PSD a pierdut (si) Mitropolia Banatului

Până pe 16 noiembrie, PSD era imens, era monstruos și înspăimântător. Și se pregătea ca, după prezidențiale, să fie ceea ce era înainte și mai mult decât atât. Adică să-și ducă la capăt controlul asupra a tot ce mișcă în țara asta, de la Justiție, Biserică, Poliție, până la presă, grădinițele de copii, traficul de țigări și poatea chiar… Facebook. Tocmai această apăsare, acest orizont orwellian, impresia că PSD va hăcui și împărți întreaga țară, au scos un număr extrem de mare de oameni la vot înspăimântați de cel mai sumbru viitor. Vorbesc de alegătorii cu conștiință, fiindcă asistații sociali, profitorii, pușcăriașii și pușcăriabilii nu aveau astfel de dureri de cap. Ba chiar dimpotrivă. Mai era la mijloc și „eternitatea” acestui viitor, adică cel puțin zece ani, respectiv două mandate ale lui Victor Ponta. Poate lucrurile nu erau atât de grave, dar asta era impresia pentru multă lume, iar în aroganța lor nemărginită, liderii PSD n-au făcut nimic să o șteargă. Tocmai de aceea ziua de 16 noiembrie a fost atât de importantă, cât o nouă revoluție și începutul unei „Reconquiste”, a recuceririi României de către români de sub jugul PSD.

Imediat după alegeri, s-a văzut însă că acel umflat și de speriat PSD era în fapt un uriaș cu picioare de lut. Care s-a spart în câteva zile, începând din interior. Cei care erau împreună până pe 16 noiembrie, care își împărțiseră deja țara în feude de prăduială, au început să se toarne între ei, să se canibalizeze. Și-a revenit și Justiția intrată într-o oarecare panică – probabil motivată – că va fi pusă cu botul pe labe. Astfel că, rând pe rând, în șir indian, cei care urmau să ne stăpânească (atenție, nu să conducă!) fac acum acum cărare la DNA. În fine, „Revoluția de la 16 noiembrie” a dat un imbold mai multor instituții ale statului și nu numai să iasă de sub controlul PSD.

Iar una dintre ele este Biserica Ortodoxă Română. Așa cum se știe, aceasta a fost implicată până peste cap în campanie pentru Victor Ponta. Însă BOR s-a numărat printre primele instituții care „au întors armele”. Chiar în seara alegerilor, când „pe surse” se știa deja trendul și implicit câștigătorul, Patriarhul Daniel Ciobotea a dat semnalul întoarcerii cu fața la popor vorbind că „adesea Dumnezeu a lucrat chiar și prin oameni străini de neamul nostru” pentru binele românilor. Probabil își amintise subit și de vorbele lui Tudor Vladimitrescu: „Poporul este norodul, iar nu tagma jefuitorilor”.

Ajungând acum și la Timișoara, în aceeași notă a desprinderii de PSD poate fi citită și alegerea în Sinodul BOR al lui Ioan Selejan în scaunul de mitropolit al Banatului. Onoare pe care o râvnea și Lucian Mic, episcop al Caransebeșului. Or, acesta din urmă se apropiase extrem de mult și periculos de PSD, partid căruia îi făcea atât sluj, cât și slujbe. Memorabilă este cea din primăvară acestuia an, când a făcut o slujbă de binecuvântare a candidaților PSD la europarlamentare, ocazie cu care s-a adresat lui Ilie Sârbu cu titulatura „domnule părinte-ministru”. De altfel, același Lucian, în urmă cu un deceniu și ceva, în fosta guvernare PSD (2000-2004), era prezent la multe dintre chiolhanurile și chermezele PSD-iștilor locali. La alegerile pentru scaunul de mitropolit, Lucian Mic aștepta să i se întoarcă toate ploconelile făcute PSD. Culmea, dacă Victor Ponta ar fi câștigat alegerile, foarte probabil i s-ar fi întors, iar azi aștepta intronizarea. N-a fost să fie, Ponta a pierdut alegerrile, BOR-ul s-a reorientat, iar Lucian Mic e nevoit să rămână la Caransebeș. Vorba aceea: „Ghinion!”.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Sandy a spus: (decembrie 18th, 2014 at 15:36 )

„Ghinion Iliescu”, vreti sa spuneti. Micul respectiv a fost dezgustator cu ploconeala lui in fata lui Ilie Sarbu, un raspopit de duzina, ajuns mare „parinte” in slujba Mamonei. E greu de crezut cum decad aceste inalte fete bisericesti, cautand gloria efemera a lumii acesteia.

George Orwell a spus: (decembrie 18th, 2014 at 21:17 )

s-au dus dracului si la biserica.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă

Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită

La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani. Fapta s-ar fi petrecut la începutul acestei luni în apropierea localității Făget, județul Timiș. Conform anchetatorilor, victima și agresorul s-au întâlnit în cursul zilei de 3 august 2026. Tânărul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr de 19 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o minoră într-o zonă izolată din apropierea Făgetului
Federația Operatorilor Români de Transport a solicitat, printr-un memoriu transmis Prefecturii Timiș, verificarea legalității impunerii pe raza Timișoarei a unei taxe de 280 de lei pentru tranzitarea orașului de către vehiculele cu masa peste 3,5 tone. De asemenea, acuză defavorizarea operatorilor privați care efectuează transport de persoane, în favoarea STPT. Memoriul solicită verificarea impunerii acestei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pentru tranzitarea Timișoarei de vehiculele peste 3,5 tone, reclamată la Prefectură
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat că a reușit frezarea, cu noul utilaj achiziționat împreună cu Primăria, a 30 de kilometri de linie de tramvai, acoperind, astfel, planurile inițiale. Utilajul special, tractat de tramvai, a fost testat în prima fază în luna aprilie, iar efectele operațiunii înseamnă mai mult confort pentru călători, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Confort mai bun în tramvai, zgomot mai puțin pe străzi. 30 de kilometri de șine au fost frezate de noul utilaj achiziționat de Timișoara
Săptămâna trecută v-am arătat harta: șapte spitale publice mari, patru stăpâni și un întreg care nu are niciunul. Astăzi ridicăm privirea de la oraș la regiune – și la spitalul care ar fi trebuit s-o adune.  În 2005, România promitea opt spitale regionale. Vestul era, firesc, pe hartă: patru județe aveau nevoie de un loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul de gardă (3). Nimeni n-a spus nu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.