Asistam oare la o schimbare in bine a POSDRU?

De mai bine de un an, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) se confruntă cu o serie de deficienţe referitoare la amânări repetate a unor lansări de apeluri de proiecte, întârzieri exagerate şi nejustificate în evaluarea proiectelor, a cererilor de rambursare şi a plăţilor către beneficiari şi, nu în ultimul rând, la sistarea tuturor plăţilor pe acest program.

După ce „cuţitul a ajuns la os”, autorităţile publice şi cei implicaţi în administrarea programului au reacţionat, astfel încât ştirile din ultima vreme prevestesc timpuri mai bune pentru actualii şi viitorii beneficiari ai POSDRU.

Prima schimbare în bine se referă la eligibilitatea TVA-ului pentru proiectele aflate în implementare în cadrul programului. Pe Agenda de lucru a şedinţei Guvernului României din data de 7 august 2012 a fost inclusă şi Hotărârea de Guvern pentru completarea art. II din Hotărârea Guvernului nr. 1135/2011, pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale. Prin această măsură, pentru beneficiarii/partenerii care sunt societăţi comerciale, TVA nedeductibilă aferentă proiectelor de grant/strategice finanţate prin POSDRU, depuse înainte de 1 ianuarie 2012 şi aflate în implementare, va fi eligibilă şi rambursată din program. Măsura nu se aplică proiectelor care au fost deja finalizate.

Tot referitor la TVA, Autoritatea de Management a POSDRU informează că începând din august, s-a început rambursarea contravalorii TVA. Astfel, începând din 1 august 2012, s-au plătit: contravaloarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile efectuate de beneficiari (mai puţin societăţi comerciale) pentru un număr de 865 cereri de rambursare TVA ; sumele din sursa Buget de stat pentru 208 cereri de rambursare ; 23 de prefinanţări. Având în vedere numărul mare de dosare aflate în lucru, AM POSDRU a anunţat că va finaliza plăţile pentru cererile aprobate până la data de 29 august 2012 pentru sursa Buget de stat şi pentru TVA. Pentru plata sumei aferente Fondului Social European, AM POSDRU va demara plăţile după primirea fondurilor necesare de la Ministerul de Finanţe.

Şi privitor la întârzierile în rambursarea plăţilor către beneficiari, AMPOSDRU doreşte să îmbunătăţească situaţia. Astfel, pentru a veni în ajutorul beneficiarilor POSDRU ale căror situaţii financiare sunt afectate negativ de întârzierile înregistrate în rambursarea plăţilor din FSE, AM POSDRU adresează rugămintea tuturor beneficiarilor de a completa o machetă cu sumele pe care aceştia le au restante la bugetul de stat (urmare a neachitării contribuţiilor aferente salariilor plătite în cadrul proiectelor POSDRU) şi penalităţile aferente acestora, calculate până la data de 15 august 2012 şi de a o transmite către acesta până cel târziu în data de 27 august 2012. Aceste informaţii vor sta la baza elaborării unui memoriu pe care AM POSDRU în vederea deblocării situaţiei financiare existente la nivelul beneficiarilor POSDRU.

Observăm că se încearcă, ce-i drept, încă cu paşi mărunţi, găsirea de soluţii la diversele probleme apărute în implementarea POSDRU. Să sperăm că acesta este doar începutul unei perioade favorabile relansării POSDRU, atât în ceea ce-i priveşte pe actualii beneficiari de proiecte finanţate din POSDRU, cât şi pentru viitorii potenţiali beneficiari ai programului prin lansarea apelurilor de proiecte prognozate de ceva vreme.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top