Cum s-a sucit Ilie Sarbu, cand vine vorba de familii penale

Senatorul de Timiș Ilie Sârbu refuză să comenteze dosarul în care sunt implicați familia și bunul prieten al lui Victor Ponta, descoperind că în România există „prezumția de nevinovăție”. În schimb, anul trecut, cerea plin de mânie demisia lui Traian Băsescu, după ce fratele și ginerele acestuia au fost implicați în dosare penale.

ilie sarbu

În vara anului trecut, senatorul Ilie Sârbu era extrem de volubil vizavi de afacerile cu iz penal ale rudelor fostului președinte Traian Băsescu. Mai exact, era vorba de fratele, respectiv ginerele lui Băsescu, motiv pentru care Sârbu, un adevărat campion al luptei anticorupție, cerea virulent demisia președintelui. „Consider că este necesar ca Traian Băsescu să-și prezinte demisia și să-și ceară scuze românilor pe care a încercat să-i păcălească vreme de un deceniu că el reprezintă garanția statului de drept. Cu Traian Băsescu la Cotroceni, în continuare putem presupune că presiunile în justiție vor continua. Vorbele sale goale sunt contrazise flagrant de acest incredibil dosar de corupție la cel mai înalt nivel”, glăsuia Sârbu cu obidă pe 20 iunie 2014. Patru zile mai târziu, pe 24 iunie, el revenea cu o declarație mai dură. „Pe unde atinge familia Băsescu corupția e în floare. Nu ne-am așteptat niciun moment ca Băsescu să aibă onoare. El minte de la un minut la altul. Vă dau un exemplu pe care îl vedem cu toții. El a avut probleme cu justiția, s-au amânat până iese din mandat. Dar să vă uitați ce în jurul lui: fratele e în arest, ginerele urmărit penal, fiica în combinația Nana”, vorbea Sârbu.

Acum senatorul de Timiș s-a sucit total și nu mai este la fel de vorbăreț vizavi de dosarul penal în care sunt implicate rudele și cel mai bun prieten ale ginerelui său. El a refuzat să comenteze dosarul, amintindu-și, într-o declarație destul de bolovănoasă, de „prezumția de nevinovăție”. „În discuții de genul ăsta nu intru, știți bine că din toamnă nu am făcut niciun fel de comentarii. Nu vreau să intru în comentariul ăsta, nu am nicio calitate. Eu sunt cu problemele mele. Nu știm, de ce să ne pronunțăm acuma, că mă atrageți acuma în capcană să totuși să vorbesc. Ne putem pronunța? Există pezumția aceasta de vinovăție din start? Nu știm. S-ar putea să… câți oameni nu au fost chemați acolo până la urmă nu s-a întâmplat nimic”, a declarat Sârbu, citat de Mediafax. Așadar, nici vorba de demisie de onoare, cu toate că acuzele din dosarul familiei lui Ponta sunt mult mai grave, vorbindu-se de grup infracțional organizat. Dar, vorba lui Sârbu, schimbând personajul: „Uitați-vă în jurul lui: cumnatul în arest, mama și sora cu probleme, socrul urmărit penal, cel mai bun prieten așijderea. Pe unde atinge familia Ponta, corupția e în floare”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Doru Bantu a spus: (februarie 17th, 2015 at 22:56 )

Ilie rimeaza bine cu brutarie. Ca sa nu zic puscarie…

ilie puscarie a spus: (februarie 18th, 2015 at 11:21 )

Dar ai zis-o! 😀

gresteb a spus: (februarie 18th, 2015 at 13:20 )

Un securist nesimtit care trece prin Timis o data la 4 ani pentru un nou mandat si pe care fraierii manati la vot precum vitele la abator il tot voteaza. Poate ca Cuncoi ar trebui sa prezinte timisenilor un raport de activitate din care sa rezulte clar ce a facut el si famiglia lui pentru Timis in toti anii de cand ne „reprezinta”? Ponta-Sarbu = combinatzia toxica suprema pentru Timis si Timisoara!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste 100 de voluntari au început lucrările de restaurare și punere în siguranță la Baza Uszoda

Primăria Timișoara anunţă că, împreună cu Asociația Arhabito, prin proiectul Ambulanța pentru Monumente – Banat, au demarat intervențiile de restaurare și punere în siguranță a Bazei Uszoda. Timp de o lună, peste 100 de voluntari din întreaga țară, studenți ai facultăților de profil și specialiști în patrimoniu, vor lucra la conservarea ansamblului istoric care împlinește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 100 de voluntari au început lucrările de restaurare și punere în siguranță la Baza Uszoda
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

CCR a declarat constituțional ”amendamentul Fritz”. Primarul Timişoarei, pe cale de a-şi pierde mandatul

Curtea Constituţonală a respins sesizarea privind ”amendamentul Fritz” introdus de PSD, în urma căruia șeful USR și-ar putea pierde mandatul de primar. Amendamentul a fost declarat constituțional cu un vot de 5 la 3. În schimb, “amenamentul Grădinaru” a fost declarat neconstituţional. Așa-numitul „amendament Fritz” reprezintă o modificare depusă de PSD şi votată de USR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCR a declarat constituțional ”amendamentul Fritz”. Primarul Timişoarei, pe cale de a-şi pierde mandatul
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au fost puse la vânzare biletele pentru meciul decisiv al Politehnicii cu ASA Târgu Mureş din Cupa României

Miercuri, 19 august, de la ora 17.30, Poli Timişoara o întâlneşte pe ASA Târgu Mureş în play-off-ul Cupei României. În cazul unei victorii Poli va ajunge în grupele competiţiei, acolo unde va întâlni şi echipe din Liga 1. Clubul Politehnica  a pus la vânzare bilete pentru această partidă decisivă. Biletele sunt în vânzare online pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost puse la vânzare biletele pentru meciul decisiv al Politehnicii cu ASA Târgu Mureş din Cupa României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Curtea Constituţonală a respins sesizarea privind ”amendamentul Fritz” introdus de PSD, în urma căruia șeful USR și-ar putea pierde mandatul de primar. Amendamentul a fost declarat constituțional cu un vot de 5 la 3. În schimb, “amenamentul Grădinaru” a fost declarat neconstituţional. Așa-numitul „amendament Fritz” reprezintă o modificare depusă de PSD şi votată de USR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCR a declarat constituțional ”amendamentul Fritz”. Primarul Timişoarei, pe cale de a-şi pierde mandatul
Universitatea de Vest Timișoara are de luni un nou cămin pentru studenți. Iar inaugurarea acestuia s-a bucurat de prezența primului ministru interimar, Ilie Bolojan. Șeful Guvernului a vorbit despre decizia corectă a autorităților județene de a contribui la ridicarea noului stadion, de criza din energie și despre cum se va realiza impunerea celor care dețin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan a inaugurat noul cămin studențesc de 900 de locuri al UVT
Primăria Timișoara anunţă că, împreună cu Asociația Arhabito, prin proiectul Ambulanța pentru Monumente – Banat, au demarat intervențiile de restaurare și punere în siguranță a Bazei Uszoda. Timp de o lună, peste 100 de voluntari din întreaga țară, studenți ai facultăților de profil și specialiști în patrimoniu, vor lucra la conservarea ansamblului istoric care împlinește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 100 de voluntari au început lucrările de restaurare și punere în siguranță la Baza Uszoda
Un sondaj de opinie EFOR-ARP aduce date noi despre consumul de social media şi încrederea românilor în reţele sociale. Potrivit rezultatelor sondajului, televiziunea rămâne sursa dominantă de informare în topul încrederii. Între platform, Facebook rămâne dominant, iar TikTok e pentru suveranişti şi tinerii de la ţară. Princialele concluzii exatrse de EFOR (Expert Forum) în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Între Facebook, TikTok și TV. De unde se informează românii
Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro
Reprezentanţii SC Horticultura au anunţat că a fost testat sistemul de irigații din Parcul Botanic. Au fost montate două tipuri de sisteme: unul prin picurare, la baza plantelor, și unul cu aspersoare cu acționare digitală care asigură o udare uniformă a rabatului central. Angajaţii Horticultura lucrează, în aceste zile, la instalarea sistemului de irigații în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SC Horticultura a testat sistemul de irigații din Parcul Botanic
Miercuri, 19 august, de la ora 17.30, Poli Timişoara o întâlneşte pe ASA Târgu Mureş în play-off-ul Cupei României. În cazul unei victorii Poli va ajunge în grupele competiţiei, acolo unde va întâlni şi echipe din Liga 1. Clubul Politehnica  a pus la vânzare bilete pentru această partidă decisivă. Biletele sunt în vânzare online pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost puse la vânzare biletele pentru meciul decisiv al Politehnicii cu ASA Târgu Mureş din Cupa României
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, astăzi, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Miza politică majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul „Fritz”, depus de PSD, prin care se doreşte retroactivitatea sancţiunilor. Şedinţa Curţii, are loc pe fondul unui scandal mediatic, după întâlnirea dintre preşedinta CCR, Simina Tănăsescu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCR dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea ANI. Se întâmplă pe fondul unui scandal mediatic privind-o pe preşedinta Curţii, Simina Tănăsescu
Primăria Timișoara se va bucura în curând de o nouă bază sportivă, pentru care nu a cheltuit fonduri importante. Desigur, vorbim despre baza Costică Rădulescu, de lângă vechiul stadion mare al orașului, care a fost realizată cu bani de la bugetul de stat. Acum aflăm că administrația locală pregătește recepția investiției. Astfel, lucrările la baza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană se pregătește să recepționeze baza Costică Rădulescu, făcută de CNI
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.