Artele Plastice s-au mutat in Colegiul Tehnic de Vest

Elevii Liceului de Arte Plastice s-au mutat în casă nouă. De luni, elevii şi profesorii şi-au preluat spaţiile în clădirea de pe Bulevardul Regele Carol I, chiar dacă reparaţiile nu au fost finalizate complet.

colegiul tehnic

Mutarea efectivă a Liceului de Arte Plastice în clădirea în care funcţionează Colegiul Tehnic de Vest a început luni. Elevii colegiului tehnic şi-au preluat sălile de clasă din subsolul clădirii şi le-au făcut loc colegilor de la Arte. „Este o nebunie generală, în sensul că este foarte mult mobilier pe holuri, pe clase. Colegiul Tehnic s-a mutat în partea de jos, unde am terminat lucrările. Noi tot reparăm în sensul că apar mici reparaţii fie la calorifere, fie la geamurile nu se închid, zilele acestea o să terminăm de tot. Ei s-au mutat practic de luni, dar nu ştiu exact câte ore fac. Mai au secretariatul şi contabilitatea încă o săptămână pe Eminescu”, spune Mihai Costa, şeful Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale a PMT. Elevii Liceului de Arte Plastice au parte de un orar mai special pentru cursuri până la amenajarea sălilor de clasă. „Orele le-am făcut în limita condiţiilor pe care le-am avut, iar copiii ne-au mai ajutat şi la repartizarea mobilierului pe săli şi la organizarea sălilor. De joi suntem pregătiţi să intrăm în program normal”, ne-a declarat Veronica Adorian, directorul Liceului de Arte Plastice. La începutul lunii septembrie a izbucnit un adevărat scandal la Colegiul Tehnic de Vest, unde elevii şi profesorii au refuzat să se mute în clădirea fostei Şcoli Generale nr. 9, pentru a le face loc celor de la Arte Plastice. Între timp, primăria şi conducerea liceului de construcţii au ajuns la o înţelegere, şi anume ca ambele unităţi de învăţământ să funcţioneze sub acelaşi acoperiş.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Dora a spus: (decembrie 3rd, 2013 at 13:41 )

Eu chiar nu inteleg de ce nu va place cladirea de la generala 9. E spatioasa, luminoasa, incalzire proprie, o curte imensa, cu locuri de joaca si cu sali de sport, teren de sport….

Realitatea Tms a spus: (decembrie 3rd, 2013 at 15:27 )

prea multe orgolii si incapatanare, din pacate la bacalaureat toti au „ciocul mic si pasul mare”, in timpul bac-ului si MAI ALES DUPA , e o liniste de te dor urechile!

gina a spus: (decembrie 4th, 2013 at 22:57 )

Domnule Costa,miscari hei rup,muta mobila,zugraveste,rigips si alte alea nu se fac in timpul anului scolar.Normal ca procesul de invatamint are de suferit dar pe nimeni nu intereseaza.Elevii de la arte nu au facut ore de 3 saptamini pt ca nu au cum .La constructii la fel,toata lumea se muta.Haos total.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.