Maternităţile din Timiş au rămas fără vaccin antihepatic. Stocurile Direcţiei Judeţeane de Sănătate Publică sunt și ele epuizate, așa că mamele merg la Reșița sau Caransebeș, pentru a-și vaccina pruncii. Singura speranță rămâne Ministerul Sănătății, care urmează să trimită niște doze până la finalul anului.
Bebeluşii trebuie să fie imunizaţi împotriva hepatitei B în termen de 24 de ore de la naştere. În lipsa vaccinului, alternativa este ca micuţii să primească serul la două luni, când se fac celelalte vaccinări. „Acest vaccin care se face în maternităţi la nașterea copilului și după aceea la două luni nu se mai găsește în momentul de faţă în farmaciile DSP și nici în unităţile sanitare. Imunizarea intră in programul naţional obligatoriu de vaccinare, iar cantitatea necesară de vaccin pentru ultimul trimestru din an urmează să vină”, spune Dana Șpac, purtătorul de cuvânt al DSP Timiș.
În lipsa vaccinului, mulţi părinţi merg cu bebeluşii la spitalele din Reşiţa sau Caransebeş pentru imunizare. Acestea sunt singurele unităţi medicale din vestul României care mai au pe stoc câteva sute de doze de vaccin. „Au fost niște lucruri punctuale cu care i-am ajutat pe colegii noștri din Timiș. În momentul de faţă nu mai avem foarte multe doze pe stocul DSP, dar sunt arhisuficiente la nivelul spitalelor. Având in vedere faptul că rata de natalitate este foarte scăzută in vest, nu avem probleme și așteptăm de la București să vină o nouă tranșă de vaccin”, a declarat directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Caraș-Severin, Dragoş Luca.
Comentarii prin facebook