Stirile din ziua: 4 octombrie 2013

ACS Poli a „reusit” egalul cu lanterna rosie a Ligii I

ACS Poli a „reusit” egalul cu lanterna rosie a Ligii I

Nici vorbă de șase puncte în două meciuri cu codașele Ligii I pentru ACS Poli. Echipa lui Velcea n-a reușit să bată, pe teren propriu, Corona Brașov, echipă care făcuse un singur punct în nouă etape! Nici măcar revenirea lui Szekely, care s-a zbătut de unul singur în atac, n-a fost de ajuns, iar puținii spectatori au cerut demisia antrenorului.

stpt

Doua zile fara Expres 33

Expresul 33 va fi tras pe dreapta în acest sfârșit de săptămână. Această linie va fi suspendată timp de două zile, sâmbătă şi duminică, din cauza lucrărilor de asfaltare care se vor derula pe strada Ciprian Porumbescu. Reprezentanții RATT spun că, de luni, cursele liniei Expres 33 vor fi reluate conform programului afişat în staţii

Victor Ponta a dat liber la furat poporului PSD-ist

După ce a tras economia României în urma celei a Bulgariei (păzea Albania, venim!), după ce ne-a sărit din nou cu Schengen-ul, după ce a pregătit cu minuțiozitate cianurizarea țării, după ce … , lui Victor Ponta îi mai lipsea un singur lucru. Învățat și ăla de la turnătorul Dan Voiculescu, și anume încălecarea Justiției. Că doar zicea „Varanul” că degeaba ești la putere, dacă nu controlezi și Justiția.

Mircea Preunca, „omul perfect” pentru partidul lui Voiculescu

Mircea Preunca, fratele mult mai cunoscutului pedelist Daniel Preunca, a devenit vicepreşedinte al Partidului Conservator Timiş. Preunca pare a fi persoana ideală pentru partidul lui Dan Voiculescu. Ofiţer de securitate până în 1989, intrat apoi în SRI, Preunca este considerat un om pe care poţi pune baza dacă ai nevoie de informaţii despre cineva.

Liberalii din Timis vor politisti cu cititoare de carduri si permise suspendate pe viata

În plin scandal legat de adoptarea noului cod rutier, liberalii timișeni au tot felul de propuneri. Nicolae Robu vrea ca șoferii prinși cu alcoolemie mare să nu mai aibă niciodată dreptul de a se urca la volan. Asta, în timp ce deputatul Horia Cristian crede că polițiștii trebuie să fie dotați cu cititoare de carduri!

popoviciu

Popoviciu: „Robu minte cu nerusinare, vreau sa stiu ce urmeaza, ma da afara din oras?” / FOTO

Deputatul Alin Popoviciu i-a dat imediat replica primarului Nicolae Robu, care îl soma public să elibereze spaţiul de la Școala Generală nr. 30, după ce nu și-ar fi achitat chiria de jumătate de an. Popoviciu crede că e vorba de o răzbunare personală a liberalului și susține că e cu plățile la zi.

750.000 de lei amenda, pentru firma in al carei microbuz a murit soacra prefectului de Timis

Firma în microbuzul căreia și-a pierdut viața soacra prefectului de Timiș a fost amendată cu 750.000 de lei. La un an dupa accidentul din Germania, firma continuă să ducă oameni spre Germania, deși nu are nici în prezent licență de transport. Polițiștii au percheziționat sediul societății din Sânnicolau Mare, administratorul acesteia fiind cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Sta la nefamilisti, dar detine cinematograful Studio in centrul Timisoarei!

O timișoreancă cu domiciliul pe strada Polonă este proprietara imobilului în care funcționează cinematograful Studio! Femeia a împrumutat RADEF cu nu mai puțin de 200.000 de euro și, pentru că regia n-a plătit, a primit, în schimbul datoriei, ditamai clădirea din centrul Timișoarei.

Presedintele PNL Robu, atac frontal la o firma a familiei deputatului Alin Popoviciu

În calitate de președinte al PNL Timiș, primarul Nicolae Robu îl somează public pe deputatul PDL Alin Popoviciu, prin care îi cere să elibereze un spațiu închiriat la Școala Generală nr.30. Ciudată este abordarea, pentru că un lider de partid nu are, teoretic, treabă cu banii de chirie pe care îi încasează sau nu municipalitatea.

Servicii medicale egale pentru asigurati si neasigurati, in pachetul de baza

Cei care nu plătesc contribuţia pentru sănătate ar putea beneficia şi de serviciile medicale gratuite din pachetul de bază, la fel ca asiguraţii, nu numai de cele de urgenţă, cum se întâmplă acum. Aceasta este una dintre modificările aduse de Ministerul Sănătății în proiectul privind pachetul de servicii medicale aflat în dezbatere publică.

De ce nu poate fi demis Velcea de la ACS Poli

Apele sunt din ce în ce mai tulburi la ACS Poli. Relaţia între banca tehnică şi conducerea clubului a devenit încordată. Rezultatele foarte proaste, dacă e să omitem statisticile din jocurile de la începutul campionatului, au adus în discuţie inclusiv demiterea lui Valentin Velcea. Acesta pare însă să-și fi asigurat serios spatele, cu o clauză contractuală beton și nu se sfiește să-și declare acum nemulțumirea față de lotul pe care îl are la dispoziție.

Intreruperi de curent

În Timișoara nu sunt, vineri, întreruperi programate de energie electrică. Enel a stabiit că acestea vor avea loc în județ, după cum urmează: Zona Industrială Calea Șagului (Intercolor, Tudor Carn), Giarmata (Valeo), orele 9 – 16; Saravale, orele 8 – 10 și 15 – 17; Cralovăț, Răchita, Remetea, Lunca, Pădurani, Ierșnic, orele 9 – 18;

Top