Skate park-ul Timisoarei ramane in aer! Primaria nu da un milion de euro

Timișoara nu va avea prea curând skate-park. Firma care a câștigat licitația pentru proiect a propus trei variante, cea mai scumpă dintre ele de circa un milion de euro. Primăria a agreat-o însă pe cea mai ieftină, cu care proiectantul nu este de acord. Traian Stoia acuză acum Direcția de Mediu de incompetență și indolență.

skate park

Proiectul tehnic, studiul de fezabilitate şi detaliile de execuţie pentru viitorul skate-park sunt realizate de o firmă din Bucureşti, care a oferit cel mai mic preț. În luna februarie, proiectul a fost predat primăriei, care însă a cerut o mulțime de modificări. Prima dintre ele: reducerea costurilor, estimate inițial de proiectant la… un milion de euro. De atunci nu s-a mai întâmplat însă nimic, iar viceprimarul Traian Stoia dă vina pe Direcția de Mediu.

„Este bugetat anul acesta la puțin peste un milion de lei, însă din cauza indolenței și incompetenței Direcției de Mediu, nu s-a mișcat aproape nimic, în afara unor explicații. Proiectanții care au câștigat licitația au făcut ce-au vrut, dar noi ne împiedicăm ca și cum ei ar construi pe banii lor. Dacă până luni nu vin actele, renunțăm. Într-o săptămână putem face o nouă licitație. Eu nu știu ce contract s-a semnat cu acest proiectant, pentru că primăria, în general, face licitații în defavoarea ei”, a declarat, miercuri, Stoia. Conform acestuia, propunerile proiectantului sunt exorbitante. De exemplu, prețul a trei toalete ecologice era estimat la 400.000 de lei.

Adrian Bere, șeful Direcției de Mediu, spune, la rândul lui, că rezilierea contractului cu proiectantul bucureștean este următorul pas. „Sunt trei propuneri rezultate din studiul de fezabilitate, iar consiliul local trebuie să aprobe una dintre ele. Am transmis proiectantului că trebuie să ne raportăm la suma pe care o avem prevăzută în buget, dar acesta nu este de acord decât cu varianta cea mai scumpă. Pasul următor este anularea atribuirii pentru proiectare. Până acum nu s-a plătit niciun leu pentru SF, pentru că nu s-a respectat tema de proiectare”, afirmă Bere. Skate-park-ul ar urma să fie amenajat în Parcul Central, pe o suprafață de 1.500 de metri pătrați, exact pe locul în care se afla vechiul parc.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor

Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate

Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
La Şag s-a făcut un pas decisiv pentru noua grădiniță cu program prelungit din zona Mănăstire. Este vorba de semnarea contractului de execuție. Valoarea totală de a proiectului este de aproape 4,5 milioane de lei. Noua grădiniță va include: 4 săli de grupă spațioase: o sală multifuncțională pentru activități educative și festive; grupuri sanitare moderne...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru o nouă grădiniță cu program prelungit la Şag
Astăzi, 6 octombrie, se deschid porțile creșei din Albina, comuna Moşniţa Nouă, prin proiectul „Primii pași spre viitor – Sprijin și incluziune pentru copii”. Proiectul este realizat în parteneriat cu Județul Timiș (lider), Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Comuna Săcălaz și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș. Prin acest proiect, 40 de antepreșcolari din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Azi se deschide creşa din Albina, comuna Moşniţa Nouă
În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Acuzat de PSD-istul Alexandru Iovescu de faptul că folosește dubla măsură în actele administrative, mai precis la problema verificării stațiilor de autobuz pentru transportul în județ, prefectul de Timiș, Paul Finta, răspunde prompt acuzațiilor. Membru USR, el vorbește despre acuzații fără sens, atunci când nu există argumente juridice. Atacarea hotărârii CJ Timiş legată de stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Peste 5.000 de alergători din 19 țări au ales să participe la ediția a noua UVT Liberty Marathon. Este un nou record de participare și a adus la start chiar și 1.500 de copii. Sub sloganul „Dare to Run” și cu Nadia Comăneci ambasadoare, ediția din 2026 a transformat Timișoara, timp de două zile, într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Record de participare la UVT Liberty Marathon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.