La Timisoara, chirurgii vasculari din toata tara si-au pus la cale viitorul

Medici din toată țara au înființat, la Timișoara, Societatea Română de Chirurgie Vasculară. Această specialitate cu înaltă calificare este un fel de Cenușărească în România. Foarte multe spitale nu au astfel de secții, aparatura lipsește, așa că nu trebuie să mire pe nimeni faptul că nu sunt mai mult de 300 de chirurgi vasculari.

vscular

La inițiativa medicului Mihai Ionac, șef al Clinicii de Chirurgie Vasculară de la SCJUT, a fost fondată Societatea Română de Chirurgie Vasculară. Aceasta își propune să creeze o rețea națională de chirurgi vasculari, să propună un standard minimal de dotare a secțiilor și crearea unui program de screening și de recuperare a pacienților cu boli vasculare. În plus, se va ocupa de actualizarea curriculei de pegătire a rezidenților, aceeași de 15 ani, în ciuda progreselor înregistrate în lume în acest domeniu. „Din păcate, în România, această evoluție spectaculoasă a chirurgiei vasculare nu este oglindită. În comparație cu ce fac colegii noștri din Europa, suntem foarte departe. Secțiile de chirurgie vasculară se pot număra pe degete, materia rezidenților a rămas neschimbată în ultimele decenii, iar ghidurile actuale nu sunt recunoscute de mediile administrative și politice. Nici implementarea noilor tehnici nu este recunoscută și sprijinită de autorități”, a declarat Mihai Ionac.

Boala aterosclerotică este prima cauză de mortalitate în România, iar pacienții cu ischemie cronică de membru au o speranță de viață mai redusă decât unele forme de cancer, de exemplu cancerul de sân. „O mare problemă este cea a centrelor în care specialiștii pot lucra și vorbesc în primul rând de spitalele județene. Obligatoriu, un medic din orice specialitate are nevoie de instrumente și aparatură. Chirurgia vasculară actuală are nevoie de dotare materială. Asta este o piatră de încercare, pentru că trei-patru medici nu pot înființa o secție de chirurgie vasculară dacă nu au dotarea respectivă”, a spus medicul Sorin Băilă, de la Institutul de Boli Cardiovasculare din cadrul Spitalului Fundeni din București. În România sunt aproximativ 300 de specialiști în chirurgie vasculară.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale

Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

O nouă ediție a expoziției naționale „România în acuarelă” s-a deschis publicului la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Holul central al instituției găzduiește, începând de marți, 29 septembrie 2026, cea de-a IV-a ediție a acestui proiect cultural de anvergură. Evenimentul aduce în fața comunității 68 de lucrări unice, realizate pe parcursul acestui an de 52 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor anticipate. El a mai afirmat că USR nu va vota un guvern girat de PSD. Într-o primă reacţie după ce Guvernul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu a obţinut voturile de învestitură, Dominic Fritz a vorbit de necesitatea alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar și lider de parteneriat, împreună cu Fundația „Centrul de Afaceri și Meserii EUROTRAINING” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea, în calitate de parteneri, anunță finalizarea proiectului „ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în regiunea Vest și Sud-Est”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul ECOTECH se încheie cu rezultate peste țintele asumate
Pe cele două tronsoane ale drumului județean 684 care vor fi modernizate pot începe lucrările de modernizare. Consiliul Județean a anunțat că au fost emise ordinele de începere, amplasamentele au fost predate constructorului, iar lucrările sunt deja în desfășurare. Investiția vizează traseul DN 68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – limita județului Caraș-Severin,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a DJ 684
Oferta Primăriei Timișoara de a contribui cu 25 de milioane de lei la construcția noului stadion Dan Păltinișanu este apreciată de Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, dar el spune că apreciază, mai ales schimbarea de atitudine a celor din partea municipalității. Totuși, el recomandă primăriei să se gândească să investească bani mai mult în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e circumspect la oferta Primăriei Timișoara pentru stadionul Păltinișanu, dar apreciază inițiativa pozitivă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.