Fenechiu era un profesionist de înaltă clasă.

Decizia a fost dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După aflarea sentinţei, Relu Fenechiu a demisionat din funcția de ministru al Transporturilor. Plecarea sa e privită cu tristețe de liberalii timișeni, care cred că Fenechiu a fost unul dintre cei mai buni demnitari pe care i-a dat vreodată PNL. „Relu Fenechiu este unul dintre cei mai buni miniştri pe care PNL îi are. Este un om cu care am lucrat în diverse campanii electorale şi diverse proiecte ale PNL. Este un manager de calitate şi un om puternic din PNL. Îmi exprim toată susţinerea faţă de ministrul Fenechiu şi proiectele pe care le are în desfăşurare. De când a venit la minister, oamenii de acolo spun că în sfârşit se simte că ministerul lucrează”, a declarat senatorul Ben-Oni Ardelean.

„Am înţeles că era vorba despre o speţă mai veche. Justiţia îşi are mersul ei. Din câte am înţeles, decizia mai poate fi atacată. Eu zic că decizia are şi tentă politică. Nu întâmplător s-a dat verdictul acesta acum când guvernul chiar s-a pus în mişcare şi îşi face treaba”, ne-a spus Viorel Coifan, unul dintre simbolurile PNL Timiş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

zet a spus: (iulie 13th, 2013 at 19:52 )

Am inteles oamenii simpli care l-au sustinut pe Becali.Greu, dar i-am inteles.Oameni simpli care sustin un infractor .Dar sa fii senator,sa fii „unul din simbolurile”PNL si sa o dai pe „tenta politica” este de neinteles.Rezultatul :un partid politic (pe care l-am votat)care a dat un deputat si un ministru infractori.Parca infractori se numesc cei care merg la inchisoare in urma unor sentinte judecatoresti .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

A fost semnat contractul pentru Institutul Oncologic Timișoara

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea Institutului Regional de Oncologie Timișoara. În acest condiții, poate demara construcția pentru acest obiectiv medical important. Timișoara va deveni cel mai important centru din vestul României pentru tratarea cancerului. A fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru Institutul Oncologic Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea Institutului Regional de Oncologie Timișoara. În acest condiții, poate demara construcția pentru acest obiectiv medical important. Timișoara va deveni cel mai important centru din vestul României pentru tratarea cancerului. A fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru Institutul Oncologic Timișoara
Discutată săptămâna trecută în plenul Consiliului Judeţean Timiş, posibilitatea de a plăti din bugetul județului incinerarea unor oi din cadrul unui focar de pesta micilor rumegătoare existent la o crescătorie privată a devenit realitate marți. Consilierii județeni au aprobat alocarea de la bugetul județean a sumei de 50.000 de lei pentru a se realiza incinerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș scoate din buzunarul propriu bani pentru a incinera oile unei ferme private din Giulvăz
Duminică, 9 august, între orele 19.00 și 21.00, are loc o nouă ediție a programului „Turist la tine acasă”, organizată prin proiectul Timișoara Free Tours, de către Asociația Turism Alternativ. De această dată, participanții vor descoperi o față mai puțin cunoscută a orașului, în cadrul turului tematic „Timișoara secretă: legende, mistere și simboluri”. Punctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
Artistul vizual Costin Brăteanu sub curatoriatul lui Robert Șerban va prezenta la Muzeul Apei Timișoara, în perioada 4 august – 12 septembrie, expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”. Lucrările realizate în tehnică mixtă au fost create pe parcursul unor simpozioane de creație desfășurate la Kusadasi, Volčji Grad, Beli Kamen, Kostolac, Isverna, Petrinzel, Banja...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Apei are loc expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”
Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.