Topul salariilor directorilor de regii si societati din subordinea CL

Primarul Nicolae Robu a anunțat că va umbla la salariile directorilor de regii și societăți din subordinea consiliului local, după ce, în urmă cu câteva zile, afirmase că e o „aberație” faptul că aceștia au venituri mai mari decât el. Din șase directori însă, doar trei au salarii mai mari decât primarul. Topul este condus de Ilie Vlaicu de la Aquatim, iar ultimul în clasament este Ioan Goia de la RATT.

bani

„O altă aberație este legată de salariile directorilor societăților care țin de primărie și care au salarii de peste 10.000 de lei”, afirma Nicolae Robu, în urmă cu câteva zile, într-un moment în care se plângea că salariul său de 5.900 de lei lunar ar fi prea mic. Tot atunci, el spunea că și-ar dori un salariu similar cu al lui Petrică Pampu, directorul Colterm. N-au trecut decât cinci zile și Robu a anunțat că va umbla la salariile acestor directori. Dar ce venituri au directorii de societăți comerciale și regii din subordinea Consiliului Local Timișoara? Tot Robu a spus că aceste salarii ar fi secrete, deși societățile în cauză sunt publice. Ele pot fi totuși aflate din declarațiile de avere. Trebuie spus că aici e vorba de veniturile înregistrate pe anul 2012, în afara salariilor, în unele cazuri fiind adăugate și prime de performanță. La o primă privire, salariile nu sunt chiar atât de mari pe cât se vorbește. Evident, nici mici nu sunt, mai ales dacă luăm în calcul că unele societăți au o situație financiară deloc înfloritoare.

Topul salariilor este condus de directorul Aquatim, Ilie Vlaicu. El a ridicat, în 2012, venituri în valoare de 138.000 de lei (11.500 lei lunar). Acestea provin din mai multe surse pe care nu le-a defalcat: salariu Aquatim, granturi europene (societatea derulează un program european), plata cu ora la Universitatea de Vest și Universitatea Politehnica. Aquatim a devenit din societate de interes local, una de interes regional și este, de altfel, este cea mai profitabilă societate a municipalității. Pe locul secund în acest top se află directorul Colterm, Petrică Pampu, care a anunțat un venit anual de 86.914 lei (7.243 lei lunar). Spre deosebire de Aquatim, societatea condusă de Pampu se află într-o situație financiară dezastruoasă, Colterm fiind zdruncinat de mai multe scandaluri. Pe locul trei se situează șeful de la SC Horticultura, Andrei Drăgilă. El are un venit anual de 77.223 lei, ceea ce înseamnă o retribuție lunară de 6.435 lei.

Al patrulea salariu ca mărime l-a avut Liviu Barbu de la SC Administrația Domeniului Public (ADP), societate desființaă între timp și înghițită de SC Drumuri Municipale (SDM). El a avut în 2012 un venit de 70.194 lei (5.849 lei lunar). Urmează Octavian Bulboacă, de la SDM. El a anunțat venituri din două părți, respectiv de la societatea municiplității, dar și de la SC Rosign, firma care are monopol pe semnalizările din oraș. De la SDM, Bulboacă a ridicat 45.911 lei (3.826 lei lunar), iar de la Rosign, 5.052 lei (421 lei lunar). Pe penultimul loc la capitolul venituri se situează Victor Ștefan, director al SC Piețe. El a avut venituri în 2012 de 49.591 lei (4.133 lei lunar). Ultimul loc în acest top îi aparține directorului RATT, Ioan Goia, cu un venit anual de 42.912 lei (3.576 lei lunar). RATT este singura regie din subordinea municipalității, dar are și cel mai mare număr de angajați.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ioan a spus: (decembrie 4th, 2013 at 12:02 )

ma intreb de unde are directorul de la Horticultura vile si hoteluri in proprietate cand el toata viata a fost angajat la stat??? Aloo Parchetul, DNA-ul sunteti pe receptie???

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.