Robu il trimite pe Boc la cursuri de recalificare

Premierul Emil Boc a primit un sfat prietenesc de la candidatul USL la Primăria Timişoara, Nicolae Robu. Senatorul liberal îl sfătuieşte pe Boc să facă cursuri de reconversie profesională. Asta, pentru că în specializarea sa de bază, adică drept constituțional, este varză.
Nicolae Robu îşi imaginează cum studenţii lui Emil Boc se vor prăpădi de râs când îl vor auzi pe premier vorbind academic despre drept constituţional. „Este descalificant ca un guvern să aibă atâtea iniţiative legislative neconstituţionale şi este şi mai descalificant pentru primul ministru care este cadru universitar cu specialitatea drept constituţional. Mă întreb şi după această nouă eroare cum s-ar mai putea prezenta vreodată Emil Boc în faţa studenţilor să le predea drept constituţional? Eu cred că Emil Boc trebuie să urmeze cursuri de reconversie profesională chiar urgent, pentru a nu ajunge şomer când îşi va încheia mandatului de ministru – cât mai repede, din câte se pare”, spune senatorul Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Noua Dreapta a spus: (ianuarie 27th, 2012 at 23:33 )

Robule, te dai smecher, ai? Hai omule, ca ai dreptate, Boc asta-i varza cum scrie ziaristul. De tine-mi place ca esti nonconformist si ai idei de dreapta. Hai noroc, omule!

noua stanga a spus: (ianuarie 28th, 2012 at 01:41 )

robu se vopseste, e nonconformist. asta e o apucatura de stanga, de asta imi place.

dan a spus: (ianuarie 28th, 2012 at 02:36 )

bine robule futei pe toti

to dan a spus: (ianuarie 28th, 2012 at 11:42 )

cu ce sa faca asta robu? nu vezi ca e fetitza?

Cristina Popa a spus: (ianuarie 28th, 2012 at 15:13 )

Bravo domnule senator-rector-viitor primar-cantaret-pletos-presedinte de filiala a unui partid teoretic de dreapta care a cam deviat mult la stanga-idolul femeilor la menopauza-porfesor universitar-ultras-fotbalist inestiamabilul si inegalabilul aradean(ii nascut in judetul Arad), pardon timisean prin adoptie Nicolae Robu!!! Ura! Ura! Ura!

Din partea studentilor de la Facultatea de Calculatoare, care a ajuns in urma glorioasei administratii la categoria C!
Va multumim!!!

Cristina Popa a spus: (ianuarie 28th, 2012 at 16:15 )

Bravo domnule senator-rector-viitor primar-cantaret-pletos-presedinte de filiala a unui partid teoretic de dreapta care a cam deviat mult la stanga-idolul femeilor la menopauza-porfesor universitar-ultras-fotbalist inestiamabilul si inegalabilul aradean(ii nascut in judetul Arad), pardon timisean prin adoptie Nicolae Robu!!! Ura! Ura! Ura!

Din partea studentilor de la Facultatea de Calculatoare, care a ajuns in urma glorioasei administratii la categoria C!
Va multumim!!

catelus cu paru' cret a spus: (ianuarie 28th, 2012 at 21:48 )

cate sfaturi are Robu pt altii dar pt el nu are? in caz ca nu-i iasa cu primaria poate tot timpu sa recite poezii si sa le analizeze pt un ban

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dezinsectie tantari

Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția

Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Top