Lupte fratricide la PRM Timis: Mardari vs. Tirnea

Se ascut cuţitele în filiala PRM Timiş. Prim-vicepreşedintele PRM Timiş, Ludovic Mardari, şi o parte a Biroului Executiv al organizaţiei judeţene PRM îl critică public pe preşedintele Livius Ţîrnea. Acesta îi numea „pigmei” pe cei 27 de preşedinţi ai filialelor judeţene care îl contestă pe Vadim Tudor.

După o lungă perioadă de liniște, Ludovic Mardari iese în faţă şi trimite un comunicat prin care el şi o parte a Biroului Executiv al PRM Timiş fac opinie separată de preşedintele organizaţiei judeţene, Livius Ţîrnea. „Considerăm că preşedintele nostru, Livius Ţârnea, a comis o eroare trimiţându-vă acel comunicat de presă în care îi jigneşte pe cei 27 preşedinţi PRM de filiale judeţene, semnatari ai unei scrisori, adresată domnului Vadim. (…) Precizăm că ne delimităm de jignirile preşedintelui interimar al PRM Timiş. Ele nu sunt de acceptat nici faţă de adversarii politici, darmite faţă de propriii colegi de partid”, spune prim-vicepreşedintele PRM Timiş, Ludovic Mardari.

Fostul deputat din perioada de glorie a PRM (2000-2004) susţine că membrii Birolui Executiv Timiş al PRM, inclusiv preşedintele Livius Ţîrnea, au semnat şi trimis, acum o lună, o scrisoare lui Corneliu Vadim Tudor, prin care urmăreau impulsionarea activităţii PRM.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Dr. Livius Tirnea a spus: (aprilie 8th, 2013 at 21:07 )

Am luat la cunoştinţă cu surprindere poziţia domnului ing. Mardari referitor la opiniile mele de ieri din presă. În seara zilei de ieri m-a sunat şi m-a felicitat pentru atitudinea adoptată. Cred că supărarea dumnealui provine din faptul că la ultima şedinţă de birou executiv judeţean am îndrăznit să pun ca prim punct pe ordinea de zi interzicerea activităţilor de partid în sfânta zi de duminică, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, PRM fiind un partid cu o latură profund creştină. Menţionez că nu sunt supărat pe nimeni, nici pe domnul Mardari, nici pe acea parte a biroului executiv care „face opinie separată”, nici pe cei care m-au sunat să mă înjure în urma poziţiei mele de ieri, ori au postat comentarii răutăcioase la adresa mea, un bun creştin trebuind să ştie şi să ierte cât să îşi şi ceară iertare atunci când greşeşte. Eu am tăria să-mi cer iertare faţă de aceia din cei 27 de preşedinţi care se simt cu sufletul curat şi vor binele partidului şi al preşedintelui său şi vreau să le ofer tuturor acestora, precum şi Poporului Român atât de greu încercat o bijuterie poetică a celui pe care l-am comparat cu marile personalităţi interbelice. Acesta e unul dintre motivele pentru care nu mă dezic de Corneliu Vadim Tudor şi-i voi combate pe cei care-l lucrează mişeleşte:

SFINTELE PAŞTI

Corneliu Vadim Tudor, octombrie 2008

E Paştele, prieteni, pe-o cruce de lumină
Mântuitorul nostru la noapte o să vină
Va da deoparte piatra cu braţul Lui cel sfânt
Soldaţii or să cadă netrebnici la pământ
Nu are chip de înger, nici voce de copil
E aburul psaltirii pe fluviul lui April
De veţi vedea în iarbă icoana unui miel
Împărăţind o lume – să ştiţi că este El
Cutreieră prin haos de două mii de ani
Azi îl trimite Tatăl din nou la Ghetsimani
E semn înalt că vine şi nu va mai pleca
Ticăloşită-i lumea şi epoca e grea
Ucide fiu pe tată şi maica pruncul său
E foamete, şi spaimă, şi-o ducem tot mai rău
E vremea de pe urmă, Sodoma stă să cadă
Catapeteasma lumii plezneşte ca o spadă
Azi nu mai e ruşine, nici frică de păcat
Devine tâlhăria politică de stat
În numele iubirii de oameni şi dreptate
Se minte şi se fură, se spulberă tratate
Parcă întreaga spumă de drojdie şi sânge
A veacului acesta pe frunte ni se strânge
Ce-i de făcut ? Şi cine mai ştie calea bună ?
Popoarele par turme pe vreme de furtună
Biserica, ea însăşi, şi-a pângărit amvonul
În trâmbiţe tuna-va curând Armaghedonul
Şi-n larma asta surdă de arme funerare
Într-un halou de flăcări stă Îngerul călare
Aduce din înalturi o veste tuturora:
Nădejdea e în Domnul ! Nu disperaţi ! E ora !
Cu cât mai grea-i zăbala la gura unui veac
Din crucea răstignirii noi muguri se desfac
Azi înfloreşte lemnul pe care-a stat Isus
Cununi de lauri verde pe frunte I s-au pus
Îngenuncheaţi a rugă, smeriti-vă trufia
E Paştele ! E noaptea când a-nviat Mesia !
Încondeiate ouă cu picurări de ceară
În roşu, mov, albastru şi coajă gălbioară
Ispite ne trimite rubinul stins în vin
Împărtăşit cu frunze sfinţite de pelin
Bat clopote de aur spre slava lui Christos
Azi nu mai moare nimeni, tot omu-i mai frumos
Îngenunchiaţi pe brazda izvorului creştin
Arsura să vi-o stingeţi la râul cristalin
E vreme pentru toate: şi pentru milostenii
Şi pentru liturghia acestei nopţi de Denii
Jur împejurul nostru-i un câmp de lumânări
Dumnezeiască pace va fi în patru zări
Biruitor cu moartea pre moarte a călcat
Nu plângeţi ! Aleluia ! Christos a înviat !

Dr. Livius Ţîrnea,
Preşedinte al PRM Timiş

Un contribuabil a spus: (aprilie 9th, 2013 at 07:06 )

Candva am votat PRM,considerand ca era o solutie mai buna decat cea comunista ,condusa de Iliescu. Azi,din pacate,acest partid care ar fii trebuit sa ramana prezent pe scena politica romaneasca,cu un procent constant de 5-6/100, constatam ca datorita unor personaje de genul lui Tarnea ,PRM isi traieste ultimele clipe.
In loc sa construiasca o opozitie viabila si puternica la extremismul si sovinismul maghiar din Romania,un om dotat cu o cultura generala iesita din comun,dar bantuit de paranoia comunismului,CV Tudor,s-a dovedit ca ramane un mitic clasic,un fripturist fara scrupule,care a distrus in final si acest firav curent nationalist propagat prin PRM.
Tribunul nu a inteles niciodata ca acest partid trebuia sa se consolideze in Ardeal,si nu pe malurile Dambovitei,unde se gasesc cei mai multi vanzatori de tara. Au trecut prin acest partid figuri remarcante,de adevarati romani,care ar fii putut transmite un adevarat mesaj romanesc,dar tribunului i-a fost tot timpul frica de oamenii adevarati,pe care i-a jertfit fara mila atunci cand el a considerat ca au deja prea multa notorietate.
Un comportament pervers ,intalnit azi la toti politicienii de varf din Romania. Vadim a preferat tot timpul lingai nevertebrati, de genul limbricului Tarnea ,oameni care s-au bucurat sa-i duca geanta,sa-i plimbe cainii,sa-l invite intr-un studiou unde noroiul aruncat spre adversarii paranoicului poet comunist a improscat urechile si simturile telespectatorului oripilat ,in final ,de prestatia necotrolabilului mitic VC Tudor !!!!

Mardari Ludovic a spus: (aprilie 9th, 2013 at 09:32 )

Există o regulă de bază, conform căreia nu se face referire la o discuţie particulară decât cu acordul ambelor părţi. Mă văd nevoit să spun că domnul preşedinte interimar, Livius Ţîrnea, nu poate jura cu mâna pe biblie că am folosit cuvântul ,,a felicita”. Trebuie să-i traduc că a fost vorba de „a ironiza” din moment ce am făcut referire la utilizarea prea des a unor cuvinte, utilizare care, după cum se ştie, conduce la repetiţie neliterară. Este valabil acest aspect chiar dacă acele cuvinte sunt de natură religioasă.
Referitor la activităţile desfăşurate duminica. După cum se ştie, duminica, gesturile creştineşti sunt cel mai bine primite de Dumnezeu, ca să mă exprim în termenii agreaţi de domnul preşedinte interimar Livius Ţîrnea. Ca urmare, între orele 11 şi 12, în ultima duminică din fiecare lună, la sediul municipal al PRM din Timişoara, str. Eneas, nr. 28, se înmânează ajutoare sociale, pungi cu alimente, unor membri de partid aflaţi într-o situaţie materială deficitară. Cu acea ocazie, dacă tot ne-am adunat, mai schimbăm o vorbă, abordând câte o tematică de interes pentru fiecare dintre noi. Cine doreşte, în acea ultimă duminică din lună, poate să meargă şi la biserică, precum şi la acţiunea amintită anterior. Fondurile necesare cumpărării alimentelor se constituie din banii unor membri PRM, mai puţin preşedintele interimar Livius Ţîrnea, căruia nu-i permite religia să renunţe la 10 lei. Regret că a trebuit să fac aceste precizări.

Un neutru a spus: (aprilie 9th, 2013 at 14:20 )

Tanarul Presedinte PRM Timis, se vede treaba ca nu prea are treaba cu politica, mai mult cu adoratia pentru Vadim. Sunt convins ca nici mai batranul Vice , care e „putin” ateu, nu prea combate in termeni politici. Da’ e bine! Tineti-o tot asa, ca are cine sa faca si politica in aceasta parte a tarii!

un contribuabil suparat a spus: (iulie 21st, 2013 at 23:15 )

titlul articolului nu este corect . tehnic vorbind d-nul Tarnea nu este frate cu d-nul Mardari. Figurat vorbind un roman nu a fost niciodata frate cu un ungur … iar in al treilea rand Prm este un partid unde mebrii lui sunt colegi si nu frati. aceasta titulatura o folosim intr un cadru mult mai religios nu in cadrul unu partid.
acum revenind la problema de fond a articolului… d-nul Tarnea este un idealist, cu un spirit de poet.. d-nul Mardari un personaj foarte realist si oportunist . Tinand cont de faptul ca d-nul Mardari in anul 2004 a fost dat afara din partid pe fondul unor jocuri de culise pe care dansul le-a facut pt a indeparta pe d-nul Purceld de la sefia filialei PRM Timis , nu ma mira acum sa vad acelasi comportament de tradator…Este ca si sacalul care a simtit miros de sange si ataca .. In acest caz fiind vorba de caracterul integru al d-nului Tarnea si este adevarat de moliciunea dansului in conducerea filialei PRM TIMIS.. I N aceasta atmosfera d-nul Mardari si- a tesut panza de paianjen care a atins apogeul cu faptul ca dansul este unul dintre „prea-luminatele capete ” care au organizat asa zisa conferinta din 15 iunie prin care au incercat sa il destituie pe d-nul Vadim Tudor din functia de presedinte…acest personaj care nu are nici o farama de empatie pentru omul necajit crede ca se poate erija intr-un conducator potrivit idealurilor PRM…

patriot roman a spus: (iulie 21st, 2013 at 23:17 )

titlul articolului nu este corect . tehnic vorbind d-nul Tarnea nu este frate cu d-nul Mardari. Figurat vorbind un roman nu a fost niciodata frate cu un ungur … iar in al treilea rand Prm este un partid unde mebrii lui sunt colegi si nu frati. aceasta titulatura o folosim intr un cadru mult mai religios nu in cadrul unu partid.
acum revenind la problema de fond a articolului… d-nul Tarnea este un idealist, cu un spirit de poet.. d-nul Mardari un personaj foarte realist si oportunist . Tinand cont de faptul ca d-nul Mardari in anul 2004 a fost dat afara din partid pe fondul unor jocuri de culise pe care dansul le-a facut pt a indeparta pe d-nul Purceld de la sefia filialei PRM Timis , nu ma mira acum sa vad acelasi comportament de tradator…Este ca si sacalul care a simtit miros de sange si ataca .. In acest caz fiind vorba de caracterul integru al d-nului Tarnea si este adevarat de moliciunea dansului in conducerea filialei PRM TIMIS.. I N aceasta atmosfera d-nul Mardari si- a tesut panza de paianjen care a atins apogeul cu faptul ca dansul este unul dintre „prea-luminatele capete ” care au organizat asa zisa conferinta din 15 iunie prin care au incercat sa il destituie pe d-nul Vadim Tudor din functia de presedinte…acest personaj care nu are nici o farama de empatie pentru omul necajit crede ca se poate erija intr-un conducator potrivit idealurilor PRM…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Anca Todoni, la prima victorie pentru anul… 2025!

Anca Todoni a început perfect noul sezon competițional. Timișoreanca de 20 de ani a acces fără probleme în ultima rundă a calificărilor la turneul WTA 500 de la Brisbane, după ce a învins-o în minimum de seturi pe suedeza Miriam Bjorklund, scor 6-1, 6-2. Sportiva bănățeană a fost imperială la serviciu, reușind 7 ași și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni, la prima victorie pentru anul… 2025!
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Tragedie la Recaș! Biciclist acroșat mortal de un microbuz

Și-a pierdut viața, nevinovat din cauza unui microbuz care a intrat pe sens opus. Tragedie în zi de sărbătoare la Recaș. La data de 27 decembrie, a treia zi de Crăciun și Ziua Sfântului Ștefan, în jurul orei 11:20, un bărbat în vârstă de 49 de ani a condus un microbuz dinspre localitatea Șuștra înspre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie la Recaș! Biciclist acroșat mortal de un microbuz
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Douăzeci de milioane de euro, bani pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Pe listă ar putea fi clădirea Operei din Timișoara

Un număr de 340 de obiective din Timiș pot beneficia de bani europeni nerambursabili în cadrul unui apel de proiecte, ”Patrimoniu cultural”, lansat de ADR Vest. În total, sunt disponibile 20,5 de milioane de euro la nivelul regiunii. Primăriile și consiliile județene din Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin pot cere finanțare în vederea reabilitării obiectivelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Douăzeci de milioane de euro, bani pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Pe listă ar putea fi clădirea Operei din Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lansat în urmă cu trei luni, proiectul de recenzare a câinilor cu stăpân din Timișoara, lansat de Primăria Timișoara, împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT, a adus voluntarii care se ocupă de proiect în 2.476 de gospodării, situate pe 68 der străzi din oraș. Informațiile culese arată că au fost recenzați 610 câini, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Voluntarii Primăriei Timișoara au numărat peste 600 de câini în aproape 2500 de gospodării
Rămas fără niciun fel de umbră, ”deșertul” din Piața Libertății își va schimba imaginea. Acolo se plantează în aceste zile mai mulți arbori maturi, cu dimensiuni care ajung și la cinci metri. Parte a proiectului de reabilitare a Pieței Libertății, plantarea de arbori va deveni vizibilă în curând. Primarul Dominic Fritz a anunțat operațiunea care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piața Libertății primește copaci maturi, de până la cinci metri, în alveolele realizate în pavaj/FOTO
Un număr de 340 de obiective din Timiș pot beneficia de bani europeni nerambursabili în cadrul unui apel de proiecte, ”Patrimoniu cultural”, lansat de ADR Vest. În total, sunt disponibile 20,5 de milioane de euro la nivelul regiunii. Primăriile și consiliile județene din Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin pot cere finanțare în vederea reabilitării obiectivelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Douăzeci de milioane de euro, bani pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Pe listă ar putea fi clădirea Operei din Timișoara
Anca Todoni a început perfect noul sezon competițional. Timișoreanca de 20 de ani a acces fără probleme în ultima rundă a calificărilor la turneul WTA 500 de la Brisbane, după ce a învins-o în minimum de seturi pe suedeza Miriam Bjorklund, scor 6-1, 6-2. Sportiva bănățeană a fost imperială la serviciu, reușind 7 ași și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anca Todoni, la prima victorie pentru anul… 2025!
LANSAREA PROIECTULUI PROACCES – Practică pentru Ocupare, Antreprenoriat, Consiliere și Competențe Europene pentru Studenți Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara in calitate de lider, in parteneriat cu S.C. Profi Rom Food S.R.L., lansează proiectul PROACCES – PRactică pentru Ocupare, Antreprenoriat, Consiliere și Competențe Europene pentru Studenți”, Cod apel: PEO/71/PEO_P7/OP4/ESO4.5/PEO_A49/306308, Prioritatea: P7.Creșterea calității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LANSAREA PROIECTULUI  PROACCES – Practică pentru Ocupare, Antreprenoriat, Consiliere și Competențe Europene pentru Studenți
Credincioşii ortodocși și greco-catolicii îl sărbătoresc în cea de-a treia zi de Crăciun pe Sfântul Ștefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii. El a fost condamnat şi ucis cu pietre în anul 33. Peste o jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica. Sfântul Ștefan este primul sfânt comun al Bisericilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfântul Ştefan, primul martir al creştinătăţii. Peste o jumătate de milion de români îşi sărbătoresc onomastica
Top