Primaria incepe controale in curtile oamenilor dupa caini nesterilizati

Legea eutanasierii câinilor fără stăpân a fost adoptată săptămâna trecută, dar până când ea ajunge să fie promulgată, reprezentanţii primăriei vor începe verificarea câinilor din gospodăriile timişorenilor. Dacă patrupedele nu sunt sterilizate, se va trece la amenzi.

sterilizare-caini1

Până va fi promulgată noua lege care permite eutanasierea câinilor fără stăpân care nu sunt adoptaţi în 14 zile de când ajung în adăposturi, autorităţiile locale vor pune în practică hotărârea de consiliu local adoptată în primăvara acestui an. Potrivit acesteia, trebuie sterilizaţi atât câinii ridicaţi de pe stradă, cât şi câinii fără pedigree din gospodăriile timişorenilor. Termenul de şase luni prin care stăpânii ar fi trebuit să îşi sterilizeze patrupedele a expirat şi urmează să se treacă la amenzi. Acestea au fost stabilite între 500 şi 1.000 de lei.

Primarul Nicolae Robu a anunţat că în perioada următoare se vor face verificări şi se va trece la amenzi. „Vom începe să mergem în toate casele să îi întrebăm pe oameni, iar cine ne minte, cine nu îşi declară câinii şi va fi prins va fi sancţionat şi va fi sancţionat la maximum permis de lege. Deocamdată hotărârea noastră de consiliu este valabilă până când este promulgată noua lege. Din 15 septembrie se pot aplica amenzi, deja suntem în perioada în care putem aplica amenzi. Vom face echipe care vor merge în zonele de case în primul rând. De aici începem. Acest lucru se va întâmpla în perioada imediat următoare, ne vom organiza şi vom face asta. Şi le dăm un termen să vină la sterilizat”, a spus primarul. Robu crede că majoritatea câinilor de pe străzile oraşului provin din gospodăriile timişorenilor şi nu din aproprierea Timişoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Dorell a spus: (septembrie 17th, 2013 at 22:57 )

Va invit sa cititi si „solutia americana la problema cainilor vagabonzi”, prezentata de doctorul Terhes din Los Angeles:

http://www.ziarulactualitatea.ro/primplan/solutia-americana-la-problema-cainilor-vagabonzi/

Dan a spus: (septembrie 18th, 2013 at 10:33 )

Bravo Dorell asta solutie reala!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian

Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al departamentului pentru relaţia cu mediul preuniversitar din UVT, a fost cooptat în echipa ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, urmând să fie consilier al ministrului pentru învățământul preuniversitar. Numirea în această funcţie a lui Marin Popescu a fost făcută pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în inima Ardealului. Week-end-ul trecut, la Cluj-Napoca, s-a disputat turneul pentru promovare în Divizia A1, la masculin. În urma celor trei zile de concurs, CSU Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Cluj-Napoca au obținut biletele pentru prima ligă. Echipa bănățeană...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Reprezentanții CNAIR și-au dat acordul pentru partea de documentație a viitorului pasaj care va fi ridicat la intersecția dintre Centura de ocolire a Timișoarei și drumul comunal spre Urseni. Pasajul va avea lungimea totală de 550 de metri. Comisia Tehnico-Economică (CTE) a CNAIR S.A a avizat Studiul de Fezabilitate pentru realizarea pasajului denivelat pe DC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasajul denivelat de la intersecția drumului spre Urseni și Centura Sud a fost aprobat de CNAIR

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al departamentului pentru relaţia cu mediul preuniversitar din UVT, a fost cooptat în echipa ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, urmând să fie consilier al ministrului pentru învățământul preuniversitar. Numirea în această funcţie a lui Marin Popescu a fost făcută pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian
Lucrările care vor transforma total zona Piața Traian și străzile adiacente au demarat. Viceprimarul Ruben Lațcău a prezentat o serie de imagini cu muncitorii lucrând chiar în Piața Traian. Acolo putem vedea mai multe imagini cu utilaje și muncitori care lucrează la demontarea și transportul pietrei cubice din Piața Traian. Lucrările se vor desfășura etapizat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat primele lucrări la reabilitarea zonei Piața Traian/FOTO
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș anunță că, în contextul Sărbătorilor Pascale, calendarul de plată privind indemnizațiile de șomaj și primele, a fost modificat. Astfel, toți beneficiarii înregistrați vor primi indemnizațiile de șomaj și primele înainte de data de 12 aprilie 2026. Această măsură a fost adoptată pentru a veni în sprijinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Indemnizațiile de șomaj se plătesc mai devreme, înainte de Paști
Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în inima Ardealului. Week-end-ul trecut, la Cluj-Napoca, s-a disputat turneul pentru promovare în Divizia A1, la masculin. În urma celor trei zile de concurs, CSU Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Cluj-Napoca au obținut biletele pentru prima ligă. Echipa bănățeană...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei
Există momente care rămân marcante pentru identitatea unei instituții, iar victoria răsunătoare a echipei de fotbal fete a plasat „Școala 24” într-o galerie selectă a campioanelor județene. Fetele au cucerit recent titlul de campioane județene la fotbal pentru al patrulea an la rând, în cadrul Cupei ING (Olimpiada Națională a Sportului Școlar). Palmaresul impresionant al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De neînvins. Fetele de la Gimnaziala 24, imperiale și în competiția de fotbal
Partidul Național Liberal  are pregătite două opțiuni în cazul în care PSD decide să rupă coaliția guvernamentală, a declarat luni, pentru RFI, europarlamentarul și vicepreședintele PNL, Gheorghe Falcă. Falcă a mai spus că președintele Nicușor Dan este ”de partea bună a lucrurilor” și afirmă că vizita liderului PSD, Sorin Grindeanu, la Bruxelles a fost ”un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gheorghe Falcă despre opțiunile PNL, dacă PSD rupe coaliția: “Ori facem un guvern minoritar, ori lăsăm PSD să guverneze”
În weekend, la Sânnicolau Mare, au fost marcaţi 145 de ani de la naşterea lui Béla Bartók, considerat de mulţi cel mai important compozitor maghiar din istorie. La eveniment a fost prezent şi ministrul Culturii, András Demeter. Béla Bartók a fost omagiat prin depuneri de coroane la cele două monumente dedicate lui, dar și printr-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare au fost aniversaţi 145 de ani de la naşterea marelui compozitor Béla Bartók
Primăria Timișoara semnează cu ADR Vest și ultimul din seria de contracte de finanțare din bani europeni promovate pe repede înainte în ultimele zile. După cele pentru inelul 2 de circulație și cel pentru Magistrala Verde de pe Calea Șagului, acum a venit la rând cel pentru susținerea finalizării unui proiect vechi încă de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește 68 de milioane de lei fonduri europene Regio Vest pentru finalizarea Centrului MultipleXity
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.