Decizie fără precedent în privința reducerilor salariale

Judecătorii de la Tribunalul Vâlcea au decis că diminuarea salarială cu 25% aplicată angajaților unei primării din județ nu este legală și au obligat instituția să le restituie acestora sumele respective.


Primăria unei comune vâlcene a fost acționată în instanță de angajații care au solicitat plata celor 25% reprezentând diminuările salariale din perioada iulie – septembrie. Instanța a hotărât că reducerea nu este legală, astfel că instituția trebuie să dea oamenilor banii înapoi. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, dar ceea ce este cu adevărat important este că ea a creat un precedent, care ar putea deschide calea către alte procese, deschise de alți bugetari afectați de reducerile salariale. “Obligă pe pârâtă la plata diferențelor salariale cuvenite potrivit contractului individual de muncă, dintre sumele încasate cu acest titlu și sumele stabilite prin respectivele contracte, aferente lunilor iulie – august – septembrie 2010, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective”, se precizează în sentință.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Politica vezi arhiva Politica

Primaria Timisoara

Liderul PSD Timiș refuză o alianță în consiliul local împotriva conducerii Timișoarei. O colaborare politică alături de USR nu a fost (încă) discutată

Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, vrea să schimbe tradiția politică a Timișoarei și anunță că formațiunea pe care o conduce nu va lua parte la o coaliție locală împotriva actualului și viitorului primar, Dominic Fritz. O majoritate ”anti” nu va face nimic bine și va fi o piedică în dezvoltarea orașului, susține social-democratul.  Posibil, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș refuză o alianță în consiliul local împotriva conducerii Timișoarei. O colaborare politică alături de USR nu a fost (încă) discutată
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Sistem schimbat în prima ligă de baschet. SCM Timişoara va juca în primele două etape cu adversare din Bucureşti

Un nou sezon, un nou sistem. Prim-divizionara de baschet SCM Timişoara și-a aflat programul din noua ediție a Ligii Naționale. 17 echipe se vor afla la start, care vor juca fiecare cu fiecare, un singur tur. Programul SCM winsed.swiss Timișoara cuprinde opt meciuri pe teren propriu și opt în deplasare: Etapa I, 21 septembrie: Rapid...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistem schimbat în prima ligă de baschet. SCM Timişoara va juca în primele două etape cu adversare din Bucureşti
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un nou sezon, un nou sistem. Prim-divizionara de baschet SCM Timişoara și-a aflat programul din noua ediție a Ligii Naționale. 17 echipe se vor afla la start, care vor juca fiecare cu fiecare, un singur tur. Programul SCM winsed.swiss Timișoara cuprinde opt meciuri pe teren propriu și opt în deplasare: Etapa I, 21 septembrie: Rapid...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistem schimbat în prima ligă de baschet. SCM Timişoara va juca în primele două etape cu adversare din Bucureşti
Județul Timiș este sărbătorit, în aceste zile, prin intermediul mai multor acțiuni dedicate momentului în care aici a fost instalat primul prefect al administrației românești, pe 28 iulie 1919, în persoana lui Aurel Cosma. Vineri dimineața, la Palatul Administrativ, a avut loc o ședință festivă a Consiliului Județean Timiș. Mai mulți reprezentanți ai instituțiilor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș a găzduit ședința festivă dedicată Zilei Județului
Dacă ieri, divizionara secundă CSC Dumbrăviţa anunţa împrumutul lui Răzvan Joldea de la UTA, vineri, gruparea bănăţeană informează că a mai parafat o aducere, de la acelaşi club prin prima ligă. E vorba despre Ionuț Anișorac, fundaș stânga sosit împrumut pentru sezonul 2024/2025 de la prim-divizionara UTA Arad. Născut la 13 ianuarie 2005 la Arad,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de perspectivă de la UTA va juca în acest sezon pentru CSC Dumbrăviţa
O femeie a fost rănită grav chiar pe trecerea de pietoni. S-a întâmplat în amiaza zilei de astăzi, 26 iulie. „Un tânăr în vârstă de 20 de ani, a condus un autoturism dinspre localitatea Șag înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat a surprins și accidentat o femeie, în vârstă de 56 de ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Izbită pe trecerea de pietoni! Accident grav din cauza unui tânăr care nu a respectat o lege de circulaţie elementară
Încărcarea autobuzelor electrice din Timișoara va fi acum mai ușor de realizat. În această perioadă, municipalitatea montează 15 stații de încărcare rapidă pentru noile autobuze electrice.  Avantajul stațiilor rapide de încărcare este că permit încărcări de câte 10 minute între curse, iar astfel autobuzele pot avea continuitate pe traseu. În rest, la stațiile rapide încărcarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara montează mai multe stații de încărcare rapidă pentru autobuzele electrice
Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, vrea să schimbe tradiția politică a Timișoarei și anunță că formațiunea pe care o conduce nu va lua parte la o coaliție locală împotriva actualului și viitorului primar, Dominic Fritz. O majoritate ”anti” nu va face nimic bine și va fi o piedică în dezvoltarea orașului, susține social-democratul.  Posibil, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș refuză o alianță în consiliul local împotriva conducerii Timișoarei. O colaborare politică alături de USR nu a fost (încă) discutată
Președintele ales al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, spune că este dispus să sprijine echipa de fotbal Poli Timișoara, dar numai până va atinge nivelul primei ligi, acolo de unde trebuie să se susțină singură, cu ajutorul sponsorilor și a drepturilor de televizare. Iar momentul în care echipa orașului va ajunge la acest nivel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis vrea să ajute echipa de fotbal Poli Timișoara pentru a ajunge în Liga 1. Momentul va coincide cu finalizarea noului stadion
După o perioadă de instabilitate, echipa de fotbal Politehnica Timișoara are o nouă conducere executivă și tehnică, după plecările lui Costel Pantilimon și Paul Codrea. Consiliul de Administrație este format din conf. univ. dr. ing. Simon Pescari (președinte), Călin Pașca (vicepreședinte), prof. univ. dr. ing. Matei Tămășilă, Cristian Romoniță și Sașa Moza. Astfel, prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica are o nouă conducere executivă şi tehnică, după plecările lui Pantilimon şi Codrea
Top