Tatal directorului Directiei de Mediu primeste gratis lemne de la Primaria Timisoara

Tatăl directorului de la Direcţia de Mediu din Primăria Timişoara este caz social la Cărpiniş. La finele anului trecut, el a primit un ajutor neaşteptat. Lui Bere senior i s-au dus la poartă trei metri cubi de lemn din defrişările de copaci din Timişoara. Cel puțin asta susțin reprezentanții firmei Wegabau, subcontractată de Tradecomia, societatea care a câştigat licitaţia pentru toaletarea arborilor din Timişoara.

lemne

Lemnul livrat pentru cazurile sociale de Tradecomia, prin intermediul Wegabau, este trecut pe o listă de „cazuri sociale”. Printre alții, pe această listă apare Universitatea Politehnica, dar și un anume Adrian Bere, din Cărpiniș. UPT şi-a ridicat lemnele apelând la două sprintere şi un tractor – în total o cantitate de peste 11 metru cubi de lemne. Lui Adrian Bere i-au fost livrați la poartă trei metri cubi de lemne. Oricât de ciudat ar părea, nu e o coincidență de nume. Este vorba chiar despre tatăl directorului Direcției de Mediu din PMT, după cum susțin reprezentanții Wegabau. Primăria Timişoara mai are în stoc o cantitate mare de lemne care ar putea fi dată către cazurile sociale. Toată e depozitată în depozitul firmei ţepuite de câştigătorii licitaţiei pentru tăierile de copaci.

Povestea e simplă. Firma Tradecomia, împinsă din spate de directorul CNAS, Cristian Buşoi, a câștigat licitația pentru tăierile și defrișările de copaci, deși are ca obiect de activitate deratizarea. Apoi a subcontractat serviciile și i-a lăsat cu buza umflată pe cei care au prestat în locul ei timp de patru luni. Tradecomia aparține lui Marius Militaru, căruia Bușoi i-a botezat fetița, în septembrie anul trecut. Firma are, la această oră, datorii de aproape 40.000 de euro către Wegabau. Pentru că nu și-a primit banii, Wegabau a reziliat contractul cu Tradecomia. În plus, a cerut primăriei să elibereze terenul pe care sunt depozitate lemnele rezultate din toaletarea arborilor din Timişoara. Reprezentanții municipalității ridică însă din umeri şi spun că nu au contract decât cu Tradecomia.

„Drept urmare a neplăţii facturilor pe cele patru luni, am reziliat unilateral contractul de colaboare şi am solicitat printr-o adresă societăţii Tradecomia SRL ca până la data de 31.12.2013 să elibereze depozitul nostru de la Săcălaz. Deoarece termenul de eliberare a depozitului a expirat, solicităm sprijinul dumneavoastră pentru evacuarea masei lemnoase compusă din crengi, tocătură, cât şi lemne de foc provenite din operaţiunile de toaletare arboricolă efectuate de către societatea noastră şi vă rugăm să ne comunicaţi până la data de 15.02.2014 ce doriţi să facem cu aceste materiale”, se arată într-o cerere adresată primarului Timişoarei, Nicolae Robu, de către administratorul firmeei Wegabau, Ionel Urzică. Adrian Bere-Semeredi, directorul Direcției de Mediu, este momentan în concediu de boală și nu a putut fi contactat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dubyn a spus: (februarie 25th, 2014 at 19:38 )

Asa se explica „toaletarea” crunta a arborilor din Timisoara, defrisarile bezmetice la care asistam. Diversi protejati ai Primariei primesc lemne pe gratis, iar alte cantitati de lemn sunt vandute la preturi de dumping. Si noi o sa-i „toaletam” lui Robu orice sansa la un al doilea mandat, pentru ca a venit in Timisoara cu drujbele in spate, lichidand spatiile verzi din oras. N-am mai vazut niciunde in Europa civilizata copaci mutilati si masacrati ca in Timisoara. In curand nu veti mai vedea copaci in acest oras decat prin parcuri, si alea intesate de tonete si terase.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.