Alegeri pe Colegiul III: Coifan in Camera, Birsasteanu la spital, Mihok pe panouri

Așadar, a început campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 25 mai. Alegeri după care românii nu prea se omoară cu firea, iar timișorenii nu fac excepție de la regulă. Ca scurte observații, se poate vedea startul lansat luat de PNL, cel puțin la publicitatea stradală, dar și în mass-media. PSD a început pe brânci, scoțându-l în față doar pe… „Fă” Victor Ponta prin intermediul unor interviuri publicitare. În rest, pentru primele două zile, nimic spectaculos. Peste mai puțin de două săptămâni va începe însă campania electorală și pentru alegerile pe Colegiul III deputățial, alegeri care vor avea loc simultan cu europarlamentarele. Fiind vorba de candidați uninominali, nu de liste fixate la București, e de așteptat ca aceste alegeri să stârnească un mai viu interes. În ultima săptămână au fost bătuți în cuie și principalii candidați la acest scrutin. Ca atare, în rândurile următoare, voi face o trecere în revistă a acestor candidați, porecum și a șanselor lor.

PNL a optat, în cele din urmă, să meargă pe mâna lui Viorel Coifan. O alegere inspirată și normală, deoarece fiind o campanie electorală scurtă, liberalii aveau nevoie de un candidat cu notorietate. Unele sondaje spun chiar că, dacă mâine ar avea loc alegeri, Coifan ar câștiga cu un scor zdrobitor (peste 70%). Așa cum ar câștiga, de altfel, oricare din cei cinci liberali care au intrat în cursa pentru a fi desemnat candidat, e drept cu scoruri mai mici. Doar printr-o minune, să fie puternic „ajutat” ca să facă tâmpenii incomensurabile, liberalul poate pierde colegiul. Revenind la candidat, trebuie spus că Viorel Coifan are o bogată experiență administrativă, „știe carte” în acest domeniu, nefiind căzut din pom. A fost timp de opt ani (1992-2000) președinte al CJ Timiș, fiind un fel de precursor al „baronismului” de astăzi. Și nu mă refer la aspectele materiale, asupra lui neplanând scandaluri de corupție. Însă în tinpul dublei sale președinții sale (în aceeași perioadă a fost președinte și al PNL Timiș), a etalat o anumită suficiență în comportament, ca să nu-i spun aroganță. Plus, o caracteristică a baronilor de azi, i-a plăcut enorm să se înconjoare de lachei care să-i preamărească faptele. S-a lovit însă de pragul de jos după anul 2000, devenit un politician rezonabil, chiar modest, călare pe deja celebra sa bicicletă.

PSD merge pe mâna medicului Florin Bîrsășteanu, după ce negocierile cu rectorul UVT, Marilen Pirtea, au eșuat din varii motive. Ținta reală a lui Bîrsășteanu este, de fapt, conducerea Spitalului Județean, un scaun pe care îl vizează de foarte multă vreme. Candidatura sa este de fapt o formă de „plată”, pentru „răsplata” fotoliului de manager al Județeanului. Și opțiunea PSD este realistă, inspirată chiar, Bîrsășteanu locuind în colegiu, având și o notorietate rezonabilă. Fiind vechi membru PSD va putea să capaciteze măcar electoratul fidel al acestui partid, lucru pe care nu știu dacă Pirtea ar fi reușit să-l facă. Altfel, despre bârfe cu probleme, datorii și altele să le colporteze colegul său de partid, Traian Stoia.

Nu cu mult timp în urmă, PDL era cel mai important și puternic partid din Timiș. De la distanță chiar, ca de exemplu în 2008 când a câștigat 12 din 14 colegii parlamentare. Actuala strategie a PDL este însă destul de stranie. A scos din joben un candidat necunoscut chiar și în interiorul partidului, pe nume Balint Petrescu. Mai mult, candidatul n-a fost scos la lumină nici după nominalizare, fiind încă ținut ascuns. Dacă va fi lăsat în continuare ascuns, există riscul să nu fie găsit nici de alegători pe listele cu candidați.

Cele mai multe valuri în ultima perioadă le-a făcut candidatul PNȚCD, Ciprian Mihok. El a furat și startul campaniei electorale, plasându-și de mai multă vreme mecla pe panourile publicitare, de pe care ne urează „Sănătate!”. Altfel, relativ nou pe scena politică, sau cel puțin pe scena vizibilă, Mihok pare genul de candidat-„lătrău”, care urlă la toată lumea, însă mușcă mai puțin.

PMP participă la primele alegeri de la înființare. Partidul susținut de Traian Băsescu nu și-a stabilit un candidat pe colegiu. S-ar putea ca acesta să fie consilierul prezidențial Daniel Funeriu, fost ministru al Educației. El a declarat de altfel că, în cazul în care va candida, va obține în jur de 100%. C-o fi 99% sau 101%, nici că mai contează. Probabil, fiind convinși că au câștigat deja colegiul, liderii PMP nu prea se grăbesc să-și anunțe un candidat. Ori să fie altele motivele? Și anume faptul că liderii partidului sunt în stare de șoc, nevenindu-le să creadă că a început DNA să-i viziteze și pe ei. După ce unul dintre liderii partidului, Florin Popescu, stă la mâna deputaților pentru a nu fi arestat, se strânge acum lațul și în jurul mega-starului Elena Udrea, pe motiv de „Gala Bute”.

Ca o concluzie, „meciul” pentru Colegiul III pare a fi câștigat înainte de-a începe. Totuși, s-au mai întâmplat și altă dată surprize, ceea ce nu prea cred că e posibil în acest caz. Doar dacă nu cumva Coifan își va da vreo două-trei autogoluri. Altfel, ar fi interesant de aflat cu cine votează managerul Spitalului Județean (dacă ar fi pe colegiu), liberalul Iulius Jugănaru. Sau, mă rog, cu cine ține. Cu colegul său de partid Viorel Coifan sau cu PSD-istul Bîrsășteanu. Dacă învinge Coifan, el pleacă din fotoliul de manager. Dacă bate Bîrsășteanu, are șanse mari să mai rămână. Așadar, cămașa partidului sau maioul familiei?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

punr a spus: (aprilie 26th, 2014 at 21:33 )

mihok nu are cu ce sa muste. dintii lui sunt in gura deputatului punr mihaila, celebrul fiu al tatalui sau, arestat in dosarul hidroelectrica. el e impins in fata de falanga psd, care il si sustine ca sa muste din voturile dreptei.

Fane Georgescu a spus: (aprilie 27th, 2014 at 00:48 )

Oameni buni, nu merita sa scrieti despre TOATE aceste partide !! Sunt o singura gasca de borfasi care se gandesc sa mai fure din banii nostri, din taxele noastre, din banii primiti de la UE….asa cum o fac de 25 de ani !!!

Toti trebuie arestati, ei si familiile lor, tinuti si anchetati pana cand aduc inapoi banii depusi din offshor-uri si apoi….solutia Ceausescu este cea mai eficienta.

Pana nu scapam de aceasta casta de securisti tineri si batrani, de progeniturile lor si de toti ticalosii asociati cu ei, va fi tot la fel in Romania. Uitati-va la mutrele lor de pe afise, cautati detalii despre fiecare, absolut toti sunt manjiti, sunt din aceeasi casta care conduce tara de 25 de ani, chiar de 70 de ani – pentru ca majoritatea sunt rudele securistilor din perioada comunista.

Simion Trailescu a spus: (aprilie 27th, 2014 at 00:56 )

Ce putem spune…..batranii pensionari, idiotii utili si tinerii tampiti….care nu au trecut bac-ul, astia sunt votantii acestor politruci. UE si SUA tin in spate aceasta minciuna uriasa numita clasa politica romaneasca….inclusiv grangurii de Timis.

Eu atata zic, o vorba din strabuni: Cine mai voteaza cu oricare din banditii astia din absolut toate partidele (ca e numa’ unul de fapt, adica securistii si activistii de partid de dinainte de ’90 cu rudele lor)…….masa-i c…a !!!

Ghe a spus: (aprilie 27th, 2014 at 09:47 )

Vechituri ca Coifan sau medicii din PSD? ( asta de la PSD Timis e anagrama lui Bratisteanu?)Oportunisti ca Mihok sau figuranti gen PDL?
Perfect de acord cu ceilalti, securistii & comunistii de altadata au pus mana pe resurse si si-au cumparat imunitatea de la UE & Co. Noi sclavi liberi, ei tot deasupra. Fiecare sector economic cu mafia ei. Iar justitia, la ce legi scoate PSD baga la puscarie victima, nu autorul.

Greavu a spus: (aprilie 27th, 2014 at 19:01 )

Pai ppdd lu’ nea Dan unde l-ai lasat Ino? Aia nu au candidat? Sau? S-au desfintat deja?

alingorscovoz a spus: (aprilie 27th, 2014 at 19:34 )

Atat Coifan cat si Barsasteanu sunt doua personalitati onorabile ale scenei politice timisorene ….oricare dintre domniile sale ar fi alese nu ne vor face de rusine …problema este ca nu vor avea nici un cuvant de spus pe plan national acolo unde altii fac jocurile …de castigat va castiga Coifan pt. ca are sprijinul primarului Robu care cel putin pe colegiul III a facut destule …

piramidon a spus: (aprilie 27th, 2014 at 21:08 )

mihocz asta e ala cu farmaciile? se lauda deja prin targ ca dupa alegeri il vantura pe moldovan si se pune el sef la tarani.

vicus a spus: (aprilie 28th, 2014 at 09:06 )

RECTIFICATI, COIFAN A FOST PRESEDINTE CJT DIN 1992 PANA IN 2000, NU DIN 2002 PANA IN 2010.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.