Liberalii au stricat cvorumul, Stoia promite mobilizare pe viitor

Doi liberali l-au făcut mare pe PP-DD-istul Petrică Folică. Voturile lui Radu Dimeca și Grigore Grigoroiu ar fi putut înclina decisiv balanța și ar fi permis PSD să cumpere imobilul de pe Splaiul Vladimirescu, pentru numai 100.000 de euro. Cei doi erau plecați din țară, dar viceprimarul Traian Stoia promite o mobilizare exemplară a USL la viitorul plen.

stoia 02

Clădirea de pe Splaiul Tudor Vladimirescu nr. 26 a aparţinut ADP, care a prezentat facturi conform cărora a investit acolo peste 700.000 de lei. Conform unui evaluator independent însă, imobilul nu costă mai mult de 441.000 lei, sumă pentru care PSD ar fi putut să cumpere spațiul în care își desfășoara activitatea filiala Timiș. Proiectul nu a trecut, deoarece consilierul PP-DD Petrică Folică a votat împotrivă.

Viceprimarul Traian Stoia spune că, de fapt, nu votul lui Folică e problema. „USL are o mare problemă, pentru nu reuşeşte să îşi mobilizeze consilierii la vot. Acest lucru este intolerabil şi va trebui ca, în perspectivă, să avem o discuţie, pentru că nu se poate ca anumiţi consilieri să dea din an în paşte pe aici sau să condiţioneze prezenţa la şedinţe de informare privind tematica cu o lună înainte. Faptul că un domn de la PP-DD a votat împotrivă este absolut normal şi democratic. Este părerea dânsului şi a şi argumentat-o. Nu am să îi reproşez nimic. Trebuie ca la următoarea şedinţă să avem grijă să fim suficienţi”, susține Stoia.

„Cvorumul” USL de la ultimul plen al CL nu a fost îndeplinit din cauza liberalilor Radu Dimeca și Grigore Grigoriu. Cei doi au fost plecați din țară, iar colegii lor ar fi trebuie să știe că nu pot ajunge la ședința extraordinară. Dimeca era plecat la Bruxelles, unde participa la o expoziție de utilaje, iar Grigoroiu era în China, într-o deplasare cu Casa Studenților, care a durat două săptămâni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

ciprian a spus: (septembrie 26th, 2013 at 17:29 )

„USL are o mare problemă, pentru nu reuşeşte să îşi mobilizeze consilierii la vot. Acest lucru este intolerabil şi va trebui ca, în perspectivă, să avem o discuţie, pentru că nu se poate ca anumiţi consilieri să dea din an în paşte pe aici sau să condiţioneze prezenţa la şedinţe de informare privind tematica cu o lună înainte”

ne place cum gandeste stoia…pai ce ba hahalelelor! tre sa stiti voi ce votati? nu ajunge ca stiu eu?? ba..eu v-am facut, eu va omor ma!!!

cam asa suna asta

jurca a spus: (septembrie 26th, 2013 at 17:31 )

cum poti acuza un conilier local ca cere din timp informatii despre ce va urma sa voteze? pai nu asta ar trebui sa faca? stoia ne arata ca si-a scapat pt un moment „turma” din ochi? pune bata pe ei?

andrada a spus: (septembrie 26th, 2013 at 17:32 )

suparat rau stoia ca nu i-a iesit tunu..nu-i nimic..nu-i tarziu…mai vine un plen..si inca unu si inca unu..si tot asa…tot ce vrea el face, ca doar el e sef in primarie

sanduca a spus: (septembrie 26th, 2013 at 17:52 )

vb antevorbitorului meu, oricum plenurile se fac numai pt smenurile unora si se pare ca stoia ii bate rau de tot pe restu..adica el ia grosu si restu firimituri

Un contribuabil a spus: (septembrie 27th, 2013 at 08:31 )

PMT = LA COSA NOSTRA
P.S. Doar ca fata de adevaratii mafioti,care in primul rand aveau ONOARE ,astia de aici sunt niste cocalari amarati specializati pe gunoaiele,pardon,bugetul,primariei.

cosa nostra.. a spus: (septembrie 27th, 2013 at 11:03 )

daca PMT e cosa nostra, atunci stoia e nasu`

hai ma!!! a spus: (septembrie 27th, 2013 at 11:23 )

chiar asa? sa declare public stoia ca ii „rupe” pe aia care cer informatii inainte de sedinte? cred ca s-a uitat la prea multe filme…de ce nu se sesizeaza cineva cand astfel de declaratii ajung in spatiul public? dar oare pt ce au fost alesi consilierii? sa vina unu si sa le impuna cu sa voteze?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua

SCM Politehnica Timișoara înfruntă Corona Brașov, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:00. Partida are loc la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Jocul contează pentru etapa a doua, iar ambele echipe vin după insuccese pe teren propriu în prima rundă. Echipa viola a cedat în fața celei din Tg. Mureș (72-78), în vreme ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș
Bursa locurilor de muncă de la Timișoara a ajuns vineri într-o locație nouă, un probabil mai aproape de cei care caută o slujbă. Acțiunea a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, dar de această dată la Complexul de Servicii Sociale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes pentru Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată în Kuncz. Peste o sută de persoane au fost selectate pentru angajare
Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă rolul de pilon al inovării aplicate în cadrul Salonului Internațional „Traian Vuia” 2026, unde participă cu zece invenții orientate strategic către transferul tehnologic. Evenimentul readuce în prim-plan ideea că cercetarea academică își găsește adevărata valoare atunci când părăsește laboratoarele pentru a rezolva probleme reale ale societății și industriei. Proiectele propuse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovare pentru lumea reală: Cele zece tehnologii cu care UPT cucerește Salonul „Traian Vuia”
Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT
Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare
O serie de necesități de finanțare urgente, apărute ca urmare a încheierii PNRR și a ajungerii unor proiecte la termenul limită, vor trebui acoperite de Consiliul Județean Timiș în perioada viitoare. Iar acestea vor fi finanțate din creditul pe care administrația județeană o are la dispoziție în urma unui contract cu o bancă, astfel vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
Municipalitatea timișoreană urmează celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri și demarează anchete în traficul rutier, dar și în circulația pietonală și velo. De asemenea, se vor face cercetări despre utilizarea transportului public din oraș și din zona metropolitană. Cercetarea se face pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), instrumentul de bază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să afle cum circulă cetățenii din oraș și din zona metropolitană
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.