Timisoreanul Lucian Varsandan este secretar de stat la Ministerul Culturii!

Directorul Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), Lucian M. Vărșăndan, a fost numit, joi, în funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii. Contractul său de management la teatru va fi suspendat în perioada în care acesta se va afla la București.

Lucian

Informația circula la nivel de zvon de câteva zile, dar acum a devenit oficială. Lucian Vărșăndan, directorul Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), a devenit secretar de stat la Ministerul Culturii. În vârstă de 40 de ani, acesta a studiat germanistică, anglistică și drept. A fost redactor al cotidianului Allgemeine Deutsche Zeitung, apoi secretar literar și secretar artistic al TGST, înainte de a prelua conducerea teatrului în 2007. În ultimii ani a oferii consultanță la elaborarea unor propuneri de modificări legislative pentru domeniul cultural, unele dintre prevederile actualului act normativ special privind instituțiile publice de spectacole având la bază sugestii ale sale. Pe perioada exercitării funcției de secretar de stat, contractul de management al lui Lucian Vărșăndan va fi suspendat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrarile la Centura de Sud incep in iulie 2018. Guvernul da 12 milioane de lei anul viitor

Centura de Sud a Timișoarei are filă de buget în proiectul întocmit de executiv. Pentru anul viitor este alocată suma de 11,9 milioane de lei, iar șantierul este prevăzut să înceapă abia în luna iulie. Până una-alta, peste două zile ar trebui anunțat câștigătorul licitației de execuție.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrarile la Centura de Sud incep in iulie 2018. Guvernul da 12 milioane de lei anul viitor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unii comercianți din Timișoara nu au nici cea mai mică urmă de bun simț. O tonetă din plin centrul orașului, în loc cu vad mare, vinde mâncare cu bonus de... mucegai! Se întâmplă în Piața 700, iar firma funcționează bine mersi și în continuare. Ba mai mult, își sfătuiește clienții să meargă în altă parte, dacă nu le convine.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atentie pe unde va ia foamea! O toneta din Piata 700 vinde cu tupeu sandvisuri cu mucegai
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top