De luni, pe linia 33 intra in teste un autobuz electric

Timișorenii pot testa de luni primul autobuz electric destinat transportului în comun. Acesta va circula pe linia 33 și va putea fi testat timp de o lună. Călătorii sunt așteptați să-și exprime părerea despre acest mijloc de transport în comun.

autobuzul electric

Reprezentanţii CEFIN şi autorităţile locale au semnat un acord prin care, la Timișoara, va fi testat, în premieră, un autobuz electric. „Cefin ne pune la dispoziţie două autobuze. Unul va fi în trafic timp de 30 de zile, pentru a fi testat, şi al doilea care va putea fi studiat. Aceste autobuze sunt fabricate de compania BYD. Nu vrem să mai cumpărăm autobuze cu motor termic, ci numai cu motor electric”, a spus primarul Nicole Robu. Reprezentanţii RATT explică de ce o astfel de investiție este mult mai rentabilă. „Investiţiile legate de sistemul de transport electric sunt de lungă durată. Pe de o parte, mentenanţa este mult mai redusă, iar pe de altă parte, achiziţia ca atare presupune un efort financiar mai mare din partea municipalităţii”, a declarat directorul regiei de transport, Ioan Goia.

Suntem gata să probăm că acest autobuz aduce o economie de peste 300.000 de euro faţă de un autobuz cu motor cu ardere internă în timp de zece ani. Printr-o finanţare oferită potrivită, cumpărarea poate să aibă un impact economic mai mic asupra bugetului municipalităţii decât achiziţia unui motor cu ardere internă”, a spus directorul firmei BYD, Ştefano Albarosa. Autobuzul care va circula pe linia 33 are două uși, iar urcarea se face pe cea din fața, acolo unde se află și singurul validator. Biletele și abonamentele se validează la singurul validator situat la ușa din față. Timișorenii sunt invitați să-și exprime părerea despre mijloc de transport aici. Un autobuz electric costă aproximativ dublu față de unul cu motor termic.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

blue a spus: (octombrie 25th, 2013 at 15:58 )

Trebuia sa circule de ieri. De ce nu scrieti si motivul amanarii?

@blue a spus: (octombrie 25th, 2013 at 17:26 )

motivul e ca nu a putut participa robu.

Seby a spus: (octombrie 25th, 2013 at 18:37 )

Dublu fata de un autobuz obisnuit? Si mai faceti si economie? Hahahahahaha! Cred ca sunteti cazuti din Luna, cu Robu cu tot! Si mai are si doar doua usi si este Made in China, iar voi RATTatilor, mai sustineti ca aducde o economie de peste 300 000 de euro.Sa nu mai fgvorbim de faptul ca un asemenea autobuz nu face fata la fluxul de calatori la orele de varf, asa cum nu au facut fata nici Mercedesurile dijn generatia mai veche, cumparate de Ciuhandu. Voi, baieti, credeti ce vrfeti, dar nu incercxati sa ne mintiti in fata, ca nu suntem prostii vostri, asta sa va fie clar.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Luni, 6 aprilie, în jurul orei 18:25, ISU Timiș a fost solicitat prin telefon la numărul de urgență 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 km 504 (sensul de mers spre Arad). La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe A1 între Timișoara și Arad
Tech Talks by UPT a crescut, în ultimii ani, de la o serie de conferințe de impact la o veritabilă platformă de dialog despre marile teme ale viitorului. În spatele acestui parcurs se află o viziune clară asupra rolului universității în societate, asumată și susținută de rectorul UPT, Florin Drăgan. Despre această viziune și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Despre Tech Talks, cea mai importantă conferință organizată de UPT: identitate, leadership, platformă pentru viitor
Președintele Nicușor Dan va vizita marți, de la ora 11.00, Centrul de mari arși de la Timișoara, primul finalizat după Revoluție. Vizita vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, care este celebrată din 1950 în data de 7 aprilie. La finalul vizitei, președintele Nicușor Dan va susține declarații de presă, potrivit unui anunț al Administrației...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan vine marți la Timișoara. Președintele va vizita Centrul de Mari Arși
Luni dimineața, în jurul orei 09:30, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism dinspre localitatea Moșnița Nouă înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager în vârstă de 24 de ani. Conducătorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două persoane au ajuns la spital după ce o mașină nu a avut loc de un… stâlp de iluminat
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi spune că la Serviciul de Permise și Înmatriculări, subordonat instituției pe care o conduce nu sunt probleme cu obținerea documentelor și a numerelor de înmatriculare. Ea spune că s-a deplasat la sediul Serviciului în mod incognito și nu a descoperit aglomerație sau îngreunarea eliberării documentelor. Conform datelor oficiale, în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș, incognito în vizită la Permise și Înmatriculări. Nu a descoperit probleme
Societatea Piețe S.A. Timișoara anunță că, în contextul apropiatelor sărbători pascale, Piața Volantă Stadion va fi deschisă și vineri, 10 aprilie, pe lângă zilele obișnuite de funcționare – miercuri și sâmbătă. Măsura a fost luată pentru a sprijini atât producătorii locali, cât și cetățenii orașului, oferindu-le posibilitatea de a achiziționa produse proaspete pentru masa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Paște, programul la Piața Volantă de la Stadion va fi prelungit
La şedinţa Consiliului Local Dummbrăviţa din această lună, pe masa consilierilor locali va ajunge un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Iniţiatorul proiectului, primarul Horia Bugarin, speră că va avea unanimitate, nu doar majoritate, la adoptarea acestui proiect. Jocurile de noroc urmează să fie interzise şi în Dumbrăviţa, una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Păcănelele” vor fi interzise (şi) pe teritoriul comunei Dumbrăviţa
Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.