Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 aprilie 2013
Cornel-Mircea Sămărtinean – declaraţie politică intitulată: „Regionalizarea – proiect marca USL”;
Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:
„Regionalizarea – proiect marca USL”
Regionalizarea sau reorganizarea administrativ-teritorială a ţării este o reformă legată de modul însuşi în care românii înţeleg viitorul nu doar al României, ci şi al Uniunii Europene.
Există mai multe dificultăţi care ar trebui abordate distinct şi cu toată atenţia. În primul rând, e vorba de o teamă a societăţii româneşti că ar putea fi vorba de o dezmembrare a ţării şi de abandonarea statului unitar aşa cum a fost el instituit după Primul Război Mondial. Temerile acestea nu ar trebui subestimate. Românii au fost educaţi timp de 4 generaţii în cultul statului centralizat unitar şi, în subsidiar, al victoriei istorice a naţiunii.
Instituirea zilei de 1 Decembrie 1918 ca sărbătoare naţională proiectează asupra subiectului regionalizării o mare suspiciune, alimentată însă nu de memoria autentică a actului de unificare politică, ci mai curând de imaginea ei construită de istoriografia comunistă. O recuperare a ambianţei autentice şi a spiritului care au dus la actul de la 1 decembrie 1918 ar fi de natură, dimpotrivă, să reabiliteze regionalizarea ţării şi să redescopere frumuseţea şi avantajele pe toate planurile ale diversităţii provinciale.
România, în ciuda eşecurilor evidente, continuă, în linii mari, o formă de administraţie centralizată preluată de la regimul comunist. O europenizare de fond a României ar pretinde însă o recuperare a propriilor tradiţii locale, un respect sporit pentru patrimoniu şi identităţi naţionale, un spirit menit să aşeze laolaltă ceea ce revanşa naţională de la 1918 a tins să separe.
Conform unui proiect de lege propus de USL, care întârzie a fi depus la Parlament, România ar urma să fie împărţită în opt regiuni, şapte care cuprind actualele judeţe din ţară, dar Bucureştiul şi Ilfovul împreună. Potrivit informaţiilor apărute în presă şi declaraţiilor unor lideri USL, vor fi create opt capitale de astfel de regiuni, alegerile se vor desfăşura o dată la patru ani, iar şeful regiunii, preşedintele, va fi ales pentru un mandat de patru ani, prin vot uninominal. Vor fi consilii regionale formate din 10-32 de consilieri, ajutate de doi vicepreşedinţi. Votul va fi direct pentru şefii de consilii judeţene, iar consilierii regionali vor fi aleşi pe liste.
Regionalizarea va prelua din atribuţiile Guvernului, dar şi din cele ale actualelor consilii judeţene, pentru că aici se vor găsi organismele intermediare pentru absorbţia de fonduri europene, vor fi principalii negociatori direct cu UE privind absorbţia de fonduri şi, de asemenea, vor putea institui taxe regionale şi multe acte delegate la nivelul regiunilor.
În ceea ce priveşte bugetul alocat acestui proiect, iniţiatorii propun următoarea distribuţie: 10% să preia administraţia centrală, 20% administraţia regională, 30% administraţia judeţeană şi 40% administraţia locală (comune, oraşe, municipii), motivând prin faptul că o regiune cunoaşte mai bine nevoile cetăţenilor, dezvoltă mai bine proiecte de importanţă regională. Referitor la atribuţiile pe care le vor avea preşedinţii de consilii judeţene şi cei de consilii regionale, acest proiect propune ca preşedintele consiliului judeţean să dezvolte proiecte de anvergură judeţeană limitate la teritoriul judeţului respectiv, în timp ce preşedintele de consiliu regional dezvoltă proiecte de anvergură regională.
Subiectul este unul controversat chiar şi în cadrul USL, în ciuda siguranţei de sine pe care o manifestă în mass-media liderii la vârf. Nu doar în PSD, dar şi printre militanţii PNL din ţară există militanţi care ar dori o altă împărţire administrativă, una care să ţină seama de interesele locale concrete.
În calitatea mea de deputat ales în circumscripţia electorală 37 Timiş, confirm faptul că Timişoara este un oraş european care are toate argumentele să fie capitală de regiune, fiind un oraş cu un uriaş potenţial economic şi cultural.
Judeţul Timiş este câştigător în ceea ce priveşte capitolul administraţie, infrastructură şi mediu de afaceri, fapt concretizat prin dezvoltarea unui mediu economic competitiv şi o capacitate mai bună de a gândi politici europene. Timişul se situează pe un loc fruntaş şi în ceea ce priveşte capitolul calitatea vieţii, fiind un judeţ cu un excedent de producţie. Timişoara este, cum le place bănăţenilor să spună, „fruncea acestei părţi de ţară”. A fost primul oraş românesc iluminat cu lămpi, dar şi primul oraş din Europa cu străzile iluminate electric. Înainte de toate însă Timişoara a fost primul oraş eliberat de sub comunism în decembrie 1989.
Timişoara este un loc cu oameni mândri, gospodari şi cu mare dragoste de tradiţie, care şi-a afirmat dintotdeauna importanţa strategică. Apropierea geografică de occident, alături de spiritul inovator fac din Timişoara un punct de atracţie pentru investiţiile străine venite din Austria şi Italia.
Înlocuirea judeţelor cu regiuni este o necesitate imperioasă, pentru a crea un alt decupaj administrativ-teritorial al dezvoltării economice şi sociale a României în deceniile viitoare. Politicile de dezvoltare teritorială ale Comisiei Europene sunt concepute pentru regiuni cu potenţial natural, economic şi uman. Finalitatea regionalizării presupune crearea unui alt cadru al dezvoltării economice şi sociale a ţării, obiectivul major al acestei dezvoltări fiind asigurarea unui standard de viaţă mai ridicat pentru populaţia regiunilor şi, la nivel agregat, pentru populaţia ţării.
În prezent, oricât încearcă să ne convingă USL, ideea regionalizării nu este clară. Aş spune chiar că harta regionalizării este o nebuloasă pentru mulţi, deşi ea ar trebui să fie mai mult decât o chestiune administrativă, ea afectează raportul de putere. Este evident că există o bursă a baronilor locali şi a celor care vor să extragă capital politic din acest proiect. Şi nu doar capital politic pentru USL, ci şi capital de imagine pentru anumite personalităţi, ce-şi doresc vizibilitate maximă cu efort minim.
Comentarii prin facebook