Ponta s-a dus in America sa se intalneasca cu Badea si Gadea

Mult mediatizata vizită de trei zile a premierului Victor Ponta în Statele Unite a luat sfârșit. Ea nu a fost încununată ulterior de prezența la summit-ul Consiliului European, așa cum și-o dorea premierul, președintele Traian Băsescu trăgându-i preșul de sub picioare.

ponta biden

Prezentată de propaganda „varano-pontistă” drept un eveniment epocal, comparabil eventual cu primul pas pe Lună al lui Neil Armstrong, vizita premierului Victor Ponta în Statele Unite a fost, în cele din urmă, un mare fâs. Sau un mic exercițiu de imagine. Cel mai important eveniment a fost întâlnirea cu vicepreședintele american Joe Biden. Presa n-a avut acces la întâlnire, Biden n-a dat declarații ulterior, iar întrevederea n-a fost marcată pe site-ul Casei Albe. Într-un birou alăturat, fără sa aibă ceva anume în program, președintele Barack Obama nu s-a obosit să-și salute oaspetele.

În rest, Ponta a jucat baschet cu Ghiță Mureșan, s-a întâlnit cu personaje de rangul II sau III din mai multe companii americane, fără să semneze vreun document. S-a mai întâlnit și cu câțiva pastori neoprotestanți, adunați de Mihai Gâdea, pentru a contrabalansa protestele anti-Roșia Montană organizate chiar și la Washington. Și asta fiindcă diaspora românească din SUA încă face alergie la cuvântul PSD. A mai fost la Muzeul Memorial al Holocaustului, unde probabil a trebuit să-și prezinte scuze în numele lui bunului prieten Dan Șova. În rest, a fost prezent la câteva talk-show-uri ale televiziunilor românești, printre care și (atenție!) B1. Evident, cel mai bine s-a simțit însă cu Mircea Badea și Mihai Gâdea, exponenți de bază ai „fabricii de zombi” a lui Dan Voiculescu, așa cum a catalogat instituția în cauză de chiar fostul lor amic, Oreste. Evident, printre alte caterinci, n-au uitat să pomenească de subiectul lor cel mai drag: procurorul Papici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

rad-srb a spus: (octombrie 24th, 2013 at 21:23 )

poate o vrut sa se pocaiasca sa intre si el in oastea domnului,vai si amar de capu lui ce am ajuns sa ne conduca un tigan din bucale,banateni trezitiva pana nu ne desfinteaza mitici!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul meci acasă și nevoia disperată de victorie

Baschetbaliștii alb-violeți joacă ultimul meci pe teren propriu, în sezonul regular al Ligii Naționale. SCM Politehnica Timișoara este gazdă pentru FC Argeș, miercuri, 15 aprilie, de la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Alb-violeții au nevoie de victorie, pentru a păstra șanse reale de calificare în play-off. În clasament, Argeșul este pe locul al patrulea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci acasă și nevoia disperată de victorie
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Suntem în Lunea Albă! Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată

Luni este prima zi a Săptămânii Luminate, iar în cea de-a doua zi de Paşte se respectă tradiţii şi obiceiuri păstrate din timpuri străvechi. Potrivit superstițiilor, în această perioadă porțile Raiului sunt deschise și este interzis să desfășori mai multe activități. Lunea Albă este prima zi după Duminica Învierii Domnului. Este zi de rugăciune, sărbătoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Suntem în Lunea Albă! Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luni este prima zi a Săptămânii Luminate, iar în cea de-a doua zi de Paşte se respectă tradiţii şi obiceiuri păstrate din timpuri străvechi. Potrivit superstițiilor, în această perioadă porțile Raiului sunt deschise și este interzis să desfășori mai multe activități. Lunea Albă este prima zi după Duminica Învierii Domnului. Este zi de rugăciune, sărbătoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Suntem în Lunea Albă! Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată
Baschetbaliștii alb-violeți joacă ultimul meci pe teren propriu, în sezonul regular al Ligii Naționale. SCM Politehnica Timișoara este gazdă pentru FC Argeș, miercuri, 15 aprilie, de la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Alb-violeții au nevoie de victorie, pentru a păstra șanse reale de calificare în play-off. În clasament, Argeșul este pe locul al patrulea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci acasă și nevoia disperată de victorie
Luni, în a doua zi de Paște, în jurul orei 10:00, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident feroviar în comuna Peciu Nou. A fost alertat Detașamentul 2 Pompieri Timișoara si la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului, iar șansele de supraviețuire sunt minime. UPDATE: Victima a decedat
Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea, vine în ţara noastră şi cu o serie de tradiţii şi superstiţii. După întoarcerea de la biserică, când Sâmbăta Mare a devenit deja Duminica Paştelui, se respectă obiceiul ca, din coşul cu bucate sfinţite la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima zi de Paște! Tradiţii şi superstiţii la români
Traseul de circulație a vaporașelor din Timișoara va fi modificat temporar săptămâna viitoare. Din cauza lucrărilor la Podul Muncii, navele vor întoarce la Podul Dragalina, urmând ca două stații vor fi suspendate. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că circulația vaporașelor de pe Bega va fi modificată în perioada 14–17 aprilie, ca urmare a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua săptămână aduce un traseu mai scurt pentru vaporașele de pe Bega
A intrat cu mașina direct într-o casă. Bilanțul este grav, un mort și patru răniți. S-a întâmplat în duminica de Paște în Banat! În cursul acestei dimineți, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier în localitatea Căvăran, comuna Constantin Daicoviciu. La locul evenimentului s-au deplasat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal în prima zi de Paște! Alte patru persoane sunt rănite
Comunitatea din Ghizela va avea un nou pod pe DJ 609A. Consiliul Județean Timiș a a aprobat documentația necesară realizării investiției care va fi realizată în comuna unde se află deponeul de gunoi al județului. Actualul pod are o stare tehnică ce nu mai asigură condiții minime de siguranță pentru circulație. Expertiza realizată a încadrat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghizela se va face un nou pod pe DJ 609A
După un an cu investiții serioase în echipă, cu jucători aduși pe salarii mari, SCM Poli este față în față cu o săptămână foarte importantă, în care își poate trece în cont un trofeu intern! Este de menționat că patru echipe ce au scris istorie în handbalul românesc se vor întâlni în Turneul Final 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna Luminată a handbalului timișorean?!
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2026 adresată Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. „Pe Isus Hristos, Tatăl, l-a înviat din morți” (cf. Galateni 1,1) Fundamente ale credinței în învierea lui Isus, hrană pentru suflet. Preacucernici părinți, dragi credincioși, Hristos a înviat! Prin harul lui Dumnezeu am ajuns să trăim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paști a PS Ioan Călin Bot, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.” (Matei 17,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Sfintele Paşti (2026) – ÎPS Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.